Nu sunt deloc celebru (poate doar pe strada mea), dar sunt în proces de renunțare la fumat. N-ar fi pentru prima dată, dar acum cred că-i serioasă treaba. N-are importanță ce m-a motivat sau speriat; dacă încă ezitați, încercați să găsiți un stimul. La fel cum au găsit și aceste staruri. Iată cum s-au lăsat fumat oameni pe care sigur îi cunoști de la televizor, din filme, ziare sau reviste!
Adele
Cântăreața britanică, o știți. Obișnuia să fumeze 25 de țigări pe zi, dar a luat decizia să renunțe acest obicei de dragul copiilor ei. „Îmi plăcea să fumez, categoric, dar nu mai e atât de cool să mor de o boală asociată fumatului și copiii mei să fie devastați”, spunea artista în 2015 pentru revista People.
Însă, Adele nu a reușit de capul ei să scape de viciu. Conform propriilor declarații, cântăreața a apelat la hipnoză și la un specialist care „i-a șters toate conexiunile și asocierile care te fac să tânjești după o țigară”. Well, e și asta ceva, nu?
Aaron Eckhart
Actorul, pe care l-ați văzut în Cod Roșu la Casa Albă sau Batman, a fumat vreme de 20 de ani. Aaron Eckhart a apelat la aceeași hipnoterapie, o tehnică populară în SUA care poartă numele terapetului Kerry Gaynor.
Barack Obama
Yuuup! Și fostul președinte american a făcut-o și a dezvăluit că la început a fost ambiționat de soție. Mai precis de frica de soție. Însă, Barack Obama a renunțat definitiv la viciu convins că trebuie să dea un exemplu pozitiv fiicelor sale. De ajutor i-a fost și guma Nicorette, după cum însuși a dezvăluit.
Cameron Diaz
Actrița a declarat că părinții ei au convins-o să renunțe la fumat. „Am renunțat fiindcă părinții mei erau supărați pentru că fumam atât de mult și dădeam un exemplu negativ. Mi-a afectat conștiința. Mi-am dat seama că mă sinucid”, a mărturisit Cameron Diaz.
Gisele Bündchen
Fotomodel de talie mondială, Gisele s-a apucat de fumat pentru a-și ține kilogramele sub control. Știți cum stă treaba: mult tutun, poftă de mâncare puțină, kilograme puține. Când și-a dat seama că poate muri din cauza țigărilor, a renunțat în anul 2003. A pus vreo 7 kg pe ea, dar s-a obișnuit cu ele.
„Obișnuiam să beau mult vin roșu, să fumez un pachet de țigări pe zi și să mănânc cheeseburgeri toată ziua. Îmi tratam corpul, care este templul și cel mai bun prieten al meu, ca pe cel mai mare dușman”, declara în 2009 pentru Harper’s Bazaar.
Ashton Kutcher
Actorul de 41 de ani fuma două pachete de țigări pe zi și s-a lăsat definitiv de acest obicei în 2006, după ce a citit cartea lui Allen Carr – În sfârșit, nefumător! (o am în format PDF – cine o vrea o poate cere într-un coment).
Acest Allen Carr a reușit să convingă multe persoane să renunțe la viciu. Unii au făcut și încă fac mișto de el și cartea lui, argumentul suprem fiind că a murit el însuși de cancer la plămâni.
Da, avea 72 de ani când a dat colțu’, dar și 30 de ani de când nu mai fuma. Așa că nu e niciodată prea devreme să te lași de fumat. Dă-o naibii de țigară!
Kim Zolciak
Vedeta americană de televiziune Kim Zolciak a mărturisit că a fumat de la vârsta de 15 ani. Când s-a lăsat, cu ajutorul cărții lui Allen Carr, viața ei a fost complet schimbată.
„Categoric iubeam să fumez, ceea ce era ciudat fiindcă îmi plăceau dinții albi și pielea frumoasă. Am reușit cu ajutorul cărții lui Allen Carr. 14 milioane de oameni au renunțat la fumat datorită ei. Am fumat un pachet întreg în timp ce citeam cartea, cum ți se spune să faci, și de atunci nu am mai fumat niciodată. E bizar. Dacă eu am putut, știu că oricine poate”, s-a confesat Kim, azi în vârstă de 41 de ani.
Charlize Theron
Actrița s-a rușinat ani la rând fiindcă nu putea renunța la acest obicei nesănătos. Ajunsese să fumeze trei pachete pe zi, însă a reușit să le elimine din viața ei. Deși nu a vrut să dea detalii despre metoda folosită, presa de peste ocean și-a băgat coada și a aflat că hipnoza, yoga și exercițiile Pilates au ajutat-o să scape de povară.
Matt Damon
Fumător înrăit, care s-a apucat de acest obicei uitându-se la actorii din filme care fumează țigară după țigară, Matt Damon s-a lăsat de fumat în 2014, inspirat de fratele său. Își amintește perfect ziua în care Kyle Damon i-a spus că renunță la țigări pentru a putea concepe copii. Acea destăinuire a fost pentru Matt un stimulent să renunțe și el la drogul zilnic.
Whoopi Goldberg
După ce a fumat vreme de 50 de ani, actrița Whoopi Goldberg a renunțat la fumat după ce a văzut cum arată plămânii fratelui ei. Acesta suferea de fibroză chistică și nu mai putea respira normal. Acela a fost momentul în care actrița s-a lăsat de fumat definitiv.
Pe tine ce te mai ține captiv?
Leave a comment