Îl știu pe Alex Gâlmeanu de ani buni. El nu mă știe, cum nu știe nici că i-am admirat mereu munca. Eu lucrez cu cuvintele, el cu fotografia. De multe ori am încercat să exprim într-o frază sau un paragraf ceea surprinde el printr-o apăsare de buton. E zadarnic.
Îmi place Alex Gâlmeanu, unul dintre cei mai profunzi fotografi de la noi. Are o carte de vizită impresionantă, semnând fotografii în mai toate revistele glossy pe care le vezi azi pe tarabe: Glamour, Cosmopolitan, Marie Clarie, Esquire, Reader’s Digest Olanda, Maxim, Bravo, In Style, Men’s Health, Playboy, FHM, Elle, Joy, Reader’s Digest, Forbes NY, BBC UK, Unica, Viva. Nu, nu pot. Lista e mai lungă.
A expus în țară și în afară și nu s-a rezumat la a fi un fotograf al timpului său. Îmi place Alex Gâlmeanu fiindcă întotdeauna caută să inoveze. De exemplu, anul ăsta, în vară, a realizat toate fotografiile pentru numărul din iunie al revistei Unica doar cu un telefon mobil. Vezi AICI cum au ieșit!
Acum câțiva ani, anunțase un nou proiect pe care l-am copiat și eu pe Instagram: o fotografie pe zi la aceeași oră. Sorry, Alex, dar nu m-am putut abține! A strâns 365 de fotografii, un an întreg surprins la exact aceeași oră din zi. Îmi place Alex Gâlmeanu și, poate, de aceea îl și găsiți în acest interviu, în care vorbim despre menirea fotografiei, despre fotografia în presă, despre sexualitate, tragedii și emoții mai presus de orice. Enjoy!
Alex Gâlmeanu: „Eu nu sunt pictor”
Întotdeauna am privit fotografii ca pe niște pictori. În ce etapă a carierei tale ești acum? Ce subiecte abordezi cu precădere în această perioadă?
„Eu nu sunt pictor. E adevărat că, istoric vorbind, în mod special în secolul 19, majoritatea artiștilor fotografi veneau din pictură. Secolul 20 a adus o noutate în privința asta, artiști fotografi au apărut și din alte domenii, poate mult mai tehnice. Eu am abordat dintodeauna fotografia cu subiect uman, îmi place să fotografiez oameni, cred că ăsta este domeniul în care am maximă performanță. Evident, asta nu înseamnă că nu experimentez și altceva.”
Să oglindești societatea în care trăiești e o obligație de artist sau o plăcere?
„Cred că este de datoria oricărui fotograf să documenteze viața din imediata lui apropiere. Adică, indiferent de domeniul fotografic, oricât de abstractă ar fi căutarea cuiva în arta asta, cred că este necesar și un exercițiu de fotografie onestă, un document al vieții de zi cu zi.”
Am văzut o pleiadă de tinere actrițe care au pozat recent pentru tine – Aida Economu, Ana Maria Guran, Ada Galeș, Diana Sar etc. Ce e cu acest proiect? Sau sunt ședințe care n-au legătură între ele?
„Din când în când, în măsura în care există timp, invit în studio oameni despre care cred eu că au ceva de spus într-o fotografie. De cele mai multe ori încerc să invit oameni pe care nu i-am cunoscut încă, dar pe care îi apreciez, așa din ce am reușit să văd în spațiul public. Nu există un plan cu aceste ședințe foto, în afară de ideea asta de experiment fotografic. Vom vedea ce va aduce viitorul.”
Cum faci ca sexualitatea să nu fie vulgară în fotografie?
„Nu știu exact. Atât sexualitatea, cât și vulgaritatea sunt niște termeni absolut interpretabili. Cred că o analiză a lor ține mai mult de cel care privește o imagine și mai puțin de cel care o realizează. Cred că sunt tot felul de chestiuni culturale aici pe care e greu să le cuprinzi într-o singură frază.”
Urmăresc cu mare plăcere și interes proiectul tău AG Street Study Series. Care e povestea lui?
„Este vorba de un foarte scurt studiu observațional pe care îl fac de fiecare dată când am ocazia. În călătorii, în mod special, îmi place să privesc oameni, să-i analizez, să văd diferențele de la o zonă la alta. Sigur, e o citire superficială, pentru că e bazată doar pe ce se vede, dar e un foarte interesant exercițiu pentru mine. Regula este să găsesc suprafețe uniforme, ca un fel de fundaluri foto, care să decupeze oamenii care trec prin zonă.
Ei, pe fundalul ăsta uniform, devin mult mai ușor de citit și analizat. E ca și cum i-aș fi adus într-un studio foto, pe un fundal neutru. Cel mai greu e de găsit contextul potrivit. E nevoie de fundalul ăsta, de o stradă suficient de animată și de un pic de răbdare.”
„Internetul și Instagramul ucid ceva și ajută altceva”
Ai lucrat ani buni în mass media. E adevărat că presa a ucis fotografia?
„Am lucrat în mass media și mai lucrez încă, dar am lucrat de fiecare dată cu această categorie de reviste glossy. Întodeauna a fost vorba despre fotografie cu un grad de compoziție destul de ridicat, despre lifestyle. Nu am fotografiat evenimente, nu am lucrat la un cotidian, nu am avut experiență în presa de știri, de exemplu.
Din punctul meu de vedere e o dinamică pe toate direcțiile, presa poate că a ucis un anumit tip de fotografie, dar a potențat un altul. Internetul și Instagramul fac același lucru, ucid ceva și ajută altceva. În ultima instanță, pare că și presa e ucisă de fotografie într-o măsură similară, iar toate împreună sunt distruse și renăscute de către marele internet cu toate ramificațiile lui.”
Cum surprinzi în imagini o tragedie precum Colectiv? Care a fost experiența ta cu acest tragic eveniment? În curând se fac 4 ani…
„Asta este o întrebare foarte grea, cred că nu am cum să surprind în imagini așa ceva. Experiența mea a fost destul de directă în sensul că doi dintre cei decedați acolo mi-au fost foarte buni prieteni (colegi de birou cu care plecăm în vacanțe), dar în total am pierdut 5 cunoscuți. Încă nu mă simt confortabil să vorbesc despre asta.
Am în studio un proiect realizat un pic mai altfel, un fel de jurnal al anului 2013. Întreg anul am realizat o fotografie pe zi, în fiecare zi la ora 17:00. Sunt 365 de imagini acolo, de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2013, e ca o radiografie personală a anului ăla. Din când în când mă mai uit la fotografiile astea și îmi văd prietenii morți în Colectiv, încă în viață în imagini…”
Ce nu poate surprinde o fotografie?
„Eu știu că fotografia nu are limite. Cred că totul ține de oameni, oamenii care fac sau care privesc imagini dau însemnătate și valoare fotografiilor. O imagine este la fel de bună precum publicul care o privește. Măsura e dată întodeauna de om, de cultura lui, de sistemul lui de valori. În lipsa omului, orice fotografie ar fi o amprentă pe o foaie de hârtie, așa cum și o pictură ar fi doar o pată de vopsea pe o pânză.”
Ai avut un parteneriat cu Corona – Share a Corona Sunset. Cum surprinzi un apus de soare reușit cu un telefon mobil de condiție medie, dacă nu ești Alex Gâlmeanu?
„Cred că e important să încerci să surprinzi cum se simte un apus de soare, nu doar cum se vede. Eu încerc, de exemplu, să introduc și un factor uman în compoziție. Un apus de soare poate fi mult mai spectaculos dacă reușești să aduci în compoziția ta și pe cineva care se bucură de el. Bucuria cuiva îți poate arăta câte ceva și despre cum se simte acest apus.”
Mi-a placut articolul, multumesc pentru postare.