Statul român are la dispoziție două luni să o aducă pe Elena Udrea în țară

Credit foto: Digi24

Share This:

Reprezentanții Biroului Interpol din Costa Rica au declarat joi seară, în cadrul unei conferințe de presă, că Elena Udrea și Alina Bica sunt reținute în stare de arest preventiv într-un centru de detenție al Ministerului de Justiție din această țară. Statul român are la dispoziție două luni pentru a definitiva procedurile de extrădare. În caz contrar, arestul preventiv va expira, iar cele două ar putea fi din nou libere.

Șeful Biroului Interpol din Costa Rica a declarat că Elena Udrea nu are nici un avantaj legal prin faptul că este mamă. Sistemul de justiție din Costa Rica nu consideră acest fapt un impediment pentru extrădare.

Acesta a precizat că Elena Udrea și Alina Bica au depus cereri de obținere a statutului de azilant persecutat politic. Însă această cerere nu le permite să se sustragă executării unor pedepse cu închisoarea.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica, în cursul zilei de miercuri. Cele două au fost ridicate de pe stradă, după cum bine se poate vedea dintr-un filmuleț postat pe YouTube de Interpol.

Conform Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica, Udrea, condamnată în România pentru luare de mită şi abuz în serviciu, a fost reţinută la ora locală 10.00.  Iubitul ei, Adrian Alexandrov, a fost de față când polițiștii Interpol i-au cerut să-i însoțească. Elena Udrea a fost nevoită să-și lase fiica, în vârstă de doar 15 zile, și să-i urmeze pe polițiști. Alina Bica, condamnată pentru luare de mită şi corupţie, a fost reţinută patru ore mai târziu. Acţiunea a fost realizată în colaborare cu Direcţia de Informaţii şi de Securitate Naţională.

Avocatul Elenei Udrea spune că Udrea nu va părăsi Costa Rica

Reprezentantul legal al Elenei Udrea a declarat că șansele de extrădare a acesteia sunt aproape de zero. Mai mult decât atât, principalul atu al fostului ministru ar fi fetița ei, de care n-ar putea fi despărțită.

„Fiica Elenei Udrea este cetățean costarican, iar legea de protecție a copilului din Costa Rica interzice separarea copilului de părinții săi. De asta vă spuneam că șansele sunt zero. Iar în privința Alinei Bica, condamnată, din câte știu eu, pentru o infracțiune de favorizare a făptuitorului, a infractorului, știu că această infracțiune nu își are corespondența în legislația din Costa Rica și ca atare nu poate fi pusă în aplicare, există chiar și o prevedere în Convenția Internațională semnată de Costa Rica”, a spus acesta conform stirileprotv.ro.

Later edit: Avocatul Elenei Udrea și-a schimbat părerea inițială, referitoare la imposibilitatea extrădării. Veronel Rădulescu a declarat la Digi 24 că autoritățile din Costa Rica nu vor ține cont de faptul că fostul ministru al turismului a născut în această țară. Legea ar fi protejat-o doar în cazul în  care tatăl copilului ar fi fost costarican. Fetița Elenei Udrea, botezată Eva Maria, a rămas în grija mamei sale și a iubitului ei, Adrian Alexandrov.




Be the first to comment on "Statul român are la dispoziție două luni să o aducă pe Elena Udrea în țară"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.