Arlie, o acvilă țipătoare mică, e, poate, cea mai iubită pasăre din România. Puțini au văzut-o la față, dar o îndrăgesc toți, pentru că a scris toată presa de la noi de aventurile ei.

Arlie traversează zeci de țări în migrația ei, zboară 25.000 km pentru a se împerechea cu alesul inimii și e monitorizată pas cu pas, cu fiecare bătaie din aripă, precum nefericitul de Truman din Truman Show. Arlie e simpatică foc, ce mai. Dar, în egală măsură, face parte dintr-o specie de păsări care ar putea dispărea de tot din Europa.

V-a stat mâncarea în gât? Adevărul e că alte câteva specii de zburătoare de la noi sunt pe punctul de a avea soarta dropiei sau zăganului, păsări de mult timp dispărute.

Alerta a fost dată de Comisia Europeană și BirdLife International, are au întocmit o listă roșie a păsărilor periclitate și amenințate la nivel european. Statistica rece arată că 18% din cele 451 de specii analizate la nivelul UE sunt amenințate cu dispariția (adică 82 de specii), iar 13% din cele 533 de specii monitorizate la nivelul întregului continent (nu doar în țările UE) se află în același pericol.

Dintre acestea, zece specii sunt critic periclitate (cel mai mare grad de amenințare). Printre păsările periclitate se numără și vulturul hoitar, victimă tot mai frecventă a otrăvirii, a electrocutării pe liniile electrice, a vânătorii și a pierderii habitatului natural ca urmare a agriculturii intensive.

Din România a dispărut deja, nu mai cuibărește, ci apare extrem de rar, în mod accidental.

Dar să vă spun o poveste cu nagâți. Nagâții sunt niște păsări cu răpândire largă pe teritoriul patriei, care au un comportament aparte când sunt hăituiți. Cei care i-au studiat apucăturile au sesizat că nagâțul are un zbor ciudat atunci când cuibul îi este amenințat.

Ornitologii l-au numit „sindrom de aripă ruptă”, fiindcă pasărea se înalță, se face că e rănită ca să atragă urmăritorii, pentru a-i îndepărta de cuib. În vremurile când românii erau invadați de tătari, a fost botezat „pasărea tătărească” sau „câinele tătăresc” fiindcă, nu se știe de ce, a naibii lighioană îi dădea în vileag pe-ai noștri și locul în care se piteau de asupritori.

Nu e de mirare că n-a fost un animal iubit de români. Însă, la sute de ani distanță de invaziile tătarilor, fără nici un fel de pericol de a mai fi asupriți de acest popor crud, românii se află în situația de a depune eforturi consistente pentru conservarea acestei specii, aflată pe lista celor vulnerabile. Cum se schimbă istoria.

În aceeași situație sunt ciocârlia de stepă, culicul mare și spârcaciul, probabil niște păsări care vă erau oricum necunoscute. Dar nu același lucru îl veți spune, poate, despre turturică, o altă pasăre aflată într-o situație dramatică.

Turturica se aseamănă cu porumbelul, dar e de talie mai mică, cu un penaj cenușiu, cu pete albe pe lateralele gâtului, abdomen alburiu și coada închisă la culoare (spre negru). Se împerechează pe viață și ține „doliu” când își pierde partenerul.

Poate de aceea a fost considerată simbolul fidelității în viața de cuplu. Specia e vulnerabilă din cauza agriculturii intensive, care le distruge habitatul, și a vânătorii.

Cum au dispărut dropia și cei patru vulturi ai României

Dropia

Cea mai mare pasăre zburătoare și Europa (poate chiar de pe întreg mapamondul), dropia, poate ajuge la un metru înălțime și la peste 20 kg în greutate (masculii). Femelele sunt de talie mai mică și nu cântăresc mai mult de 4-5 kg.

În România nu s-a mai semnalat prezența acestei păsări din anii 80, dispărută complet din cauza cultivării excesive a pământului cu cereale și a recoltării lor cu vehicule mecanizate.

Dropiei îi plăceau mult terenurile din Câmpia Bărăganului, din Câmpia de Vest și stepele din Dobrogea, însă asta se întâmpla la început de secol XX, când România încă era în evul mediu din punct de vedere agricol și industrial.

Cei care au trăit anii de „glorie” 80 ai victoriei socialismului își amintesc, probabil, că Ceaușescu, pus în temă de această mare pierdere, a dat dispoziție să se creeze un areal special în Dobrogea pentru renașterea acestei specii.

Autoritățile din RSR ceruseră URSS o sută de exemplare de dropie, însă, când au aflat că rușii cer la schimb câteva vagoane cu grâne pentru fiecare pasăre, au renunțat la proiect. Acum, dropia e o pasăre pe care o mai poți întâlni doar la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București (poate și la alte instituții de profil din țară), împăiată, fără suflare.

Zăganul

I se mai spune vulturul cu barbă și a fost cel mai impunător și mai măietuos vultur de la noi (anvergură a aripilor de 2,8 metri, 9 kg), care a stăpânit înălțimile Carpaților vreme de mii de ani.

Azi, singurul lucru care îmi amintește de această pasăre e berea cu același nume, creată de niște tineri întreprinzători de la noi, într-o comună din Prahova. E bună tare, o recomand.

Dar să revenim la vultur, că el nu mai e. Dar când era, apăi chiar că era spaima munților. Zăganul, care mai zboară nestingherit în Pirinei, Alpi, Caucaz, Pamir, Insula Creta, Tibet și Africa, e singurul vultur din lume care înghite oase de hoituri, întregi și nemestecate.

Ciolanele mai sănătoare, cum erau cele de vită, le lua în gheare și le strivea de stânci din înaltul cerului, pentru a le putea consuma fără efort.

Însă, chiar și această operațiune presupunea o tehnică desăvârșită, pe care nu o au toți zăganii, și care se deprinde în 6-7 ai de practică. Dispariția acestei păsări a survenit ca urmare a împușcării masive. În anii 30 s-a făcut măcel în Carpați, după ce vulturii au fost considerați responsabili de reducerea numărului de capre negre.

Atât s-a tras în ei până au dispărut (ultimul a fost pus la pământ în 1938). Dacă vă plimbați prin munții patriei veți vedea că nici caprele negre n-au ajuns mai bine.

Vulturul pleșuv sur

E o pasăre rară în Europa, iar în România nu mai există de ceva vreme. La începutul acestui an, reprezentanții Rezervației Biosferei Delta Dunării au avut „șansa” să vadă la față un exemplar viu, dar rănit, care aterizase „forțat” lângă Uzlina.

Pasărea era dotată cu sistem de urmărire prin GSP și inelată (crotaliată) de o instituție de profil din Israel. Medicii veterinari au îngrijit vulturul până ce acesta s-a pus pe picioare și l-au eliberat pentru a-și continua migrația.

Vulturul negru

Este cea mai mare pasăre răpitoare europeană. Anvergura aripilor este cuprinsă între 2,5 și 2,85 metri și poate cântări până la 14 kg. Penajul este închis maro – negru, iar coada scurtă. Se hrănește în principal cu leșuri de mamifere mari și, uneori, cu șerpi și insecte.

Într-un an, o familie de vulturi negri consumă circa 600 kg de hrană. Zboară la altitudini înalte și cuibărește în copaci sau, mai rar, pe stânci, solitar sau în colonii dispersate. Nu mai cuibărește în țara noastră din 1939, când a fost văzut ultima dată (Munții Bucegi). Toată populația europeană a acestei specii numără cel mult 1.900 de perechi.

Vulturul hoitar

I se mai spune și vulturul egiptean, după originile sale ușor de ghicit. E o pasăre de talie mica spre medie, care se hrănește cu hoituri și, uneori, cu ouă de struț sau cu mamifere mici.

Specia avea o răspândire largă pe glob până 2008, când ornitologii din toată lumea au semnalat că mai rămăseseră 1.000 din cele 500.000 de exemplare în toată lumea. Hoitarul e și el o apariție de senzație pe teritoriul României, pasăre care s-a evaporat pur și simplu de la noi din cauza otrăvirii și a distrugerii habitatului.

Dacă vedeți un astfel de vultur în vreo drumeție prin țară vă puteți considera privilegiați. Faceți poze pentru albumul personal, dar n-ar strica să-i anunțați pe cei de la Societatea Ornitologică Română pentru a-i monitoriza mișcările.

Dacă ești pentru perpetuarea speciilor amenințate și mare iubitor de natură, atunci n-ar strica să dai un LIKE acestui articol. Poate îți va merge bine toată ziua.