Am fost la revelionul afganilor din România ca să înțeleg ce-i unește pe acești oameni

Share This:

Când cineva pronunță „Afganistan” în cercul meu de prieteni, primul cuvânt care ne vine în minte este „talibani”. Al doilea, care e pe buzele multora, este „terorism”. Unii, dacă sunt ceva mai citiți sau au văzut filme cu Stallone pe video în anii ’90, mai știu de „mujahedini”, rebelii islamiști care s-au luptat cu sovieticii vreme de nouă ani, după lovitura de stat din aprilie 1978.

Cei mai mulți sunt de acord că în Afganistan e „nașpa”, o țară măcinată de război și foamete în ultimii 40 de ani. Cu acest mic bagaj de cunoștințe m-am dus la revelionul afganilor din România, ca să văd cine sunt acești oameni și ce caută ei în țara mea.

Caută fericirea, ca să fiu direct, iar unii zic că au găsit-o. După aproape patru ore petrecute în compania lor, pot susține că acești oameni au același ideal pe care îl au toți cei care sunt nemulțumiți de traiul de acasă. Românii fug de România fiindcă aici au o viață de rahat. Afganii vin în România și li se pare Raiul pe pământ. E o diferență de percepție. Toți, și românii, și afganii, și cine mai vrei tu, vor să trăiască mai bine, oriunde ar găsi binele ăsta. Iar afganii care s-au stabilit la noi zic că mai bine de atât nici n-au sperat.

Cu totul, sunt vreo 220 de indivizi. Au venit în România pe rând; unii acum 20 de ani, alții acum 7 ani, alții acum două luni. Cei mai mulți trăiesc în București și, din când în când, se strâng lalolată, unii din Craiova, alții din Constanța, alții tocmai din Baia Mare, să petreacă împreună. Ca o comunitate unită ce se vor.

Ramazanul este una dintre aceste ocazii, însă cea mai mare sărbătoare a lor este ziua de 21 martie, considerată prima zi din an, după calendarul solar persan, care coincide cu echinocțiul de primăvară. Ăsta e revelionul afganilor.

Această zi coincide cu Nowruz, o sărbătoare închinată focului și purității ce are o vechime de 3.000 de ani. Originile sărbătorii vin din zoroastrism, cea mai veche religie a omenirii, care e răspândită în multe țări din Orientul Mijlociu. Nu știam nimic de Nowruz, cum nu avusesem ocazia până acum să cunosc vreun afgan. Așa că, îngăduiți-mi să vă mai spun că principalul oraș unde se ține această sărbătoare este Mazar-e-Sharif, din nordul Afganistanului. Mai poartă numele de sărbătoarea trandafirului roșu (Meela Gul-e-Sorkh) și durează 40 de zile începând cu Anul Nou.

Cum am ajuns la revelionul afganilor

A fost o surpriză, pusă la cale de Eliza și Abdullah Nazary, cel mai vechi membru al comunității afgane din România. La început m-am întrebat de ce eu? Apoi am înțeles că trebuia să fiu acolo, altfel n-ați mai fi avut ocazia să citiți povestea asta. Deși Anul Nou se sărbătorește pe 21 martie, petrecerea a avut loc sâmbătă, 23 martie, că a fost zi de weekend. Totul a început cu citarea unor pasaje din Coran. Cred că așa se face și pe la noi, la țară, înainte de un ospăț, care e deschis mai mereu de un preot care binecuvântează bucatele și mesenii. Apoi s-au intonat imnurile. Al Afganistanului și al României. Mi s-a ridicat pielea pe mine văzând afgani cu mâna dusă în dreptul inimii cântând „Deșteaptă-te române!”. E ceva în aer, sigur.

Da, e ceva în aerul din România care le face bine membrilor acestei mici comunități de oameni care simt că s-au născut a doua oară.

Când am ajuns prima dată aici, nu știam nimic despre România. Nu știam că există o țară România. Dar, când am văzut că nu sunt gloanțe, că nu zboară obuze pe la geam, că e pace, că te trezești dimineața sănătos și în viață… m-a convins că merită să rămân. Și primul pas a fost să învăț limba. Știam engleza și încă alte două limbi străine, dar mi-am zis că nu o să se vorbească peste tot engleza, așa că am făcut asta”, îmi spune Samir, un tânăr de 31 de ani care șade în România din 2009.

Vă fac un dans?

Îmi imaginam că e o petrecere de la care nu poate să lipsească muzica tradițională și dansul afgan. Pentru cei care n-au încercat niciodată, dansurile afgane nu necesită mari cunoștințe în domeniu, ci doar să imiți o frunză în bătaia vântului. Asta e cea mai plastică descriere pe care a putut s-o fac dansului afgan. Revelionul afganilor din România a început cu Attan, cel mai cunoscut dans tradițional. E cum ar fi la noi hora; nu trebuie să iei lecții de la nimeni pentru a o practica, toată lumea se prinde în horă.

Doar că Attan e puțin diferit. Intrat în tradiția paștunilor (locuitorii Afganistanului și ai Pakistanului de nord-vest) încă dinainte de sosirea profetului Mohamed (Muhammad ibn Abdallah), dansul Attan presupunea atunci efectuarea unor piruete sau cercuri în jurul focului. Azi, Attan se dansează, cu precădere, la nunțile afgane, o singură dată, deși tradiția spune că se dansează de două ori: la începutul ceremoniei și la sfârșitul ei.

Am sesizat repede un aspect care m-a nedumerit, un lucru care la noi se întâmplă pe dos: în România, femeile sunt cele care sar primele pe ringul de dans și, deseori, pe bărbați trebuie să-i dezlipești cu șpaclul de pe scaune. La afgani, femeile au stat pe margine și i-au privit pe bărbați cum trăiesc această bucurie a dansului. M-a lămurit Samir.

În cultura noastră, în mod normal, la astfel de evenimente, femeile petrec într-un salon, iar bărbații în alt salon. Femeile dansează separat de bărbați. Dar există diferențe între orașe și între familii. În unele comunități de la noi, femeile pot dansa în aceeași încăpere cu bărbații, depinde de familie. Nu are nici o legătură cu religia sau cu țara”, îmi spune Samir, găsind și o explicație pentru care femeile din seara asta nu îndrăznesc să danseze. „Nu că nu au curaj, dar nu simt nevoia”. Am făcut un soi de video… da așa se cheamă. Vezi AICI despre ce e vorba!

Cine e Samir, afganul din Maramureș

Samir… și atât e un tânăr ambițios care a venit în România în 2009, ca refugiat. A urmat toată procedura clasică a unui refugiat și a trecut prin tot procesul birocratic pentru a i se îngădui să locuiască la noi în țară. S-a stabilit la Baia Mare, în Maramureș, loc pe care nu l-ar părăsi niciodată. De ce? Pentru că e bine. „Sunt oameni deosebiți acolo, de aia am rămas în Maramureș. Sunt deschiși și liniștiți. Nu ai cum să nu te simți bine în Maramureș. Nu am avut probleme de nici un fel, nu a fost rasism”, mărturisește tânărul.

Dar n-a fost totdeauna bine. Când la noi a izbucnit criza economică, pe piața muncii din România nu era loc pentru refugiați, expați, străini.

Nu-mi mai găseam de lucru. Nici românii nu aveau, cum să obțin eu un job? Am stat șase luni în Germania, după care m-am întors pentru prelungirea permisului de ședere. Vreo trei ani de zile tot așa am făcut. Însă, în 2016, m-am întors definitiv în România, la Baia Mare, unde lucrez la un producător român de canapele. Sunt inspector de calitate”, mai spune Samir.

Samir

Samir e originar din provincia Paktia, care e situată la granița cu Pakistanul. S-a născut la trei kilometri de frontieră și spune că zona este extrem de periculoasă. A făcut liceul în orașul natal și doi ani de facultate în capitala provinciei. Inițial voia să fie polițist de frontieră, însă și-a schimbat planurile de viață după ce fratele său mai mare, care activa ca om al legii la graniță, a murit în război. Mai are o soră, căsătorită și cu copii, care a rămas în țara natală împreună cu părinții. Spune că n-a venit în România pentru că trăia prost în țara lui.

Nu am venit în România, neapărat, pentru o viață mai bună. Acasă nu ne lipsea nimic. Tata a avut o situație financiară suficient de bună că să ne trimită la școală, dar n-am avut siguranța aia că dacă te duci la școală te mai și întorci acasă. Asta a fost toată povestea”, dezvăluie Samir.

Party fără alcool

Motivul pentru care m-am așezat la masa de scris imediat ce m-am întors de la revelionul afganilor din România e că… nu s-a consumat alcool. Probabil știți că musulmanii, cel puțin cei păstrători de tradiții, au un dinte împotriva băuturilor alcoolice. De fapt, după cum am aflat de aici, în islam toate lucrurile care sunt dăunătoare sau ale căror prejudicii depășesc beneficiul lor sunt ilegale. Alcoolul n-a trebuit să devină ilegal și în România ca să ajung, eu însumi, la concluzia că pentru două ore de euforie nu merită un chin de 24 de ore după. Așa că, toată seara ne-am tratat cu cico de portocale, apă și cola.

Cât privește mâncarea, ne-am delectat cu kebab de Afganistan, din ăla original, nu invenție românească. Dacă ar auzi afganii originali că noi punem pui sau vită în kebab s-ar întreba cum naiba vine asta? Păi ați văzut voi vaci Holstein păscând la poalele Munților Hindu Kush? Nu tati, acolo behăie oile și caprele, mii și mii de turme. Și ciobăneii le-au învățat limba, se înțeleg de minune. Asta da, comuniune a omului cu natura!

Revelionul afganilor din România s-a ținut la Regal Ballrom din nordul Bucureștiului, un loc croit special pentru nunți, botezuri și alte cumetrii. Dar, din câte se pare, stabilimentul nu are bucătărie proprie. Dacă vrei fripturi și sarmale la nuntă, mâncarea se gătește în altă parte. Iar ospățul din seara de Anul Nou a fost posibil cu o mână (de fapt patru mâini pricepute) de ajutor din partea Ambasadei Iranului la București. Acolo s-a gătit kebabul cu orez basmati pe care le-au servit mesenii.

Maestru de ceremonii a fost Abdullah Nazary, un afgan care a prins rădăcini în România începând cu anul 1998. A plecat de acasă din anii ’80, mai întâi în Pakistan, apoi în Iran, apoi în Grecia. De acolo a venit în România, unde s-a stabilit cu tot cu familie. „Îmi place în România. Dacă muncești și îți vezi de treabă, ești și agreat, și respectat”, îmi spune.

„Sunt foarte fericit și foarte mulțumit aici în România și apreciez românii oriunde sunt. Vreau să rămân aici”

Karimi Paykar, un tânăr proeuropean din Afganistan, școlit la Craiova

Karimi Paykar are 28 de ani și ultimii șapte i-a petrecut în România. A venit la Craiova cu o bursă de studii și de atunci n-a mai dat deloc pe-acasă. Acolo e familia lui. Aici e viitorul lui. Cumva, se simte prins la mijloc și nu știe cum să împace focul din ochii săi cu rana din piept. A terminat Facultatea de Științe Politice și a făcut un master în Securitate națională și euroatlantică. Acum își dă doctoratul în Sociologie, tot la Craiova.

Karimi Paykar

La revelionul afganilor a venit cu un vraf de hârtii A4, pe care le-a împărțit mesenilor. Mi-a dat și mie una, dar m-am blocat la a patra întrebare. Tânărul vrea să strângă vreo 200 de chestionare de la membrii comunității afgane din România, pentru a-și finaliza teza de doctorat. Lucrarea lui tratează subiectul integrării refugiaților afgani în țările Uniunii Europene.

Karimi e un afgan atipic. De fapt, cred că toți afganii tineri sunt atipici. Nu și-ar mai găsi locul în țara natală, extrem de conservatoare și retrogradă. Din postura de refugiat într-o țară UE, Karimi vrea să schimbe mentalitatea afganilor.

Cultura noastră este diferită și niște obiceiuri pe care noi le avem nu au nici o legătură cu țările din Uniune. Noi trebuie să respectăm niște obiceiuri din bătrâni, pe care și bunicii noștri le-au respectat. Însă eu militez pentru schimbarea mentalității afgane. De exemplu: bunicii mei nu au avut acces la smartphone și, conform tradiției, nici eu nu trebuie să am. Pentru mine nu are nici o logică. E foarte greu pentru noi, generațiile noi, să acceptăm asta. Sau exemplul cu religia. Nu, eu am 28 de ani și știu ce trebuie să fac. Știu ce este religia, unde trebuie să o folosesc, am relația mea cu Dumnezeu. Nu trebuie să-mi spună cineva”, spune tânărul.

I-am spus că și la noi se manifestă acest conflict între generații. L-am asigurat că nu tot ce e vechi e și depășit ori dăunător. Deși i-am dat dreptate că e aiurea în tramvai să fii obligat să ceri voie tatălui unei fete ca să poți vorbi cu ea.

Nu cred că greșesc când spun că afganii sunt oameni de treabă. Cei pe care i-am cunoscut eu sunt statornici celor trei mari valori ale culturii musulmane: familia, Dumnezeu și țara. Ordinea e diferită de la afgan la afgan, însă la cât am putut eu vedea au un cult extraordinar pentru familie. Ea e lucrul sfânt protejat de Dumnezeu. Țara… e un cuib care ține familia unită, oricum s-ar numi ea. Chiar și România.

1 Comment on "Am fost la revelionul afganilor din România ca să înțeleg ce-i unește pe acești oameni"

  1. Teodorescu Mircea | 25 martie 2019 at 9:58 | Răspunde

    Buna ziua,
    Prin faptul ca la locul de munca am coleg Afgan,am avut ocazia sa cunosc conationali de ai lui,alungati de vicisititudunile vietii din tara lor natala.M-a impresionat placut faptul ca s-au integrat perfect si spun ca se simt bine la noi,considerand Romania ca a doua mama la care tin la fel de mult ca la tara lor natala.Ii respect si consider totodata ca multi romani ar trebuii sa ia exemplu de la mica comunitate.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.