Prima zi de școală. Programul Masă caldă pentru elevi nu începe la 12 septembrie

Școlile particulare dețin cantine moderne, unde elevii pot mânca preparate calde

Share This:

Programul Masă caldă pentru elevi „se coace” la foc mic. Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat, la solicitarea danbrumar.ro, că ordonanța de urgență referitoare la acordarea stimulentului alimentar nu poate fi pusă în aplicare din prima zi de școală. Un proiect al Guvernului stabilea instituirea unei perioade de testare a noului proiect, care vizează acordarea unei mese calde gratuite celor 29.000 de elevi selecționați. Testarea urma să se facă în 50 de școli din toată țara, în timpul anului școlar 2016-2017, din prima zi de școală.

Oficialii din Educație au precizat că ordonanța este în „circuitul de avizare” și că ea va fi pusă în practică abia după apariția normelor de aplicare. Acest lucru se poate face și în octombrie, și în noiembrie, dar chiar și în decembrie. Până la aprobarea documentului legal, copiii vor mânca la școală tot produse din programul Lapte-corn.

În momentul de față e un mare haos în Învățământ. Autoritățile nu știu care va fi soarta celorlalte două programe de susținere alimentară, Laptele și cornul și Fructe în școli. „Orice alte măsuri privitoare la aplicarea acestor programe vor fi decise de Guvern pe baza rezultatelor înregistrate în etapa de pilotare. Pentru unităţile de învăţământ incluse în programul-pilot nu se mai aplică normele ce vizează programele de alimentație în vigoare”, ne-au spus oficialii ministerului.




Nici directorii școlilor incluse în programul de testare nu sunt lămuriți în legătură cu modul în care se va derula proiectul Masă caldă pentru elevi. Unii dintre ei nici nu știu că au fost selectați pentru a face parte din proiectul-pilot. „Știu de acest program, dar nu am fost informat că școala pe care o conduc a fost propusă pentru campania de testare. Personal nu știu ce trebuie să fac până nu mi se comunică toți pașii”, ne-a spus Mihai Meliță, directorul Școlii Gimnaziale 71 din Capitală. Instituția pe care o conduce are 423 de elevi, însă nu deține un spațiu special amenajat pentru prepararea sau servirea mesei.

Proiectul de ordonanță avizat de Guvern prevede că elevii din școlile care nu au cantine vor primi pachete alimentare în valoare de 7 lei/copil pe zi. Pachetele alimentare pot fi preparate culinare provenite de la firme de catering, livrate la solicitarea autorităților locale. „Pentru faza de pilotare au fost alese şi unităţi de învăţământ fără cantină, tocmai pentru a acoperi toate tipurile de unităţi de învăţământ în care acest pachet alimentar se va acorda. În aceste cazuri, autorităţile publice locale vor putea contracta servicii de catering sau pachete. Setaliile vor fi incluse în normele metodologice, care vor fi elaborate după aprobarea OUG”, ne-au spus oficialii ministerului. După perioada de testare, autoritățile vor decide dacă extind proiectul în toate școlile. În acest caz, programul Masă caldă pentru elevi va fi derulat începând cu anul școlar 2017-2018.

Citește și: Programul Lapte-corn, înlocuit cu o masă caldă. Care sunt primii elevi care vor mânca gratuit la școală
Kurtmann

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.