În 2016, au dat și ei o lege bună. Pentru care s-au consumat multe energii. Legea antifumat. O știi. Nu mai e. S-au pișat românașii pe ea. Fiindcă, pentru fiecare lucru bun care se face în țara asta trebuie să se nască o mișcare de rezistență, un #rezist infantil menit să ne facă pe noi, ăștialalți, proștii de serviciu. La aproape trei ani de la apariția legii, am aflat că ea e doar opțională pentru unii. În tot acest timp, s-a născut o complicitate clienți-patroni de localuri care îi scoate pe nefumători, din nou, afară, și îi ține pe fumători, din nou, înăuntru. Pentru că trăim în țara lui merge și-așa.

Marți seară am ieșit să beau ceva într-un local din ăsta care, după o anumită oră, se transformă în bodegă. Proprietarii zic că nu-i mai pot controla pe clienți, care își aprind țigările când vor ei; dar ospătarii le dau scrumiere. Erau acolo oameni tineri, care și-au făcut un stindard din zicala „Vreau o țară ca afară”. Oameni cu valori europene, liberale, pentru care „ciuma roșie” e cancerul democrației românești. Oameni care, altfel, rup tricourile de pe ei în Piața Victoriei pentru niște principii pe care nu le-ar aplica niciodată în viața de zi cu zi.

N-am fost la proteste decât într-o seară de februarie 2017. Și atunci dintr-un principiu: că noaptea nu-i făcută să ne furați voi, bă! Sunt destul de citit și de informat ca să-mi exercit drepturile democratice prin vot și să-mi asum răspunderea pentru el. Dar legea antifumat e o cauză pentru care aș fi ieșit oricând în stradă. Pentru că promovează bunul simț, respectul față de ceilalți și e o inițiativă profund sănătoasă. Însă, în ultima vreme am constatat că merge și-așa.

Așa, adică la futu-i mă-sa. Localurile merg în pierdere, fiindcă românul nu mai consumă cât o făcea înainte să i se interzică fumatul în spații închise. Cei care și-au văzut business-urile amenințate au făcut un pact cu diavolul și au închis ochii la „fărădelegile” clienților. E un compromis în stil dâmbovițean, care îți arată cât de mult se prețuiește românul pe el însuși și care e, de fapt, respectul său pentru valorile pe care le flutură în piață. „Vreau o țară ca afară” nu e decât un alt slogan de stadion, născut din înflăcărarea unei mulțimi îmbătate de iluzia că vociferarea și contestarea sunt veritabile exerciții de manifestare democratică. De fapt, las’ că merge și-așa!

Prietene, dacă îți dorești cu adevărat o țară ca afară, începe prin a o așeza pe o bază solidă. Fă-i o fundație sănătoasă, cu principii universal valabile, precum Cinstea, Adevărul, Autenticitatea, Intransigența, Iubirea, Respectul etc. Apoi transform-o din interior spre exterior, de jos în sus, pe modelul țărilor în care îți place atât de mult să-ți faci concediile și de unde vii foarte încântat de gradul de „civilizație”.

Dacă tot te-ai născut cu dreptul de a călători liber în lumea largă, ia cu tine, la întoarcere, acele lucruri pe care le apreciezi atât de mult la occidentali și aplică-le în țara ta! Cum ar fi să nu mai arunci hârtii pe stradă, chiar din mașină, să nu mai scuipi pe trotuar, să nu te mai bagi în față la coadă, să nu mai dai șpagă pentru locul de parcare, să-ți lași mașina în parcare, nu pe trotuar, să nu mai treci pe roșu la semafor… să nu mai fumezi în cârciumă – dacă tot avem o lege care protejează nefumătorii și dreptul lor la sănătate. Acolo nu merge și-așa, pentru că dacă ar fi mers la fel nu ți-ai mai fi dorit nici tu o țară cum au ei.

Sunt încă bulversat de reacția oamenilor din local. M-au făcut „turnător” pentru că le-am atras atenția celor care administrează afacerea că se fumează în draci la ei în cârciumă. Știi, eu sunt omul cel rău, nu ei. Eu. Nu e prima dată când am acest sentiment, ba certitudinea că sunt blestemat să trăiesc în țara lui merge și-așa.

Citește și: Ce face un șofer român la volan? Orice, în afară de a conduce mașina în siguranță