Se schimbă valabilitatea pașapoartelor. Ce trebuie să știi

Credit foto: Horia Călăceanu/Adevărul

Share This:

Reglementări noi la început de an care privesc documentele de intrare în alte țări. Valabilitatea pașapoartelor simple electronice a fost extinsă la zece ani în cazul persoanelor care au împlinit 25 de ani, anunță reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În prezent, un pașaport simplu electronic pentru această categorie de vârstă are o valabilitate de cinci ani. Măsura a fost aprobată vineri, 23 februarie 2018, prin hotărâre de guvern.

Documentul aduce, însă, mai multe modificări și completări Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetăţenilor români în străinătate. Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, pașaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani va fi valabil cinci ani. „Noile reglementări vor avea ca efect principal fluidizarea activității serviciilor de emitere a pașapoartelor prin scăderea numărului de solicitări pentru eliberarea unor astfel de documente”, spun reprezentanții MAI.

Actul normativ aprobat de guvern reevaluează, de asemenea, cadrul normativ care reglementează eliberarea pașaportului simplu temporar. Acest tip de document nu va mai putea fi emis decât în anumite situații de urgenţă obiective: motive de sănătate, familiale sau profesionale, care nu îi permit titularului să aștepte eliberarea unui pașaport simplu electronic. Urgența va trebui dovedită în momentul depunerii cererii de eliberare a pașaportului simplu temporar.

În situațiile în care se solicită eliberarea unui pașaport simplu temporar în scopul deplasării copiilor minori în străinătate pentru studii sau concursuri oficiale organizate de instituţii străine este eliminată obligația ca documentele doveditoare să fie avizate de o autoritate administrativă română.




Persoanele care, din orice motive, nu doresc eliberarea unui pașaport simplu electronic pot solicita un pașaport simplu temporar, dar care le va fi eliberat în intervalul în care se emite pașaportul simplu electronic.

Actul normativ reglementează, de asemenea, posibilitatea eliberării pașaportului și în baza ordonanțelor președințiale nedefinitive date în condițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, prin care instanța a dispus cu privire la exercitarea autorității părintești ori prin care a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea pașaportului copilului.

Care sunt taxele de eliberare a unui pașaport

Pentru eliberarea unui pașaport simplu electronic plătești 258 de lei (în cazul persoanelor care au peste 12 ani). Taxa este 234 de lei pentru pașapoartele copiilor cu vârsta de până la 12 ani și 96 de lei, indiferent de vârstă, pentru pașaportul simplu temporar.

Citește și:

Câte luni trebuie să fie valabil pașaportul tău ca să poți intra în alte țări





Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.