Târg de joburi PMB. Peste 6.000 de bucureșteni vor să fie subalternii Gabrielei Firea

Share This:

UPDATE: Peste 20.000 de aplicanți pentru cele 2.000 de locuri de muncă vacante la Primăria Capitalei. Municipalitatea a terminat de numărat CV-urile depuse în cele două zile ale târgului de joburi organizat la Institutul Național de Statistică. După această etapă de depunere a documentelor urmează selecția celor înscriși și interviurile, care vor avea loc începând cu luna ianuarie a anului viitor.

Târg de joburi PMB. Inițial era să scriu peste 6.000 de bucureșteni vor să fie sub Firea la primărie, dar s-ar fi atacat unii, așa că am schimbat-o. Exprimarea nu e deloc una fericită într-un titlu de presă, așa că am renunțat la ea. Să revenim la lucruri concrete și să anunțăm că prima zi a târgului de joburi organizat de Municipalitate la Institutul Național de Statistică s-a bucurat de un succes la care nici edilii nu se așteptau. Peste 6.000 de bucureșteni și-au depus CV-urile în speranța că vor fi cooptați în echipa Gabrielei Firea, în cadrul holdingului de companii nou înființate. Sunt 2.000 de posturi disponibile și, conform edililor, salariile pleacă de la 2.000 de lei net pe lună și ajung la 8.000 de lei net pe lună, în cazul funcțiilor de conducere.

Posturile scoase la concurs se adresează atât absolvenților de studii medii, cât și celor de studii superioare. Primăria Capitalei caută economiști, mecanici, specialiști în achiziții publice, ingineri, muncitori calificați și necalificați, casieri, specialiști marketing, electricieni, juriști. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost încântat de modul în care s-a desfășurat prima zi a târgului.

Înființarea Holdingului Municipal reprezintă viziunea mea despre administrație. Este, dacă vreți, un pariu pe care l-am făcut cu Consiliul General, cu bucureștenii, dar și cu mine însămi. Cred cu tărie că aceasta e soluția pentru a putea fi și eficienți și riguroși în același timp. Dincolo de criticile venite din partea adversarilor noștri, total lipsite de substanță, oamenii văd în aceste societăți atât soluția pentru a beneficia de servicii publice sau comunitare de calitate mai bună și la costuri mai mici, cât și oportunități pentru carierele proprii. Numărul mare de CV-uri pe care le-am primit în prima zi ne arată cât se poate de clar că suntem pe drumul cel bun”, a declarat edilul, în prima zi a acestui târg de joburi PMB.




Iată care sunt companiile municipale, înființate de primărie, care au nevoie de specialiști. Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Imobiliară SA, Compania Municipală Parking SA, Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje SA, Compania Municipală Energetică SA, Compania Municipală Managementul Traficului SA, Compania Municipală Medicală SA, Compania Municipală Iluminat Public SA, Compania Municipală Sport pentru Toți SA, Compania Municipală Eco Igienizare SA, Compania Municipală Managementul Transportului SA, Compania Municipală Publicitate și Afișaj SA, Compania Municipală Pază și Securitate SA, Compania Municipală Turistică SA, Compania Municipală Parcuri și Grădini SA, Compania Municipală Agrement SA, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă SA, Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde SA, Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat SA, Compania Municipală Tehnologia Informației SA. Uf, mă doare mâna.

Cei care și-au depus CV-urile în prima zi a târgului au fost cel mai interesați de un loc de muncă în cadrul Companiei Municipale Străzi, Poduri și Pasaje (600 de aplicanți până la ora 16.00). Urmează Compania Municipală Sport pentru Toți (470 de aplicanți), Compania de Dezvoltare Durabilă (367 de aplicanți), Compania Municipală de Iluminat Public (360 de aplicanți) și Compania Municipală Agrement (317 aplicanți).

Târg de joburi PMB. Evenimentul, care continuă și mâine, 18 noiembrie 2017, are loc în incinta Spațiului Expozițional al Institutului Național de Statistică, situat pe bulevardul Libertății nr.16, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea la târgul de joburi organizat de Primaria Capitalei este liberă, iar pentru buna orientare a candidaților, reprezentanții Centrului pentru Tineret și ai Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București vor fi la dispoziția acestora pe tot parcursul evenimentului.

Citește și:

Doamnă Firea, faceți ceva și pentru noi!

Chiar vrei facultate? Uite zece meserii bine plătite unde nu ai nevoie de studii superioare!




Be the first to comment on "Târg de joburi PMB. Peste 6.000 de bucureșteni vor să fie subalternii Gabrielei Firea"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.