La Sibiu se pun bazele unui centru medical care va salva viețile a sute de copii bolnavi de inimă

Share This:

Se întâmplă lucruri frumoase în România. Am mai spus-o și voi continua să susțin cum pot aceste inițiative menite să ne schimbe percepția că țara asta este imposibil de locuit. Chiar în acest moment se discută intens despre construirea din temelii a unui centru medical de chirurgie cardiovasculară, iar beneficiari sunt sute de copii bolnavi de inimă care în prezent nu au șansa de a intra într-o sală de operație. Inițiativa vine de la Sibiu, în urma unui parteneriat încheiat între Universitatea „Lucian Blaga”, Societatea Română de Chirurgie Endovasculară, British Romanian Chamber of Commerce, Fundaţia Polisano, Spitalul de Pediatrie Sibiu și Spitalul European Polisano.

Cei șase parteneri vor dezbate acest subiect în cadrul unei conferințe de advocacy, care are ca temă șansa la viață a copiilor cu malformaţii congenitale cardiace. Evenimentul are loc vineri, 20 aprilie 2018, în sala Senatului Facultăţii de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga”, cu începere de la ora 15.00. Am mai scris despre tragedia părinților care au copii bolnavi de inimă și despre lipsa fondurilor pentru decontarea operațiilor care le pot salva viețile. Voi continua să scriu atâta vreme vor exista astfel de inițiative demne de toată lauda.

Proiectul realizării unui centru de chirurgie cardiovasculară pediatrică aparține unei echipe medicale sibiene, în colaborare cu parteneri din Marea Britanie şi Suedia. Scopul inițiatorilor este de a forma o echipă de specialişti şi un centru de chirurgie cardiovasculară pediatrică sub tutela Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Poate vă veți întreba de ce e nevoie de acest centru medical. Există un răspuns cât se poate de dureros, care vine de la cardiologii care operează anual sute de copii cu boli de inimă. Statisticile naționale spun că în fiecare an aproximativ 3.000 de copii cu malformații cardiace au nevoie de operații salvatoare. În ciuda efortului depus de medicii din puținele centre de profil din țară, într-un an se realizează doar vreo 600 de operații. Nu e greu să vă dați seama ce se întâmplă cu acei copii care nu au acces la operație.

Dacă, totuși, nu bănuiți răspunsul, ei bine afecțiunile cardiace pe care le au acești copii se agravează, iar micuții mor. Nu cred că poate exista un chin mai mare pe lume decât să-ți pierzi copilul din cauză că nu ai unde să-l operezi. Dramatic este că nici statul nu are suficienți bani pentru a deconta operații efectuate în străinătate. Pentru aceşti copii bolnavi, venirea chirurgilor internaţionali de top în Romania este o şansă la viaţă, deoarece capacitatea singurelor două centre de specialitate existente în ţară este depăşită. În străinătate costul operaţiilor ar fi de 5-10 ori mai mare.

Echipele medicale operează gratuit şi contribuie la formarea echipei medicale româneşti în tehnicile chirurgiei cardiace pediatrice, spune Cătălina Costache, managerul Fundaţiei Polisano.

Cătălina Costache, managerul Fundației Polisano. Credit foto: Rareș Helici

„Suntem mândri să-i primim în Sibiu pe aceşti medici excepţionali, care îşi dedică timpul şi expertiza salvării inimilor copiilor români, dar şi formării echipelor medicale locale. Până în prezent, finanţarea operaţiilor a fost realizată exclusiv prin donaţii şi sponsorizări. Avem însă semnale pozitive că, în viitorul apropiat, vom intra într-o situaţie de normalitate în care costul acestor operaţii va fi asumat de Casa de Asigurări de Sănătate. În acel moment, ne vom putea concentra eforturile pe formarea echipelor medicale locale, pentru ca în România să putem dispune de mai multe resurse umane competente în chirurgia cardiacă pediatrică. Îndrăznesc chiar să sper că, pe termen mediu şi lung, crearea acestui centru de excelenţă cu sprijin internaţional va contribui la limitarea exodului chirurgilor cardiaci români în străinătate”, declară Cătălina Costache, care precizează că orice ajutor care vine din partea românilor, persoane fizice și juridice, va fi apreciat.

Cei care doresc să sprijine financiar această iniţiativă, o pot face prin donaţii în contul Fundaţiei Polisano: RO04BRDE330SV97331943300. În 2017, prin această iniţiativă, au fost salvaţi de la o moarte sigură, prin operaţii efectuate la Sibiu de echipele mixte britanico-româneşti, peste 50 de copii bolnavi, cu malformaţii congenitale grave.

Citește și: 

Cum să mori de stop cardiorespirator la metrou cu o mie de oameni lângă tine




Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.