Dintr-o curiozitate inexplicabilă, m-am dus la Vadim. Nu la groapă, ci la licitație. O dată pentru că nu mai fusesem niciodată la un asemenea eveniment, iar în al doilea rând pentru că voiam să văd ce frânturi de istorie a acumulat acest om în timpul vieții. Cu siguranță mai multe decât „marfa” scoasă pe tarabă de urmașii săi.

La licitație e ca la împărțirea succesorală, cu deosebirea că nu se ceartă nimeni. Totul se desfășoară după reguli speciale, bine cunoscute de cei care fac comerț cu artă. Căci, într-un final, despre asta e vorba, bunurile cuiva sunt expuse, ca la piață, pentru a fi cumpărate de cei care le înțeleg sensul și le apreciază valoarea.

Nu cred că cei care s-au înscris la licitație au cumpărat vreo piesă din colecție fiindcă i-a aparținut lui Vadim. Colecționarii de seamă și comercianții de obiecte rare au licitat pentru că au intuit valoarea istorică și materială a exponatelor.

Marți seară, la Athenee Palace Hilton din București, o parte din moștenirea culturală a lui Vadim Tudor a ajuns în galeriile și colecțiile private ale unor oameni bogați, intelectual ori material, sau bogați în ambele planuri. Cele două fiice ale lui Vadim, Lidia și Eugenia, și soția acestuia, Doina, s-au ales cu 62.355 de euro în seara licitației.

Un sfert din exponate nu și-au găsit cumpărător, însă pentru ele se mai poate licita în următoarele 13 zile. Doar că prețul de pornire al pieselor va fi mai mare cu circa 20%.

De la Eminescu la Napoleon, cu mila lui Badea Vasile

Din cele 314 piese de colecție care au fost scoase la mezat de familie, câteva s-au vândut la prețuri absolut neașteptate. Deși mă așteptam ca „Semnăturilor olografe ale lui Napoleon Bonaparte” să-i sperie pe licitatori, piesa a fost vândută cu 7.000 de euro (prețul de pornire al licitației).

A fost singurul exponat care a primit aplauze, însă cred că cel aplaudat a fost cumpărătorul, pentru curajul de a scoate din buzunare atâta bănet. Încă 1.295 de euro a trebuit să achite casei de licitații sub formă de comision. Bafta lui! „Masca mortuară a lui Mihai Eminescu”, piesă din colecția lui Corneliu Vadim Tudor, s-a dat și ea pentru suma de 1.600 de euro, deși prețul de pornire a fost 250 de euro.

Asta ne demonstrează cât de căutate sunt operele, suvenirurile și orice obiect care poartă semnătura, amprenta sau numele marelui poet. Însă, nu trebuie să te cheme Mihai Eminescu pentru a stârni interes. E suficient să te cheme Vasile, să ți se spună bade și să calci pe urmele lui Cârțan, bade al nostru cel de toate zilele.

Însemnările de călătorie ale lui Badea Vasile, continuatorul lui Badea Cârțan, s-au vândut contra sumei de 5.000 de euro (prețul de pornire). Manuscrisul său, care datează din perioada 1914-1926, e o raritate și orice muzeu și l-ar fi dorit.

Licitatorul cu numărul 179

Averea lui Vadim consta în munți de cărți. Omul le mai și citea, nu doar le colecționa. Cred că e printre puținii oameni deștepți de la noi care a citit mai multe cărți decât a scris. Unele dintre aceste obiecte de artă s-au vândut la licitație cu sume astronomice pentru un om de rând.

Iată câteva: „Geografia modernă a Daciei ca studiu preliminar la Istoria românilor din Dacia” (1862), de August Treboniu Laurian, s-a vândut cu 800 de euro, deși prețul de pornire fusese fixat la 35 de euro. Tulai, Doamne! „Istoria romană de Dion Cassius”, publicată la Paris în 1850, s-a dat cu 350 de euro (pornire 40 de euro), iar „Istoria românilor din Dacia Traiana” (1893), de Alexandru Xenopol, a ajuns la un colecționar pentru suma de 900 de euro (de la 220 de euro).

„Cazania lui Varlaam, Evanghelia învățătoare Dealu” (1644) s-a dat cu 1.800 de euro (de la 450 de euro), iar lotul „Evangheliar”, tipărit la Neamț în 1858, a fost 1.200 de euro (de la 200 de euro).

Mai presus de toate, averea lui Vadim era mintea sa. Pe asta n-o poate scoate nimeni la mezat.