Ce spune culoarea ochilor tăi despre tine

Sursa foto: ahfrancis.wordpress.com

Share This:

Ochii sunt, cu adevărat, oglinda sufletului. Nu trebuie să fii psiholog ca să poți citi jocul magic al ochilor celor din jur. De fapt, ca să înțelegi pe deplin natura umană și pe cei cu care interacționezi, ochii sunt punctul de la care ar trebui să începi. Și dacă te întrebai de ce oamenii au ochi de culori diferite, află că aspectul cromatic al organelor vederii îți poate spune și mai multe despre cei care te înconjoară. Deși acest articol nu e un horoscop sau o ghicitoare în globul de cristal ai putea să te regăsești într-una din situațiile de mai jos. Sapă mai adânc în sufletul tău pentru a afla dacă oamenii de știință care au cercetat îndeaproape ochii umani au dreptate sau nu. Datele de mai jos sunt culese din mai multe studii internaționale, preluate de jurnaliștii de la Huffington Post.

blue eyes

Ochii albaștri. Cei care au ochi albaștri posedă o putere interioară mare și o rezistență fizică ieșită din comun. De multe ori, cei din jur nu văd aceste calități la voi și vă judecă negativ înainte de a vă cunoaște cu adevărat. Persoanelor cu ochi albaștri li se atribuie însușiri precum slăbiciunea, timiditatea și lipsa de încredere în forțele proprii, însă nu e întotdeauna adevărat. Psihologii germani au făcut un studiu la nivelul anului 2006 pe copiii cu ochi albaștri și au descoperit că aceștia au tendința să evite să învețe lucruri noi și că sunt mai puțin sociabili decât colegii lor. În ciuda acestor evaluări negative, un alt studiu, realizat de Universitatea din Pittsburgh, a scos la lumină faptul că femeile care au ochi de culoare deschisă tolerează mai bine durerea în cazul nașterii naturale, decât cele care au ochi de culoare închisă.  De asemenea, aceste femei trec mai ușor peste depresia de după naștere.

Știu că iubiți ochii albaștri și că îi invidiați pe cei care îi posedă. Dacă țineți neapărat să le semănați, aruncați un ochi pe aceste lentile de contact albastre! I-ați putea eclipsa pe mulți.

brown dark eyes

Ochii maro închis/negri. Sunteți, probabil, făcuți pentru a conduce, adevărați lideri. Dacă nu aveți și voi aceeași părere despre propriile persoane, ei bine, aflați că cel puțin așa vă percep cei din jur. Culoarea maro închis spre negru este una rară, puține persoane având o asemenea cromatică. Poate de aceea persoanele care dețin astfel de ochi sunt considerate ca fiind misterioase și chiar secretoase. Cei care au ochii de culoare închisă dețin și mai multă melanină în organism, un pigment organic de culoare neagră care conține fier și sulf, localizat în coroidă (membrană subțire, vasculară și pigmentată a globului ocular), păr și piele. Melanina acționează ca un izolator pentru conexiunile dintre celulele creierului, iar cu cât ea se găsește în cantitate mai mare cu atât creierul funcționează mai bine. Un studiu publicat de revista Personalitatea arată că persoanele cu ochi negri sunt mai puțin predispuse la consumul de alcool decât cele cu ochi de culori deschise, iar un altul arată că aceste persoane sunt mai bune la sporturi precum tenis, fotbal, tenis de masă, baseball (care implică lovirea unor ținte).

gray eyes

Ochii gri. Această culoare este extrem de rară, mai degrabă un albastru deschis, șters, care tinde spre cenușiu. Aici există două nuanțe de gri (deschis sau închis), iar cei care le posedă sunt foarte de diferiți între ei și au personalități extrem de complicate. Cei care au ochi gri închis sunt fie extrem de echilibrați ca individi, fie oameni cu două fețe, pe care le afișează în funcție de eveniment sau persoana din fața lor. Puteți fi orice și oricine, în funcție de ale cui nevoi trebuie satisfăcute mai întâi. Cei care au ochi de culoare gri deschis trebuie să facă eforturi mai mari decât ceilalți pentru a se mobiliza. Trebuie mereu să trageți de voi, nu vine totul de la sine. Vă străduiți să fiți luați în serios, dar, totuși, jucați mereu în defensivă.

hazel eyes

Ochii maro-alună (hazel). Acești ochi sunt greu de descris și au fost botezați așa datorită asemănării cromatice cu alunele. „Eye doctor guide” susține că e un mister cum a luat naștere această culoare și că mulți cercetători sunt de părere că ochii de culoarea alunei sunt, de fapt, o combinație de maro și verde. Conform unui studiu, 74% dintre ochii de culoare „hazel” au un cerc brun, subțire, în jurul pupilei. Se spune că ochii aceștia își pot schimba culoarea în funcție de mediul înconjurător și de starea de spririt a celor care îi posedă. Acești ochi pot oglindi sau reflecta culorile din jur, în timp ce persoanele care îi au posedă abilitatea de a le schimba aspectul în funcție de îmbrăcămintea sau machiajul pe care le poartă. Ochii de culoarea alunei se văd într-un fel la lumină și altfel în semiîntuneric. Cei cu ochi „hazel” tind să fie independenți, încrezători în propria persoană și spontani.

brown eyes

Ochii căprui. Acum câteva mii de ani, toată populația globului a avut ochi căprui. Așa se explică de ce azi această culoare este cea mai răspândită în cazul ochilor. Specialiștii Universității Caroline din Praga descriu persoanele cu ochi căprui ca fiind, în general, oameni loiali, respectuoși, blânzi, dar care nu se supun. Dacă aveți ochi căprui, atunci trebui să fiți niște oameni încrezători în forțele proprii și siguri pe voi. Un studiu realizat de revista Chronobiology International sugerează că persoanele cu ochi căprui dorm noaptea, în general, cu două ore mai puțin decât cei cu ochi de culori pale, ceea ce face ca ciclurile lor de somn să fie mai puțin odihnitoare. Acest fapt îi determină pe acești oameni să se ridice mai greu din pat dimineața.

green eyes

Ochii verzi. Cică, niciodată să nu-i crezi. Această vorbă ascunde un sâmbure de adevăr, căci cei cu ochi verzi sunt adesea considerați ademenitori, misterioși și sexy, însușiri care te fac să-ți pierzi capul în preajma lor. Câteva zeci de persoane din Statele Unite ale Americii, supuse la un test de o echipă de cercetători din Los Angeles, au răspuns că și-ar schimba oricând culoarea ochilor în verde fiindcă li se pare sexy. Medicul oftalmolog, specialist în chirurgie ORL, Hamadi Kallel, spune despre cei care au ochi verzi că „au un aer de mister și de auto-suficiență. Sunt adesea imprevizibili, dar nu le sare țandăra din orice. Sunt originali, creativi și se descurcă bine când lucrează sub presiune”. În Evul Mediu, femeile care aveau ochi verzi și păr roșu aveau mult de suferit, căci erau considerate „vrăjitoare”, și adesea sfârșeau arse pe rug sau spânzurate. Nimeni nu înțelege acest comportament, însă se pare că ochii verzi semănau cu cei ai pisicilor, animale care erau cumva legate de vrăjitoare.

Dacă, totuși, ai fi vrut să ai ochi verzi, dar natura nu te-a înzestrat, nu dispera! Există lentile de contact verzi care ar putea masca cu ușurință acest „handicap”.

Citește și:

Când știi că ai nevoie de ochelari? Programează o consultație gratuită ca să afli!





Be the first to comment on "Ce spune culoarea ochilor tăi despre tine"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*