Experiment social. Cum reacționează oamenii când le spui că ai fost bolnav de TBC

Credit foto: danbrumar.ro

Share This:

Nu este ușor să scrii despre o boală de care nu suferi. Trebuie să o trăiești, să te lupți cu ea, ca mai apoi să o terfelești în tina vorbelor. Totuși, consider că e infinit mai greu să duci pe picioare o boală precum tuberculoza, decât să bați câmpii despre ea. N-am fost bolnav de TBC, dar dacă o fi să fiu știu ce mă așteaptă. Constat, însă, că mulți oameni din anturajul meu nu știu mai nimic despre această boală. Cum se ia, cum se vindecă, ce urme lasă pe corpul și în sufletul tău, cum îi vede societatea pe foștii pacienți.

Articolul de față nu este despre mine. E despre ei. Despre aceia care au găsit puteri nebănuite în ei pentru a învinge tuberculoza. Și mai e și despre noi, toți ceilalți, care i-am nedreptățit și marginalizat. Tuberculoza se vindecă. Sorin este una din dovezile vii. Oamenii se schimbă. Asta, sigur, știi. Doar prejudecățile noastre rămân aceleași. Am făcut un experiment care demonstrează exact acest lucru. Am vrut să văd cum reacționează oamenii dacă le spun că am fost bolnav de TBC. Le-am cerut o mângâiere și compasiune. Ce am primit, vedeți mai jos. Nu condamn pe nimeni, ci mă aștept ca cei care citesc aceste rânduri să înțeleagă ceea ce contează. Eu am învățat să-i privesc altfel pe cei de lângă mine. Așa cum merită.

Mi-am propus să testez reacția celor de lângă mine, dezvăluind public că am fost bolnav de TBC. Spre norocul meu, doar unul închipuit. Mi-am confecționat un banner din carton, pe care am scris: „M-am vindecat de TBC de mai bine de șase luni. De atunci nu m-a îmbrățișat nimeni. Vrei să fii tu primul?”. Cu acest mesaj grăitor atârnat de gât m-am plimbat prin zone populate din București. Scopul era să văd cine e solidar cu suferința mea din trecut, dar și cu cea actuală (dorința de compasiune). Mai mult, voiam să aflu câți trecători știu că tuberculoza nu se ia prin îmbrățișare și că sunt în deplină siguranță acum că m-am vindecat. Mă așteptam și la reacții de respingere, căci ea nu-i ocolește deloc pe foștii pacienți.

Fiecare dintre cei care au urmat tratamentul chinuitor pentru TBC s-au confruntat cel puțin o dată în viață cu reacții adverse. Boala asta e grea și, de multe ori, te scapă și de prieteni. De aceea își ascund trecutul mai toți cei care s-au pricopsit cu ea. De fapt, trei parlamentari români au contactat bacilul Koch, care dezvoltă tuberculoza, dar nu le-au spus colegilor lor. Nici nouă. Cu toate acestea, nu au evitat întâlnirile publice și chermezele, au dat mâna cu subordonații sau cu superiorii pe linie de partid, și-au jucat bine rolul de oameni normali. Le-a fost rușine să-și divulge suferința. Altora de ce nu le-ar fi?

Voluntarii WWF mi-au făcut ziua mai frumoasă. Credit foto: danbrumar.ro

Mi-am început periplul în Piața Unirii, unde m-am proțăpit ca un bâtlan în mijlocul bălții. Era vineri, la orele prânzului. Lumea alerga de colo-colo în căutarea weekend-ului de 1 Mai. Mici, bere, ceapă verde, muștar. Se simțea în aer. În buricul capitalei se vânturau oameni de toate vârstele. Bătrânii, cu cărucioare pe două roți pline cu verdețuri și bucate, se întorceau de la supermarket în pas domol. Domnișoare cochete, cu urechile astupate de căștile telefoanelor, se unduiau pe Strasse ca lalelele în bătaia vântului. Toți ceilalți erau în acea goană nebună de dinaintea relaxării. În iureșul lor neostenit își parcau ochii pe cartonul meu. Unii strâmbau din nas, alții mă fixau cu privirea, ca și când ar fi vrut să mă întrebe: „Pe bune?”

N-am putut îndupleca pe toată lumea să înțeleagă nevoia mea de compasiune. Credit foto: danbrumar.ro


Alții se asigurau că se află la o distanță confortabilă, care să nu le pună în pericol sănătatea. Descurajat, credeam că nimeni nu se va încumeta să ia în brațe un om care cerșea atât de puțin. Apoi, de nicăieri parcă, un tânăr cu o ținută smart casual, fie corporatist, fie antreprenor, s-a oprit din drumul lui ca să-mi dea binețe. M-a luat în brațe și m-a întrebat dacă acum sunt bine. Cu pumnul drept strâns la piept, parcă spunea: „sunt alături de tine, capul sus!”. După care și-a continuat drumul, la fel de grăbit precum venise.

La scurt timp după el m-am trezit lângă mine cu Gabriel, un elev de liceu dornic să ajute pe toată lumea. La fel ca mine, oprea trecători pentru o cauză nobilă: voia să salveze urșii bruni din Carpați, amenințați tot mai mult de intruziunea omului în habitatul lor natural. În goana lui pentru protejarea faunei țării, s-a oprit să mă salveze și pe mine. Dar n-a fost singurul pe care l-a mișcat gestul meu. Rând pe rând au venit să îmbrățișeze un fost bolnav de TBC toți colegii lui angrenați în campania WWF. Nici unul dintre ei nu știa cum se ia tuberculoza și dacă gestul lor le-ar fi putut pune sănătatea în pericol. Au făcut-o din instinct, pentru a-mi însenina ziua. De fapt, toți tinerii care au răspuns chemării mele au reacționat din compasiune, fără să-și pună problema că s-ar putea îmbolnăvi.

Tinerii au fost cei mai receptivi la mesajul meu. Credit foto: danbrumar.ro

M-am mutat din Piața Unirii la capătul liniei de tramvaie 32. Aici am întâlnit mai puțini tineri. Cei mai mulți dintre trecători erau de vârsta a doua și de vârsta a treia, dar toți în aceeași goană pentru recuperarea timpului pierdut. În marea aceea de oameni, eram singurul care nu ducea lipsă de timp. Dar, după o jumătate de oră de cerșit mila trecătorilor secundele îmi păreau minute, iar minutele ore. Oamenii abia schițau un gest când treceau pe lângă mine. Alții pufneau din nas dezaprobator, dându-mi de înțeles că n-am ce căuta printre ei.

O angajată de la salubritate strângea cu sârg gunoaiele de pe trotuar. Aș putea spune că era extrem de pătrunsă de misiunea ei. Purta mănuși din cauciuc, lucru rar întâlnit chiar și la angajații firmelor de ridicat gunoiul. I-am cerut o îmbrățișare, dar a făcut imediat un pas în spate. Nu pune ea mâna pe mine nici moartă. În acel moment, toate mizeriile pe care le strângea ea de pe stradă erau mai curate și mai inofensive decât mine. M-am amuzat copios, dar, în același timp, mi-a părut rău pentru obtuzitatea ei. Dar n-o condamn. Poate alții sunt de vină pentru că informația esențială n-a ajuns la ea.

Persoanele trecute de prima tinerețe m-au privit cu circumspecție. Credit foto: danbrumar.ro

Ce trebuie să știi despre tuberculoză

Tuberculoza e o boală contagioasă, provocată de bacteria Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch). Cel mai adesea, boala afectează plămânii, însă tuberculoza nu e exclusiv pulmonară. Ea se transmite pe calea aerului, prin ingerarea de picături/salivă provenite din gura unui bolnav de TBC. De aceea e bine să ne ferim când cineva strănută sau tușește lângă noi. Când inspiri acest aer cu particule, bacteriile pot ajunge în plămâni.

Nu toate persoanele care sunt infectate cu bacteriile tuberculozei ajung să dezvolte boala. Circa o treime din populația globului are în corp bacilul Koch, însă doar o persoană din zece se îmbolnăvește efectiv. Predispoziție pentru a dezvolta boala o au persoanele cu sistem imunitar scăzut, iar imunitatea redusă poate fi rezultatul altor afecțiuni: HIV/SIDA sau diabetul zaharat, dar și viața stresată, alimentația precară ori consumul de alcool și droguri.

Foarte important de știut e cum NU se transmite tuberculoza. Vei fi surprins să afli că boala nu e contagioasă prin contact sexual sau dacă bei din aceeași cană cu un bolnav de TBC. Tuberculoza se transmite doar prin aer, dacă inspiri bacteriile responsabile cu apariția bolii.




Care sunt simptomele

Trebuie să-ți dea de gândit dacă te confrunți cu tuse sâcâitoare vreme de două-trei săptămâni. Uneori, tusea e însoțită de sânge sau de secreții (flegmă). Pierderea poftei de mâncare, scăderea bruscă în greutate, senzația de oboseală și slăbirea organismului sunt alte semne. Nu sunt de ignorat nici transpirațiile în timpul nopții sau umflăturile care apar în zona gâtului, la subraț sau în zona burții. Pentru depistarea prezenței bacteriilor tuberculozei se folosesc testul cutanat la tuberculină sau o analiză a sângelui. Însă pentru diagnosticarea tuberculozei pulmonare e nevoie de examene de spută (flegmă) și o radiografie toracică.

Cum se tratează tuberculoza

Boala se tratează cu tablete, iar tratamentul durează, de regulă, șase luni. Pacienții care suferă de o formă mai gravă de tuberculoză (multidrog rezistentă) necesită și doi ani de tratament. Cura de medicamente începe în spital, într-un mediu controlat, însă poate continua și acasă, după o vreme. Un bolnav de TBC se poate vindeca complet din prima, însă boala poate recidiva dacă tratamentul a fost incorect sau nu a fost urmat conform recomandărilor medicale. Recidiva apare de regulă la cei care au suferit de TBC multidrog rezistentă. De asemenea, faptul că ai avut TBC nu înseamnă că te-ai imunizat. Mai poți dezvolta boala și cu altă ocazie.

Atenție! Vaccinul BCG nu te protejează pe viață. El îți asigură imunitate în prima parte a vieții, în copilărie.

Cum vrea să scape România de tuberculoză până în 2050

Un reputat pneumolog american susținea că eradicarea tuberculozei nu e pentru acest secol. Viteza cu care se propagă bacteriile responsabile de apariția bolii și ușurința cu care se transmite TBC fac, deocamdată, ca acest ideal să fie imposibil de atins. Totuși, o serie de state europene nu mai consideră tuberculoza o problemă de sănătate publică. Cazurile noi de îmbolnăvire sunt extrem de rare, iar cele înregistrate deja sunt ținute sub control. România este, din păcate, lider pe bătrânul continent la numărul de bolnavi și la cazurile noi raportate. Față de vecinii noștri europeni, noi avem altă țintă în următorii patru ani. Conform Strategiei naționale de control al tuberculozei 2015-2020, noi ne propunem să ținem sub control strict cazurile înregistrate, să creștem rata diagnosticării timpurii, dar și rata de succes a tratamentului.




Obiectivele majore ale Programului național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei sunt:

Asigurarea, până în 2020, a accesului universal la metode rapide de diagnostic.

Diagnosticarea a cel puțin 85% din cazurile de tuberculoză și tuberculoză multidrog rezistentă.

Tratarea cu succes, până în 2020, a cel puțin 90% din cazurile noi de TBC pozitivă în cultură și a cel puțin 85% din retratamente.

Tratarea cu succes, până în 2020, a cel puțin 75% din cazurile de tuberculoză multidrog rezistentă.

Reducerea, până în 2020, a ratei generale a mortalității cauzate de TBC la mai puțin de 5 la suta de mii de locuitori.

Eliminarea tuberculozei ca problemă de sănătate publică până în 2050.

Un bolnav de TBC poate afla mai multe despre afecțiunea sa AICI și AICI.





4 Comments on "Experiment social. Cum reacționează oamenii când le spui că ai fost bolnav de TBC"

  1. Foarte important de mentionat pentru ca am trecut prin asa ceva involuntar, sa se consulte parerea a mai multor medici. Am fost diagnosticata cu tbc pulmonar desi sputa mea era negativa doar din cauza ca un coleg de clasa avea in acea vreme tbc. Am fost FORTATA sa iau tratamentul si internata in spital 2 luni. Dupa alte 2 luni s-a constatat ca nu isi face efectul si au schimbat tratamentul. Aveam de fapt o magica pneumonie. Puteam sa si mor din cauza idiotilor de la M. Nasta. Deci confirmati diagnosticul si de trei ori!!!

  2. M-am imbolnavit in clasa a 12-a, inainte de BAC, stand dezinvolt langa un om al strazii intr-un autobuz. Ce a urmat este greu de deschis dar cert este ca nu mai sunt acelasi om cum am fost. La momentul respectiv, aveam iubita, prieteni destui care in alte circumstante mi-ar fi dat impresia ca ar fi aproape. Cum am intrat in spital, singura persoana caruia i-a pasat de mine a fost mama. Atat. Drumul vindecarii a fost solitar, iubita nici la telefon nu mai raspundea dupa un mesaj usturator in care eram facut in toate felurile ca nu i-am spus de boala de care sufeream (de parca as fi stiut ce am), prietenii nici nu mai dadeau mana cu mine.
    Efectiv am luat singur bac-ul in a doua sesiune si mi-am refacut viata.
    De atunci nu mai am incredere in oamenii de langa mine.

    • Prieteni? Nu cred ca-ti erau prieteni. Iti spun din experienta proprie, am trecut si eu prin experienta asemanatoare. Mai grav a fost reactia copiilor la scoala fata de fetita mea de 10 ani. Am invatat sa-mi fac singura injectii si nu prea ieseam din casa. Prietenii care au ramas langa mine, erau prieteni adevarati. Si in afara de fetitele mele, n-am imbolnavit pe nimeni

Leave a comment

Your email address will not be published.


*