Ce-ați zice dacă nu v-am mai da știri negative? Despre jurnalismul care oferă soluții

Credit foto: Elijah O'Donnell / Unsplash

Share This:

În momentul în care vă scriu aceste rânduri tocmai am terminat de citit un articol care m-a mâhnit teribil. Textul, scris într-un ton amar, dezbate o problemă care se perpetuează de la un an la altul în învățământul românesc: școala românească gratuită nu-i chiar așa de gratuită, ci se face pe banii părinților. Însă nu ăsta e subiectul principal al discuției de față, ci unul total diferit, care m-a ajutat să privesc episodul relatat mai sus dintr-o altă perspectivă. #Fără știri negative!

În această seară l-am cunoscut pe David Boardman, fost jurnalist de investigație și editor executiv la The Seatle Times, care în mai puțin de cinci minute m-a convins că noi în România nu facem presă cum ar trebui. Sigur, omul nu e la zi cu tot ce se întâmplă în țărișoara asta, dar discursul lui mi-a confirmat că avem aceleași păcate de care o parte a mass media de peste Ocean a reușit să se debaraseze.

Una dintre concluzii e că presa ar trebui să înceteze a mai fi un „câine de pază” și să-și dorească să devină un „câine care ghidează” (guide dog). Dacă urmăriți știrile care vin ca un tăvălug peste voi, fie la TV, fie în ziare, fie în online, puteți remarca lucrul evident pe care îl au în comun: toate sunt prezentate într-o notă negativă, care speculează scandalul și conflictul politic. Viitorul presei care își respectă publicul este jurnalismul orientat spre soluții, și vin îndată cu amănunte.

„Uneori, munca noastră de jurnaliști de investigație dă roade, legile sunt schimbate și viețile oamenilor la fel, dar cel mai adesea nu se întâmplă nimic. În această situație ne-am aflat noi în SUA, în urmă cu 6-7 ani, când am sesizat un avânt al jurnalismului de investigație, și salut asta, cred că este un lucru minunat. Dar împreună cu asta, este un sentiment tot mai accentuat în rândul publicului că tot ce facem noi este să vorbim despre lucrurile negative, tot ce facem e să indicăm probleme. Concomitent cu acest fenomen ne-am confruntat cu o scădere dramatică a încrederii publicului și o creștere a sentimentului neputinței pe care îl simt cititorii noștri”, spune jurnalistul american, care a venit la București la invitația organizației Ashoka România și a publicației Decât o Revistă (DoR).

David Boardman. Credit foto: Ashoka Romania Facebook

David Boardman, sub îndrumarea căruia ziarul The Seatle Times a câștigat patru premii Pulitzer, ne-a dezvăluit că și în țara lui sunt tot mai mulți oameni care nu se mai uită la programele de știri și în ziarele de investigații fiindcă acestea sunt pline de negativism și articole care scot la lumină doar probleme, fără a oferi soluții la ele.

Sigur, jurnaliștii nu sunt judecători, cum nu sunt nici primari, nici președinți, nici consilieri județeni, dar asta nu înseamnă că nu pot veni cu idei referitoare la cum pot fi rezolvate cele mai presante probleme ale unei comunități.

Cum arată jurnalismul orientat spre soluții

Boardman ne-a oferit și câteva exemple de activism media de care au dat dovadă unele publicații de peste Ocean. Unele dintre ele sunt de-a dreptul inspiratoare (nu inspiraționale, acest cuvânt nu există încă în DEX), motiv pentru care le voi menționa aici.

La un moment dat, statul Pennsylvania s-a confruntat cu o situație care ne dă bătăi de cap și nouă acum: o creștere spectaculoasă a ratei de recidivă în rândul deținuților eliberați condiționat. Jurnaliștii de investigație au preluat informația și au scris cu litere de-o șchioapă că infracționalitatea a scăpat de sub control în statul respectiv. În goana după senzațional și spectacol, anumite publicații au alimentat cititorii cu știri negative care nu făceau decât să sporească sentimentul de nesiguranță care pusese deja stăpânire pe ei.

Un jurnalist de investigație clasic ar fi zis că știrea care merită publicată este aceea referitoare la rata de recidivă din ținutul X al statului Pennsylvania, care ajunsese la 52%. Cu alte cuvinte, 52% dintre deținuții eliberați înainte de termen au comis o altă infracțiune și s-au întors după gratii. Însă, un jurnalist interesat mai degrabă să ofere o soluție a acestei probleme ar fi abordat problema altfel. Ar fi putut sesiza, spre exemplu, că în ținutul YY din statul Pennsylvania se înregistrează o rată de recidivă cu 21% mai mică decât media statului respectiv, informație care merită o anchetă în vederea oferirii unui model de bună practică pentru autoritățile din celelalte ținuturi ale statului Pennsylvania. Iată o poveste care s-ar citi cu mai mult interes decât cea de dinainte!

Nu este chiar modul de gândire cu care noi, jurnaliștii, am fost învățați, dar poate conduce la o poveste mult mai bună, care este mult mai utilă publicului larg. Când oamenii cred că se poate face ceva pentru rezolvarea unei probleme, chiar dacă e ceva minor, ei sunt mult mai receptivi, mult mai atenți la informația pe care le-o livrezi”, spune jurnalistul american.

BBC a făcut acum câțiva ani o cercetare care a vizat publicul său din online. Consumatorii de conținut online au fost întrebați ce fel de articole și-ar dori să citească pe site și nu le găsesc deja acolo. Poate vă așteptați ca răspunsurile lor să atingă mai mult zona de divertisment și sport, însă cititorii au cerut altceva: două treimi dintre respondenți au cerut știri care le oferă soluții la problemele lor de zi cu zi.

Citește și: Îți plac filmele? Uite aici un documentar care te va face să înțelegi de ce e important să-ți vaccinezi copilul!

Dar cum se construiește o poveste jurnalistică orientată spre soluții?

  • Începem cu problemele pe care cu toții le recunoaștem și care sunt relevante pentru mai toți cetățenii (lipsa săpunului sau a toaletelor în școli, să zicem)
  • Documentăm serios acea problemă, ca în cazul oricărei anchete jurnalistice
  • Explicăm care sunt soluțiile de rezolvare și cum pot fi ele realizate (creșterea veniturilor școlilor, prin închirierea spațiilor cu potențial economic existente, spre exemplu)
  • Prezentăm dovezi clare ale rezultatelor, nu doar intenții de rezolvare a problemelor (cum au reușit alte școli din alt județ să rezolve problema lipsei cretei, săpunului sau toaletelor, spre exemplu).

De aceea, articolul care m-a mâhnit mai devreme, în această seară, despre părinții care plătesc din buzunar sute de lei pe an pentru ca odraselele lor să aibă cretă, săpun și hârtie igienică la școală, se înscrie în aceeași notă a jurnalismului negativist, care nu face decât să indice probleme. Dar nimeni nu se încumetă să documenteze mai în profunzime problema și să găsească o soluție pentru ca acei părinți să nu mai finanțeze lună de lună învățământul obligatoriu și gratuit.

Vă întreb și eu pe voi, aici, pe acest blog. Ce fel de știri v-ar plăcea să citiți? Sunt înclinat să cred că v-ar fi de folos să găsesc soluții la problemele voastre de zi cu zi, de aceea îmi voi concentra eforturile spre acest gen de conținut. Fără breaking news-uri, fără scandaluri, fără trucuri ieftine, fără click bait. Doar solution journalism.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.