Bebeluș din Italia, salvat de la moarte de un român. „Sunt împăcat sufletește că am putut ajuta”

Share This:

Eroii zilelor noastre nu coboară din cer, ci merg pe pământ. Ar putea rămâne, bine-mersi, niște anonimi pentru tot restul vieții lor, și lumea n-ar ști cine a făcut-o mai bună. Însă, uneori, printr-un gest de bunătate, omenirea le întoarce serviciul și le mulțumește binefăcătorilor ei. Ioan Eugen Moldovan este unul dintre eroii zilelor noastre. El a salvat de la moarte un copil.

Bucureșteanul de 42 de ani, căsătorit și cu doi copii, a salvat de la moarte un bebeluș din Italia care avea nevoie de un transplant de celule stem. El nu știa cine va fi beneficiarul transplantului, însă a decis să facă acest gest de bunătate.  

Bărbatul figura în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopietice de 3 ani. Atunci și-a dat acordul ca, la nevoie, să-i fie recoltate celulele stem necesare salvării unei vieți. Apelul de ajutor putea să nu vină niciodată, fiindcă transplantul de celule se face doar dacă donatorul este compatibil cu beneficiarul intervenției.

Salvat de la moarte de un donator 100% compatibil

În luna august a acestui an a fost sunat și informat că a fost identificat în registrele internaționale drept donator 100% compatibil pentru un pacient din Italia. Nu știa cine este pacientul. Nu i s-a spus, fiindcă legea nu permite acest lucru, însă a aflat doar că e vorba de un pacient „cu mai puține kilograme”. Bucureșteanul a făcut acest gest chiar în ziua în care a împlinit 42 de ani.

Mă simt bine. Nu a fost o procedură dureroasă. Dacă ești sănătos și nu ai probleme medicale, nu te împiedică nimic să donezi. A fost o întâmplare să fac asta chiar de ziua mea, dar sunt împăcat sufletește că am putut ajuta și am avut eu norocul să dau șansa la viață unui copil”, a declarat Ioan Eugen Moldovan.

Despre ce sunt celulele stem hematopoietice, la ce ajută ele și cum poți deveni chiar tu donator am scris pe larg AICI.

Ceea ce este îmbucurător este faptul că peste 66.900 de români s-au înscris în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Procedura este simplă: completezi un formular, ți se fac niște teste și aștepți să fii sunat. S-ar putea ca acel apel să nu vină niciodată, însă atunci când va veni vei primi șansa de a salva o viață.

Cum devii donator de celule stem hematopoietice

Dacă vrei să te înscrii în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, este foarte simplu. Trebuie să ai între 18 și 45 de ani și să fii sănătos. Apoi, te poți înscrie online pe www.registru-celule-stem.ro/implicate/. Completezi un formular cu datele personale de contact și Registrul îți expediază acasă un kit de raclaj bucal cu instrucțiuni de folosire – este foarte ușor să îți recoltezi singur probele și durează doar 5 minute.

Apoi trimiți kitul înapoi împreună cu consimțământul și un chestionar medical completate și semnate, cei de la Registru fac analizele și dacă totul este în regulă, te anunță că ai devenit un potențial donator de celule stem hematopietice.

„Este un gest de o generozitate și importanță covârșitoare. Donatorii de celule stem pur și simplu salvează viața cuiva sau, în cel mai rău caz, prelungesc viața cuiva. Cineva pe care nu îl cunosc, despre care nu știu și nici nu vor afla vreodată ceva – cel mult țara în care se află”, spune dr. Aurora Dragomirișteanu, directorul general al Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

66.909 români sunt înscriși în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și 235 români au beneficiat până acum de transplant de celule stem, dar sunt 37 de pacienți care încă așteaptă un donator potrivit.

2 Comments on "Bebeluș din Italia, salvat de la moarte de un român. „Sunt împăcat sufletește că am putut ajuta”"

  1. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.