Ce am învățat de la Craig, eroul desenului animat Craig și Dumbrava difuzat de Cartoon Network

Share This:

Eu am crescut cu Tom și Jerry, Popeye Marinarul și „Nu zaietz, pagadi”. Ăștia erau eroii copilăriei mele, care m-au învățat, uneori trunchiat, alteori prea brutal, că există o ierarhie a valorilor care definesc viața omului, indiferent de vârstă. Cel asuprit nu e, neapărat cel mai slab, binele învinge răul, prietenia poate să țină o viață, dreptatea e a aceluia care luptă pentru ea cu mijloace oneste, respectă tot ce e frumos în jurul tău, etc. Cam despre asta-i vorba și în serialul animat Craig și Dumbrava, care revine la Cartoon Network în 8 iulie 2019.

E ceva interesant la acest puști de 9 ani, care își folosește tot timpul liber pe care-l are după cursuri să exploreze, împreună cu bunii lui prieteni (Kelsey și J.P.) „dumbrava minunantă” din apropierea casei lui. Negreșit, îmi amintește de mine, puștiul care nu dădea prea mult pe acasă când ieșea de la ore.

Kelsey, Craig și J.P. în Craig și Dumbrava. Credit foto: captură Cartoon Network

Da, la 9 ani n-aveam computer, X-Box One, Playstation, nici măcar televizor color, dar nu m-am plictisit de moarte precum mulți copii din ziua de azi. Dacă vrei idei de petrecut timpul liber pentru copiii tăi, nu uita că din 8 iulie ai episoade noi din Craig și Dumbrava la Cartoon Network.

Pe Craig îl așteaptă aventuri noi, de luni până vineri de la ora 12.40, iar asta e o veste bună fiindcă toți copiii au vacanță. Vezi detalii AICI!

Până atunci iată ce am învățat eu de la Craig din Dumbravă, deși nu mai am vârsta la care sunt gata să plec într-o aventură, așa, pe nepusă masă!

Totul e prea violent pentru copii

Cred că sunteți de acord cu mine că nu facem destul pentru a-i ține pe copiii noștri departe de violență. Nu trebuie să deschidă televizorul, e suficient să le cadă în mâini telefoanele mobile, tabletele sau să fie martori la discuțiile aprinse ale adulților. Craig și amicii lui din dumbravă știu cum să se protejeze de agresiunile vieții moderne, iar petrecerea timpului în natură ar putea fi și răspunsul multor probleme ale familiilor de azi.

Respectă „Dumbrava”

Am auzit deseori părinți strigând la copiii lor: Poartă-te cuviincios! Ce, ai crescut în pădure? Mă amuz și acum. Sunt absolut convins că dacă ar fi crescut în pădure, mulți copii s-ar fi purtat mai cuviincios decât o fac „datorită” faptului că s-au născut la oraș. Totuși, îi putem învăța să respecte natura, dumbrava lor de acasă, și tot ce mișună prin ea.

Într-un episod din serialul animat, care se cheamă Craig’s Bug City, puștiul ne dă tuturor o lecție despre cum ar trebui să ne purtăm cu viețuitoarele din jurul nostru. Plin de idei cum îl știți cei care urmăriți desenul animat, Craig decide să construiască un orășel, în inima dumbrăvii, pentru gândaci, viermișori, păianjeni și alte insecte care trăiesc în paradisul verde. Bug City arată cam așa.

Craig și Dumbrava. Credit foto: captură Cartoon Network

Îmi amintesc că aveam cam aeeași grijă cu viețuitoarele pădurii, când mergeam în drumeții: puneam bucăți de pâine în mușuroaiele de furnici și nu călcam niciodată micile insecte care trudeau neobosite în jurul casei mele; îndepărtam toate obstacolele din calea melcilor, ca să ajungă și ei la destinație într-un timp rezonabil; strângeam toate ambalajele din plastic pe care le găseam aruncate prin desișuri și nu lăsam nimic în urma mea după picnic sau când mergeam la pescuit. M-au învățat bine ai mei J

Animalele sălbatice nu sunt de ținut în casă

Mă întreb când vor învăța și adulții ceea ce mulți copii știu deja, și anume că animalele sălbatice nu sunt de ținut în colivie sau între pereții unui apartament de la bloc? Da, animalelor sălbatice nu le priește viața în captivitate, oricât de mult ne-ar plăcea nouă compania lor. Ca să ne bucurăm în continuare de diversitate, ar trebui să facem tot posibilul să ocrotim habitatul lor natural.   

Craig și Dumbrava – oricând poți învăța ceva prețios

Craig e un puști tare deștept, dar nu le știe pe toate. Ceea ce e impresionant la acest personaj e că e unul realist, mereu dispus să învețe lucruri noi și să-și recunoască greșelile. Nu asta vrem și de la copiii noștri? Fiindcă Craig e ca și copiii noștri.

E bine să ai prieteni de nădejde

N-am zis mai nimic despre prietenii lui Craig, dar nu o puteam omite pe Kelsey Bern. În vârstă de 8 ani, Kelsey este orfană de mamă, ființă dragă care a murit când ea era mică. Mă rog, mai mică decât e acum. Foarte atașată de mama ei, Kelsey adoră să citească fiindcă mama ei obișnuia să-i citească măcar o poveste înainte de culcare.

Într-unul dintre episoade dezvăluie că este timidă și că are trac în fața camerei de luat vederi, însă este aprigă în fața nedreptății. Mereu adoptă o atitudine protectoare față de Craig, iar uneori dă de înțeles că e în stare să se „lupte” cu toți cei care vor să-i facă rău bunului ei prieten.

Craig și Dumbrava. Credit foto: captură Cartoon Network

Ei bine, am avut și eu o Kelsey, care se purta la fel față de mine. Sora mea mai mică mă proteja mereu de „băieții răi”, care se luau de mine din diverse motive. În adolescență a trebuit să duc muncă de lămurire că nu mai aveam nevoie de protecția ei, că mă pot descurca și singur. Dar, cumva, sora mea mai mică va rămâne mereu my Kelsey, gata oricând să se ia de guler cu oricine îndrăznește să ridice tonul la mine. Respect and love, sister!

Craig și Dumbrava e un serial animat foarte tare. Evident, nu mai urmăresc desene animate ca atunci când eram copil. E rândul lui Junior. A început cu Bobiță și Buburuză, apoi Fulger McQueen, acum suntem în epoca supereroilor de tot felul. Dar cred că Craig e genul acela de erou pe care ar trebui să-l aibă la vârsta lui.

Te-ar mai putea interesa:

Be the first to comment on "Ce am învățat de la Craig, eroul desenului animat Craig și Dumbrava difuzat de Cartoon Network"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.