Un proiect genial al Societății Ornitologice Române (SOR) ne va aduce mai aproape de unele dintre cele mai îndrăgite necuvântătoare, păsările sălbatice de talie mică. Pe lângă penajul care îți taie respirația, micile vestitoare ale zorilor impresionează prin trilurile lor, care au inspirat nenumărați compozitori de muzică nemuritoare. În mai puțin de o lună, cele mai mari parcuri din București vor fi dotate cu adăposturi de hrănire pentru păsările care iernează la noi. În capitala păsărilor sălbatice vor fi 30 de adăposturi de hrănire.

„Puțini știu că Bucureștiul este un oraș care adăpostește mai mult decât vrăbii, ciori și pescăruși. Avem pițigoi, scatii, florinți, măcălendri, sturzi, ciocănitori, botgroși, mierle și multe alte specii. Iarna, mai ales pe acest ger, păsările au nevoie de ajutorul nostru pentru a supraviețui. De aceea a apărut proiectul Bucureștiul Prinde Aripi, un proiect prin care dorim să instalăm hrănitori în toate parcurile mari, dar și în multe altele, de mai mici dimensiuni”, a declarat Valentin Marin, managerul noului proiect al SOR.

Amplasarea acestor puncte de hrănire a început déjà în Parcul Kiseleff, însă va continua în următoarele săptămâni prin amenajarea unor echipamente similare în Herăstrău (patru locuri de hrănire), Cișmigiu (două), Bordei (două), Tineretului (patru), Carol (două), Circului (două), Floreasca (două), Izvor (două), IOR (trei), Unirii (un loc de hrănire). Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, care are în grijă marile parcuri din Capitală, a fost de acord cu proiectul SOR și urmează să anunțe public parteneriatul cu instituția.

Primele două adăposturi montate sunt cele din Parcul Kiseleff, în sectorul 1 al Capitalei. Cele două puncte de hrănire au o capacitate de cinci kilograme de hrană și sunt aprovizionate cu semințe de floarea soarelui – unele dintre cele mai hrănitoare pentru păsări pe timp de iarnă. Deși în Biblie e un pasaj celebru care spune că „paserile cerului nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește”, totuși zburătoarele au nevoie de ajutor pentru a trece peste iarnă.

„Primăvara și vara, mare parte din păsările cântătoare se hrănesc cu insecte. Un pițigoi mare (Parus major) face aproape 900 de curse zilnice cu omizi din pomi la puii din cuibul său. Pe timp de iarnă, un pițigoi albastru (Parus caeruleus) poate pierde până la 33% din masa corporală în timpul unei singure nopți geroase, de aceea hrana trebuie să fie tot mai multă”, spun reprezentanții SOR, care au o veste excelentă pentru bucureșteni. Puteți hrăni păsările sălbatice din aceste parcuri, însă anunțați în prealabil personalul specializat din cadrul SOR, pe e-mail (office@sor.ro), pentru a primi indicații despre unde și în ce fel puteți face acest lucru.

„Societatea Ornitologică Română îi invită pe bucureșteni să hrănească păsările pe timpul iernii, fie că este vorba despre cele cântătoare sau nu. Cel mai simplu gest este plasarea unei hrănitori la geam, pe pervaz sau în grădină. Semințele de floarea soarelui, sorg, grâu sau cânepă sunt ideale pentru păsări acum. Hrănitoarea nu trebuie să fie neapărat una sofisticată, uneori e de ajuns ca păsărilor să le fie lăsate semințele pe pervazul ferestrei. SOR a făcut toate demersurile pentru a avea hrănitori aprobate de autorități, realizate din lemn, care să se integreze în spațiul public fără să strice estetica parcurilor. Dacă ați instalat o hrănitoare și o alimentați regulat, vă rugam să ne trimiteți fotografii și localizarea ei pe pagina noastră de Facebook”, spun specialiștii SOR.

Ce păsări ne vor încânta auzul în parcurile din București

Măcăleandrul

Trăiește în păduri, parcuri și grădini și este deseori întâlnit în zone urbane. Ușor de recunoscut după fața și pieptul portocalii, cu linii de demarcație gri. Acestea contrastează cu abdomenul alb și cu părțile superioare de culoare oliv-maronii, ca și aripile și coada. Masculul și femela seamănă foarte bine, dar exemplarele tinere nu au pieptul roșu și prezintă multe pete mici. Lungimea corpului este de 12,5-14 cm, anvergura de 20-23 cm, iar masa corporală medie de 18 grame. Vara se hrănește cu nevertebrate, iar iarna caută semințe și fructe de arbuști, fiind vizitator frecvent la hrănitorile de grădină. Durata medie de viață, în sălbăticie, este de doi ani. „Măcăne” tare frumos. Vezi aici.

Cinteza

Pasăre migratoare de talie mică (14-18 cm) din familia Fringilliade. În România o întâlnim în pădurile de sălcii din Delta Dunării, dar și în zonele montane cu pășuni alpine și jnepeni. Masculul are o culoare cărămizie. Guşa, pieptul şi părţile laterale ale capului, târtiţa şi restul capului sunt cenuşii, iar pe spate predomină cafeniul. Femela are penajul de culoare cafenie cu nuanţe cenuşii. Sora ei, cinteza de iarnă, trăiește în păduri de mesteacăn și de conifer în sezonul de împerechere, în timp ce toamna și iarna preferă pădurile de foioase.Trăiește cam trei ani. Iată cum ciripește!

Florintele

Face parte din aceeași familie a cintezelor. O pasăre de mărimea unei vrăbii, intens colorată (dacă o privești în lumina zilei). În penajul său predomină verdele, frumos împletit cu galbenul. Din acest motiv poate fi ușor confundat cu scatiul. La noi în țară îl vedem tot timpul anului, însă cel mai bine florinții se văd iarna, când se adună în stoluri în căutarea hranei. Au un cântat ce te umple de entuziasm. Ascultați o mostră aici.

Scatiul

Am pomenit de scatiu, iată-l pe micuțul nostru, o pasăre mai mică decât un florinte, dar cel puțin la fel de frumoasă, din familia sticleților. Dacă vedeți o pasăre de talia aceasta (12 cm) de culoare verde, cu creștetul capului de culoare neagră, iar aripile și partea inferioară a corpului de culoare galbenă, înseamnă că e un mascul de scatiu. Femela are o culoare gri-verzui spălăcit, cu pântecul alb. Iernează și la noi, după un zbor lung din peninsula scandinavă. Se hrănește cu semințe, dar și cu insecte. Iată ce știe să scoată pe „goarnă”!

Mierla

Este pasărea pe care aș recunoaște-o oricând, oriunde, deoarce o văd foarte des. Specia este întâlnită într-o mare varietate de habitate, în principal în păduri și grădini, dar și pe terenuri agricole, fânețe și zone urbane. E de dimensiune medie, cu o coadă lungă, ușor de recunoscut prin penajul uniform negru mat al masculului, ciocul galben-portocaliu deschis și inelul galben al ochiului. Ciocul se înnegrește iarna.

Femelele au partea superioară neagră-maronie, piept punctat maroniu și un gât albicios. Lungimea corpului este de 23,5-29 cm, anvergura aripilor de 34-38 cm și greutatea medie de 100 de grame. Are o dietă omnivoră, hrănindu-se cu insecte și râme în timpul sezonului de cuibărit și cu fructe de pădure în sezonul de toamnă și iarnă. Longevitatea în sălbăticie este de 3 ani. Iată ce frumos cântă!

Pițigoiul mare

Cea mai întâlnită specie de pițigoi de la noi, are o lungime de circa 15 cm. Doar privind-o te înseninezi pe loc. Pițigoiul mare e o pasăre extrem de jucăușă și curioasă, dar intră cu băgare de seamă pe teritorii neexplorate. Se hrănește în principal cu insecte, dar „devorează” și fructe de pădure și semințe dintre cele mai variate. Iată aici cât de mult îi plac nucile!