1 Martie a fost întotdeauna pentru mine o zi în care mă alegeam cu mai multe îmbrățișări și pupături decât într-un an întreg. De când eram puștan și până în liceu obișnuiam să confecționez mărțișoare pentru doamnele și domnișoarele din viața mea și, Doamne îz mulțam!, erau destule.

Păi erau așa: mama, sora, prietena, prietena prietenei, colega de bancă, profa de română, profele de istorie, germană și latină, bunicile, vecina uneia dintre bunici, colegele de la școală (niciodată mai puțin de zece), fosta prietenă (eram un gentleman)… Da, știu, eram ca tipul din reclamă. Mă iubeau toate, frate, fiindcă eram singurul care făcea asta.

După o pauză de câțiva ani, în parte din cauza timpului pe care nu-l mai am, în parte pentru că m-am lenevit, m-am gândit să revin la acest obicei de confecționat mărțișoare.

Nu pentru că îmi lipsesc gesturile de afecțiune și recunoștința nedisimulată a cucoanelor, ci pentru că fii-miu a dezvoltat o pasiune la fel de naturală pentru creat broșe, mărgele, biluțe, ouțe, cârnăciori, spaghetuțe și orice poate lua formă și are diminutiv… din plastilină.

Așa că, da, anul ăsta am făcut împreună mărțișoare din plastilină. Cred că n-a mai făcut nimeni până acum, deci cred că putem ieși oricând pe piață cu ele. Sigur vom rupe gura târgului. (Acum, în comerț se găsesc decorațiuni, bijuterii și accesorii, chiar și mărțișoare, din fimo, o pastă modelatoare care trebuie tratată termic pentru a rezista în timp).

Joaca cu plastilina

Înainte să pufnești dezaprobator, află că joaca cu pasta de modelat nu-i chiar așa de ușoară pentru un adult. E o treabă a naibii de migăloasă, iar un copil ar putea oricând să-ți dea peste degete când faci ceva greșit. Știu că plastilina e ideală pentru cei mici pentru că le dezvoltă imaginația și creativitatea, dar mai știu și că dacă înhami la așa ceva nu poți să dai înapoi când vrei tu.

Dacă ai intrat în horă trebuie să joci după cum vrea copilul. Dar bucuria lui face toți banii și anii din lume.

Pentru distracția noastră primăvăratică am ales super-plastilina Play-Doh, cea mai cool de pe piață, după părerea mea. Are o textură moale, o întinzi cum vrei și cât vrei și se usucă greu. Dar, poate cel mai important lucru pe care trebuie să-l reții despre această plastilină e că este foarte sigură, având în vedere că ingredientele de bază sunt apă, făină și niscaiva sare, așa că nu trebuie să intri în panică dacă junior mai și gustă din când în când din ea.

Oricum, nu recomand această practică, fiindcă nu suntem la un show culinar. Pentru proiectul nostru artistic ne-am bazat pe zece mini cutiuțe, pe care le-am primit cadou la achiziționarea unei jucării Play-Doh. De fapt, în această perioadă, setul de plastilină îl poți primi bonus la cumpărarea oricărei jucării sau oricărui joc din gama Play-Doh în valoare de cel puțin 49,9 lei.

Iată câteva idei de produse pe care le găsești în magazinele partenere (Cora, Selgros, eMag, Smyk – All for kids, Viva Toys și Dino Land).

Mărțișoare din plastilină? Da, se poate!

Așa că, am deschis cutia cu imaginație și am scos la joacă toate culorile primăverii. Aveam de făcut multe mărțișoare din plastilină. Mie mi-au plăcut întotdeauna buburuzele. Nu știu de ce, dar am asimilat mereu această făptură fragilă cu ziua de 1 Martie.

Într-un timp, o pereche de înaripate își făcuse culcuș la mine în casă. Până să-mi dau seama, perechea s-a multiplicat, astfel că în câteva săptămâni nu mai pridideam cu evacuarea locatarilor nepoftiți. Aș fi făcut și anul ăsta o groază de mărțișoare-buburuză dacă nu m-aș fi lovit de refuzul categoric al fiului meu: „Buburuze-mărțișor? Așa ceva nu există!”.

M-am pus pe treabă, ca să-i demonstrez că există și am sfârșit în a face flori de primăvară. Nici o buburuză n-a rezistat degetelor nervoase ale lui junior, care aproape mă convinsese și pe mine că aceste făpturi delicate sunt doar o închipuire.

Astfel că am modelat alte lucruri care ne-au trecut prin minte: floricele, scoici, urși de pluș, steluțe, fundițe. Mai puțin buburuze. După aproape o oră de frământat și turnat în forme, fii-miu a început să prindă drag de micile accesorii.

Mi-a spus pe șleau că nu mai agreează ideea de a le dărui fetelor și a venit cu ideea să le păstrăm pentru noi. Încerc, iar în zadar, să-i explic că pe nepusă masă a deturnat scopul misiunii. Rând pe rând, mărțișoarele realizate cu atâta migală au început să dispară de pe masa de lucru. Le „palma” cu o viteză de invidiat.

„Pot să-l păstrez pe ăsta, tati?”. „Și pe ăsta?”, mă întreba întruna, până am ajuns la concluzia că lucram în pierdere. După o oră și jumătate de lucru am făcut inventarul broșelor care au scăpat de lăcomia micului tiran: trei margarete, doi ursuleți și o căpșună amărâtă. Mais, c’est ne pas possible, mon cher!

Mărțișoare din plastilină pentru o „cauză nobilă”

Totul a luat o turnură neașteptată când i-am explicat că mărțișoarele aduc multă bucurie în sufletul fetelor și că asta e menirea noastră a băieților. Cu asta ne ocupăm, de obicei. A acceptat să doneze cinci mărțișoare acestei cauze nobile.

Însă a reacționat și mai bine când i-am zis că opera lui atât de reușită ar rămâne complet anonimă dacă nu are ocazia să fie admirată de ceilalți. Bum! Am mai câștigat cinci mărțișoare, confiscate de regimul lui dictatorial. Apoi încă cinci. La finalul actului său caritabil încă mai rămăsese cu vreo 20 de bucăți.

Am înnobilat aceste mărțișoare din plastilină cu vestitul șnur alb-roș, apoi le-am pus la uscat pe dulap. Înainte să adoarmă, din când în când, arunca priviri spre cutia magică în care le pusesem la păstrare. A doua zi, primul lucru pe care l-a făcut a fost să verifice dacă s-au „copt” mărțișoarele.

A pus deoparte unul pentru mami, unul pentru buni, unul pentru nana, unul pentru Alexia, unul pentru tanti Monica și încă două pentru Andreea și Vasi de la grădiniță. La cât de încântat a fost de opera sa și de munca depusă, sigur vom repeta figura și la anul.