România are nevoie de meseriașii ei – copiii voștri

Credit foto: Facebook/Țara lui Andrei

Share This:

Ce înseamnă să fii meseriaș în România? Să ai un job murdar, prost plătit și să porți haine soioase? Să lucrezi de la 7.00 la 17.00, să mergi la lucru cu tramvaiul, să dormi pe tine la 6.30 în metrou și să miroși a transpirație la prima oră? Să faci o treabă de doi lei și să fii detestat de toată lumea pentru ceea ce reprezinți? De fapt, ce reprezinți? Păi, mai mult decât ți-ai putea imagina. România are nevoie de meseriașii ei, profesioniști, iar o parte dintre ei se pregătesc chiar acum pentru ziua de mâine. Sunt copiii voștri.

Poate că o țară este condusă din pix ori cu un laptop, la etajul 50 al unei clădiri de sticlă, dar ea nu poate funcționa fără instalatori, electricieni, petroliști, zidari, tâmplari, bucătari, ospătari. Așa că încetați, o dată pentru totdeauna, să mai considerați meseriașii persoane inferioare, care nu au un rol important în societate! Avem nevoie să ne instruim copiii în meserii indispensabile vieții, altfel în 10-20 de ani nu vom mai fi capabili nici să ne tragem nădragii singuri.

Iar primul lucru pe care trebuie să-l facem este să încetăm în a ne mai tortura copiii că trebuie să meargă la facultate. Pur și simplu, unii nu sunt făcuți pentru studii teoretice, ci pot fi mai degrabă utili societății și lor înșiși învățând o meserie. În orice țară din vestul Europei, mai puțin de 30% din absolvenții de liceu sunt apți pentru a urma o facultate, iar acest lucru nu-i deloc rușinos. Nimeni nu-i primește la școală pe cei care doar vor să aibă o diplomă, iar cei care trec de această selecție fără să aibă vreo „chemare” renunță la studiile inutile în primii doi ani.

România își pregătește în prezent următoarea generație de meseriași, grație reintroducerii învățământului profesional (2012). Inspectoratele Școlare fac perteneriate cu antreprenori locali care vin și-și instruiesc, pe banii lor, viitorii angajați. Elevii fac stagii de practică în cadrul companiilor respective, iar cei mai buni și mai conștienți de importanța lor sunt recompensați cu burse private și cu locuri de muncă. Ăsta este învățământul dual care, deși face pași mici, e viitorul acestor copii care au dezvoltat abilități într-o meserie sau alta.

Modelul funcționează chiar mai bine în sectorul privat. OMV Petrom, de exemplu, derulează de patru ani programul Tabăra Meseriașilor, dedicat elevilor din școlile profesionale și de meserii din România. Anul acesta, 240 de copii din școli profesionale și licee tehnologice din județul Gorj au beneficiat de cursuri de pregătire gratuite în domeniile: mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electronică și automatizări, electromecanică, turism și alimentație publică. Câte zece elevi din fiecare serie (cinci la număr) sunt selectați și recompensați cu burse lunare de 500 de lei, pe durata întregului an școlar.

An de an, OMV Petrom cheltuiește sute de mii de euro prin oferirea acestor cursuri de pregătire elevilor din școlile profesionale și tehnologice. Tocmai de aceea, participarea la cursurile din Tabăra Meseriașilor e condiționată. Pentru a câștiga un loc în tabără, profesorii care îi coordonează pe copii trebuie să înscrie un proiect pentru îmbunătățirea educației profesionale și tehnologice. Profesorii participanți vor fi selectați pe baza ideilor înscrise ce vor fi evaluate de specialiști în învățământul profesional și în dezvoltarea de proiecte comunitare. În tabără, profesorii își prezintă proiectul în fața unei comisii de evaluare și pot primi până la 10.000 euro pentru implementarea lui.

Vă veți întreba de ce face OMV chestia asta și de ce scriem noi, jurnaliștii, despre proiectul ăstora de la OMV. Sigur au ei ceva de câștigat, nu o fac de pomană. La fel și ziariștii… sigur sunt plătiți! Nu știu dacă cineva i-a plătit pe ziariști să scrie de bine despre Tabăra Meseriașilor (la mine n-au ajuns :), dar știu ce câștigă OMV. Sigur, câștigă ceva imagine, dar asta nu e totul. De fapt, marele câștig este altul: gigantul OMV are nevoie în permanență de meseriași, iar acum îi găsește greu pe piața muncii din România. Dacă nu-i pregătește de pe băcile școlii, dacă nu-i formează încă de pe acum pe meseriașii de care va avea nevoie în viitorul foarte apropiat, atunci nu va mai putea compensa deficitul de forță de muncă pe care îl preconizează.  Asta este filosofia, pe scurt, plus ceva discurs siropos legat de responsabilitatea socială pe care o au marile corporații față de comunitatea în care fac business și din care își trag profitul.



Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei face parte din programul România Meseriașă și e un proiect benefic pentru România. Am urmărit evoluția acestui proiect încă din 2015, când s-a lansat, și pot spune că ar fi excepțional dacă ar putea fi replicat sau copiat și de alți antreprenori.

În cea de-a patra săptămână a Taberei Meseriașilor, 59 de elevi din școli profesionale și licee tehnologice din județul Gorj au urmat cursuri de dezvoltare personală și profesională, pentru a fi cât mai bine pregătiți pentru viitorul lor parcurs profesional în domeniul ospitalității. Așa cum s-a întâmplat și în primele trei serii din Tabără Meseriașilor din 2018 – dedicate viitorilor mecanici, constructori și electricieni – atelierele de dezvoltare personală au fost coordonate de trainerii de la Fundația Noi Orizonturi, fiind orientate spre comunicare, spirit antreprenorial și angajabilitate. De asemenea, meseriașii au petrecut o zi la Parcul de Frânghii de la Băile Tușnad, unde au învățat să lucreze în echipă, să își depășească limitele și să câștige încredere în forțele proprii.

În cadrul atelierelor practice, elevii au asimilat noțiuni de bază din cele două meserii pentru care se pregătesc. Viitorii bucătari au învățat tehnici de gătit, igienă și disciplină în bucătărie, dar și elemente teoretice. Pentru proiectul lor de absolvire, cina în familie, elevii au pregătit și servit o masă ca la carte. Evenimentul a avut loc la un restaurant din Bran, județul Brașov, și a fost pregătit de elevii care vor să devină bucătari și ospătari la terminarea școlii. Ei  au lucrat sub coordonarea mentorilor: Chef Cezar Munteanu, Nicoleta Pălăduță (Hotel Kolping) și Adrian Farcaș (Teleferic Grand Hotel). Mâncarea pregătită de ei a fost „devorată” de o sută de invitați: membri ai familiilor tinerilor meseriași, prieteni, profesori, dar și reprezentanți autorităților locale.

La edițiile anterioare, proiectul a oferit cursuri de pregătire și elevilor înscriși la școlile și liceele cu profil Petrol și Gaze. Iar dacă vă uitați la topul celor mai plătite meserii din România veți vedea că pe locul I sunt meseriile din domeniul extracției și prelucrării petrolului și gazelor naturale.




Be the first to comment on "România are nevoie de meseriașii ei – copiii voștri"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.