Apreciez oamenii și după felul în care beau vinul. Un strop de adevăr despre licoarea zeilor

Share This:

Dacă privesc în urmă realizez că n-am fost dintotdeauna consumator de vin. În anumite perioade ale vieții mele m-am dat drept expert în degustat licoarea zeilor. E la modă, e cool să fii snob, dar ulciorul nu merge de multe ori la apă. Într-un final ești deconspirat și penalizat de cei care știu câte ceva despre facerea vinului.

Am descoperit cu adevărat vinul când am cunoscut-o pe ea. Pe Vișinescu. Aurelia Vișinescu, în prezent cea mai titrată degustătoare de vinuri din România și unul dintre cei mai apreciați la export producători de vin din țara noastră. Era anul 2006, iulie, când am întâlnit-o. Pe vreme aceea era una din puținele femei inginer oenolog din România și făcea primii pași în business-ul cu vinuri de calitate. În acel an fusesem poftit la deschiderea unui magazin de vinuri în București. Ea era acolo în calitate de invitat special, de expert în degustarea vinurilor. Și, Doamne ai milă, erau de toate acolo! Managerii localului aduseseră la prezentare vreo 25 de sortimente. Scoseseră la înaintare vreo cinci vinuri marocane, încă pe atâtea australiene, niște finețuri chiliene și franțuzești, dar și vinuri românești pe care nu le găsești în supermarket. O simfonie a gusturilor care își aștepta dirijorul, dar și o armată de afoni într-ale aprecierii calității vinurilor, printre care mă număram și eu.

Te-a cuprins vreodată sentimentul ăla de stânjenire – care te încearcă, de regulă, atunci când te afli la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit? Ei bine, așa mă simțeam eu printre toți acei făcători și desfăcători de vinuri, îmbrăcați la patru ace, cu tastevin la gât și cu pahare elegante, ținute cu finețe de picior, cu două degete. Îi sorbeam din priviri pe acești oameni și îmi ziceam că o să ajung și eu cândva să gust măcar din soiul ăsta de viață.

Dar am sfârșit prost. Din cele 25 de sortimente de vin de la prezentare am încercat vreo 17. M-am cherchelit bine și nu înțelegeam de ce eram singurul care avea senzația că a făcut ceva greșit. În jurul meu, les connaisseurs sorbeau licoarea bahică din pahar, o plimbau prin gură de-i venea amețeli, apoi o scuipau în găletușe frumoase de inox. „Poate că nu le-a plăcut”, gândeam. Mi-am zis să încerc și eu ce tocmai aruncaseră ei la coșul de gunoi al istoriei și, pe onoarea mea, vinul era excepțional. Ce gusturi ciudate au specialiștii ăștia în materie de vinuri!

Aurelia Vișinescu, așa cum am cunoscut-o eu. Credit foto: Sever Gheorghe/Adevărul Holding

Și atunci am remarcat-o pe ea. Stătea neclintită într-un colț al magazinului, cu nu pahar de Fetească neagră de Vinarte în mâna dreaptă. Din când în când își apropia nasul de marginea cupei și adulmeca, încercând să cuprindă toată acea imensitate de arome proaspete, de vișine și fructe de pădure. Uneori închidea ochii, înclinând ușor capul, ca și când aromele care-i inundau nările îi aminteau de oameni, întâmplări sau locuri familiare. Când m-am apropiat de ea analiza noile apariții românești, împotriva cărora avea să concureze. Imaginați-vă un perete imens, de 6 pe 3 metri, plin cu sticle de licori dumnezeiești, create de oameni care trăiesc pentru a te desfăta. Din dragoste pentru vin și consumatorii lui.

La raft erau și patru roșii de Beciul Domnesc (Fetească neagră, Pinot Noir, Merlot și Cabernet Sauvignon), una dintre cele mai diversificate oferte în ziua lansării. Fac o paranteză, fiindcă am pomenit de Beciul Domnesc, vinuri pe care am început să le beau odată cu apariția pe piață a spoturilor „Un caracter aparte”. Apoi am făcut o pauză de câțiva ani, însă mi-am reluat obiceiul de a gusta din ele când nume importante de pe scena politică românească au început să dea cu subsemnatul la DNA și să sfârșească la beciul domnesc. Cum a confiscat presa un brand, numele legendarelor crame construite în secolul al XV-lea!

Am închis paranteza fiindcă am ajuns în dreptul ei și i-am cerut să-mi recomande un vin bun de șpriț. În schimb, mi-a oferit o lecție de istorie a vinului, pe care n-o voi uita niciodată. „E o blasfemie să amesteci vinul cu apă. ”. Apoi a continuat. „Ăsta merge cu pește, ăsta ți-l recomand la carnea roșie. Și acesta merge, dar e prea acidulat. Deserturile merg bine cu Novac, Băbească, Tămâioasă și Fetească neagră. Dar să nu omitem șampania”. Nu s-a oprit aici: „Ăsta e bun să-l iei când mergi în vizită, vei face impresie. Ăsta, în nici un caz, niciodată”. De ce?, întreb. „A fost un an groaznic pentru soi și sunt cam singurii care au ieșit pe piață. Au riscat prea mult”.

De atunci au trecut mai bine de zece ani. În primul său an de business, Aurelia Vișinescu a dat chix cu soiurile sale. Acum a ajuns unul dintre principalii exportatori de vinuri premium din România.

Întâlnirea aceasta mi-a schimbat complet percepția despre vin și industrie. Deși nu e o condiție sine qua non, apreciez mult oamenii după felul în care beau vinul. Zâmbesc ironic atunci când văd pe cineva că-și pune gheață în vinul roșu. Sau atunci când ține paharul de vin alb de cupă, nu de picior. Dar mă îngrozesc când unii îl spurcă, inexplicabil, cu cola sau când la vreo petrecere se bea „vin” de trei litri la prețul unui pachet de țigări. Apoi zâmbesc din nou. Poate, în trecut, am avut și eu astfel de apucături.

1 Comment on "Apreciez oamenii și după felul în care beau vinul. Un strop de adevăr despre licoarea zeilor"

  1. La finalul articolului am zambit si eu 🙂

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.