Într-o vreme era chiar cool să fii ziarist. Acum nu mai e. Chestia cool rezulta din faptul că erai pătruns de misiunea importantă pe care o aveai: aceea de a-i informa corect pe cei care te urmăresc. Iar asta îți dădea o superputere și, dacă vrei, un ascendent asupra publicului tău.

Cu timpul, rolurile s-au inversat. Publicul a început să pară a ști mai multe decât tine (și să-ți dea peste nas pentru asta), iar tu ai început să alergi după subscriberi și confirmări ale faptului că îți faci bine treaba. După cum continuă să o dovedească, like-urile și share-urile nu sunt indicatoare fidele ale faptului că te achiți cum trebuie de sarcini.

Presa din România a pierdut încrederea publicului său pentru că s-a îndepărtat de nevoile acestuia. Totuși, singura mare greșeală a cititorului de presă este că suspectează mass media din România că sunt malefice și rău intenționate. În realitate, cel mai mare păcat al presei de la noi este lipsa de profesionalism.

Și am ajuns aici din două motive: 1. nu se mai face școală serioasă de jurnalism (deci noile generații de ziariști nu au cum să preia o ștafetă sănătoasă); 2. unii dintre noi am abdicat de la principiile de bază ale acestei meserii: intregritatea, acuratețea, verificarea informațiilor și, ce-mi place cel mai mult, prezentarea adevărului.

Azi, pare că e mai important să fii primul care dă o știre, decât să fii primul care dă știrea corectă. Rețineți, vă rog! Cel mai mare păcat al presei nu e că e cumpărată de X sau Y, ci că e ticsită de oameni lipsiți de profesionalism. Iar cei tineri, care intră în branșă, sunt instruiți la fel de prost și învățați să eludeze principiile care guvernează această meserie vitală pentru orice societate.

Cum să eviți derapajele și erorile dacă ești jurnalist începător

În urmă cu 8-10 ani, pe când lucram în redacția unui ziar în vogă, cineva mi-a spus, parcă având gura aurită: „amice, vor veni vremuri în care orice puști cu smartphone va face pe ziaristul și tu n-o să te poți împotrivi”. Așa e. Azi, orice puști cu smartphone poate fi jurnalist, mai ales că are nenumărate platforme de exprimare liberă. Ceea ce n-o să aibă el niciodată (dar nimănui nu-i va păsa) este conștiința că are o responsabilitate față de publicul căruia i se adresează.

Sigur, „jurnalistul care l-a ucis pe Florin Salam” nu este nici un puști cu smartphone, nici un jurnalist începător, însă a căzut în patimile unei meserii golite de conținut. El nu este decât un om al timpului său, un ins care a mers cu mulțimea, în loc să se ridice deasupra ei, superior, cum îi cere profesia.

Iată ce cred că ar trebui să știe tinerii care fac primii pași în jurnalism!

Uneori nu e ceea ce pare

Unul dintre adevărurile incontestabile în jurnalism este acela că, uneori, o întâmplare nu e ceea ce pare. Jurnaliștii cu experiență știu că dacă o știre sună prea bine pentru a fi adevărată, e foarte probabil ca ea să fie falsă. De aceea, verificarea unei informații din mai multe surse este vitală, pentru evitarea unor situații penibile în care te poți pune pe tine și publicația pentru care lucrezi.

Presiunea de a fi primul

N-am fost niciodată de acord cu colegii mei care voiau să fie mereu primii care dau o știre. Deși, ca jurnalist, vrei să fii cel care dă știea, am fost mereu conștient că va fi întotdeauna cineva care mi-o va lua înainte. De aceea, evită să intri în capcana furnizării unor informații eronate și concentrează-te pe misiunea de a fi primul care dă știrea corectă. E greu când e atâta presiune pe tine, dar rămâi fidel principiilor de bază ale meseriei! Dacă vei comite o nedreptate, îți va fi greu să retractezi.

Nu te teme să recunoști că ai greșit

Cea mai mare greșeală a jurnaliștilor este că se tem să recunoască atunci când greșesc. Asumarea răspunderii face parte din joc și, dacă nu ți-ai dat seama deja, atunci când semnezi un articol înseamnă că îți asumi deja răspunderea pentru el. Iată un moment în care mi-a fost rușine că sunt jurnalist!

Autocenzura, cea mai bună formă de cenzură

Niciun jurnalist nu agreează cenzura și, într-un timp, era cel mai stresant lucru în presă. Însă, la cursurile de jurnalism pe care le-am urmat am fost învățat că cea mai bună formă de cenzură (și cel mai ușor de acceptat) este autocenzura.

Când nu ești sigur pe informațiile pe care le ai, când consideri că ceea ce distribui va avea un impact negativ mai mare decât beneficiul pe care l-ar putea aduce o știre pe care vrei să o publici… rezistă tentației și renunță la ea. Stabilește întotdeauna corect raportul cost-beneficiu atunci când vrei să „arunci” o informație în spațiul public!

Sursele nu sunt întotdeauna de încredere

Manualul spune să verifici temeinic o informație înainte de a o publica și menționează chiar și un număr minim de surse (două) pe care să le consulți. Să ai trei surse e ideal, însă am sesizat că azi a devenit imposibil pentru jurnaliști să respecte această regulă. Motivul este presiunea tot mai mare pe cifrele de trafic, care se obțin negreșit doar dacă ești primul din piață care comunică ceva esențial.

Dacă ești jurnalist la început de drum trebuie să înțelegi că până și sursele tale „de încredere” pot greși, sunt inconsecvente sau găsesc o plăcere bolnavă de a te induce în eroare. Sursele de încredere se găsesc foarte greu și se păstrează și mai greu. În general, persoanele care sunt dispuse să-ți furnizeze informații „din interior” trebuie cultivate și curtate intens.

Pentru a dezvolta o relație de încredere reciprocă, trebuie să le vizitezi des, să păstrezi legătura cu ele și să le arăți același respect și aceeași loialitate pe care le pretinzi tu de la ele. Însă, nu uita un lucru: orice sursă ai avea, fii conștient de faptul că ea îți pot furniza anumite informații pentru că are un anumit interes. De aceea e bine să te întrebi: „De ce a ales să-mi spună acest secret? Care este, de fapt, scopul ei și ce are de câștigat din asta?”

Descoperă care ar putea fi interesul sursei tale și nu ezita să verifici acuratețea informațiilor dezvăluite! Nu va fi ușor, dar este esențial. Și pentru liniștea ta, dar și pentru esența demersului tău jurnalistic, care e aflarea adevărului.