Un om care vede perfect poate rata multe lucruri frumoase în viață. Pentru el, darul vederii este ceva intrinsec, ceva care vine la pachet cu corpul lui, dar pe care nu-l apreciază la adevărata sa valoare. Așa gândesc toți cei care s-au născut ca mine, ca tine, compleți. Abia atunci când nu-l mai au realizează ce comoară au pierdut. Spre deosebire de cei care se nasc cu acest handicap, oamenii care pierd pe drum acest dar fără de preț trec prin momente cumplite. Ei trebuie să se adapteze la noua viață, amputați de un simț elementar. Trebuie să-și ascută celelalte simțuri și să le facă să lucreze la cote exagerate pentru a suplini lipsa celui pierdut. Așa se face că neglijența și ignorarea semnelor de boală devin cei mai aprigi dușmani al omului modern.

Ne place să vorbim de viața sănătoasă, dar nu ne schimbăm niciodată obiceiurile. Mergem prea târziu la doctor și atunci când o facem dăm vina pe el că nu a făcut destul pentru a ne vindeca. De fapt, sănătatea corpului nostru e în puterea noastră, „prima datorie în viață”, cum spunea Oscar Wilde.




Pentru a înțelege prin ce trece un om privat de darul vederii, am făcut pe orbul pentru o zi, prin București. Niciodată în viață nu m-am simțit mai neajutorat, mai singur și incapabil să fac cele mai elementare lucruri pe care, altfel, le joc pe degete. Am experimentat tot ce îi e dat unui om cu deficiențe de vedere să înfrunte într-o zi pe străzile din București. Am mers cu metroul, am urcat și coborât scări doar cu ajutorul unui baston, am traversat străzi, ba chiar am făcut și cumpărături să văd dacă sunt păcălit la bani de vânzătoare. Am orbecăit în întuneric pe străzi aglomerate. Oameni și automobile treceau pe lângă mine într-un ritm amețitor. Deseori mă opream să le ascult zumzetul, să mă reperez și să mă ghidez după zgomotul pe care-l produceau.

Peste tot am întâlnit oameni săritori, care au empatizat cu momentele mele de zbatere. Unii îmi șopteau de pe margine: „Mai la dreapta, domnu’, că dai peste tomberon”, „Stația e la 50 de metri de locul în care te afli” sau „Vrei să te duc până acolo?”.

Toată experiența mea o puteți citi AICI.

Vestea bună este că nu toți orbii se nasc cu acest handicap. Vestea proastă e că orice om sănătos poate suferi de deficiențe de vedere, la un moment dat, dacă își neglijează ochii. Cea mai întâlnită afecțiune oculară este glaucomul, o boală cronică a ochilor, care se manifestă prin creșterea presiunii intraoculare, afectarea nervului optic și diminuarea vederii. Glaucomul nu se tratează și duce la orbire. Însă dacă e depistat la timp, evoluția sa poate fi oprită, prin operație. De aceea e bine să mergi din când în când la oftalmolog pentru controale de rutină. Medicii recomandă și o anumită frecvență a verificării stării de sănătate a ochilor. Pentru cei care au până în 40 de ani, controlul e recomandat măcar o dată la patru ani, însă pentru cei care au până la 54 de ani, vizita la oftalmolog ar trebui să fie cel puțin o dată la trei ani. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât trebuie să mergi mai des la doctor.

Circa 140.000 de români suferă de glaucom în acest moment. Pentru cei mai mulți dintre ei, diagnosticul a venit prea târziu. Ei își vor pierde vederea, cel mai de preț dar al omului obișnuit să vadă totul în culori. Nu fi și tu unul dintre ei! Nu deveni orb! Du-te la doctor chiar acum! Controlul nu e dureros. Viața în întuneric da.

 

Citește și:

Când știi că ai nevoie de ochelari? Programează o consultație gratuită ca să afli!