Site icon Așa și pe dincólo

Cancerul mamar | Acest medic german instruiește femeile fără vedere să depisteze boala

D. Frank Hoffmann

Share This:

Frank Hoffmann e un medic ginecolog faimos în Germania. El ar fi rămas un simplu medic ginecolog dacă, într-o zi oarecare, nu ar fi fost lovit de o idee genială. În genul celor care schimbă lumea cu totul. Minuni ca acestea se întâmplă, de regulă, atunci când societatea se confruntă cu o problemă gravă de sănătate publică. Iar pentru Germania, cancerul mamar este una dintre ele.

Studiile arată că țara lui Merkel are cea mai scăzută rată de depistare timpurie a acestei afecțiuni, din toată Europa. Eu credeam că România are „onoarea” asta.

Ca medic, Hoffmann știe că nu poate salva pe toată lumea. Dar s-a convins că poate face mai mult pentru femeile din lumea întreagă dacă se străduiește mai mult. Totul a început când a fost nevoit să pună diagnosticul de cancer mamar unor paciente pe care le consultase, cu un an sau doi în urmă, cu mâinile lui. Și-a dat seama că simțul tactil al unui medic este insuficient de bine dezvoltat încât să depisteze din timp noduli minusculi sau malformații ale sânilor.

Așa că a căutat ajutor în altă parte, apelând la niște oameni pe care, de regulă, societatea îi evită. Persoanele oarbe sau cu deficiențe de vedere au devenit cei mai buni „detectori” de afecțiuni mamare.

Medicul explică de ce persoanele nevăzătoare au rezultate mai concludente chiar și decât medicii cu vederea bună

Cancerul mamar, pe pipăite

Medicul se folosește de femei nevăzătoare pentru a depista din timp cancerul de sân. Aceste persoane, în ciuda dizabilității lor, au un simț tactil mult mai dezvoltat. Ele capabile să depisteze malformațiile și nodulii de la nivelul sânilor mult mai ușor decât văzătorii, chiar doctori. Instruirea voluntarelor durează nouă luni. La finalul perioadei de training, femeile nevăzătoare sunt calificate profesional ca medical tactile examiner (MTE).

Dacă ar citi textul meu, dr. Frank Hoffmann ar avea o obiecție de făcut și aceea se referă la o exprimare nepotrivită de mai sus. Conform acestuia, persoanele nevăzătoare nu sunt selectate „în ciuda dizabilității lor”, ci „datorită calităților lor unice”. Gata, domnule doctor, am reparat eroarea!

Da, vorbim de calități unice, pe care nu le au nici medicii specialiști cu mulți ani de practică în domeniu, spune Frank Hoffmann. Tehnica pe care o folosește în cabinetul său din Essen a fost patentată și e utilizată și de alți medici ginecologi și oncologi. Hoffmann a imaginat un sistem standardizat de orientare pentru examinatorii săi nevăzători, bazându-se pe benzile cu litere Braille.

Cât durează consultul și ce presupune

Acest sistem de cartografiere e compus din cinci benzi adezive atașate de sânii pacientelor. Benzile conțin atât alfabetul Braille, cât și culori distincte. Ele permit depistarea precoce a oricărei tumori sau umflături suspecte de la nivelul pieptului. Tehnica le oferă femeilor nevăzătoare autonomie completă, iar medicul se bazează pe faptul că ele au un simț care nu dă erori. Video AICI.

Consultul durează circa 30 de minute. Pacientele sunt informate în prealabil că această metodă a dat roade și a ajutat medicii să identifice noduli la nivelul sânilor. Și, în final, să depisteze cancerul mamar. Femeile nevăzătoare care lucrează cu el folosesc mișcări circulare. Prin palpare, pot spune cu precizie aproape chirurgicală dacă pacientele pe care le consultă au nevoie de examene medicale de specialitate.

Când e recomandată mamografia

Însă, voluntarele nu pun un diagnostic, ci își prezintă propria opinie. Pe baza acesteia, Hoffmann recomandă pacientelor să facă o mamografie, care azi e cea mai bună metodă de depistare a cancerului mamar. Medicul german nu le trimite pe paciente din prima să facă această verificare. Procedura nu e deloc confortabilă și presupune iradierea femeilor.

La început, Hoffmann a instruit zece femei în această tehnică inovatoare. El le-a oferit astfel o șansă de a avea un loc de muncă serios și cu multe rezultate încurajatoare. Acum, medicul german a reușit să extindă atât de mult proiectul încât a creat o  nouă meserie pe piața muncii din Germania.

Studiile anterioare arătau că doar 30% din cele 1,2 milioane de persoane cu deficiențe de vedere din această țară obțineau venituri din prestarea unei activități. În prezent, tehnica sa ajută sute de nevăzători în fiecare an să se instruiască în acest domeniu și să nu mai depindă de indemnizațiile de stat.

Citește și:

Când știi că ai nevoie de ochelari? Programează o consultație gratuită ca să afli!

Îți plac sânii ei? Atunci vorbește cu ea și convinge-o să-și facă o mamografie!




Exit mobile version