Cosmina Grigore, femeia care a răpus cancerul de sân: „Mă bucur că am avut această boală”

Share This:

Cosmina Grigore este unul dintre oamenii pe care ne place să-i dăm ca exemplu de fiecare dată când vrem să întărim o convingere. În acest caz, aceea că există viață după cancer. Sigur, asta e o certitudine, la fel cum după noapte vine zi, dar n-avem nici cea mai vagă idee cum se învinge o boală precum cancerul.

N-am fi știut nici cine e Cosmina Grigore dacă n-ar fi fost această boală parșivă și, precis, am fi putut trăi cu gândul ăsta. Dar ne-ar fi fost mai greu să luptăm cu cancerul dacă în viața noastră n-ar fi apărut ea. Consilier în nutriție, instructor de pilates și primul patient coach din Romania, Cosmina Grigore a fost diagnosticată în 2013 cu cancer de sân.

Lumea ei s-a prăbușit atunci și credea că cel mai bine era să moară. Cu timpul și-a dat seama că merită să trăiască și să-i ajute pe alți bolnavi să navigheze prin oceanul de incertitudini, birocrație și nesiguranță, pentru a găsi calea spre vindecare. Cancerul de sân e tratabil dacă e descoperit la timp, iar Cosmina este o supraviețuitoare.

În 2016 a înființat Asociația Imunis, cu scopul de a educa și informa pacienții diagnosticați cu cancer din România. Echipa sa este formată din pacienți și membrii familiilor acestora care înțeleg nevoile unei persoane diagnosticate cu această afecțiune.

În cadrul campaniei Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!, derulată și în acest an de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), Asociația Imunis și Roche România, Cosmina Grigore a vorbit despre importanța diagnosticării timpurii a cancerului de sân. Totodată, a avut amabilitatea de a ne acorda acest interviu, în care vorbește despre lupta ei cu boala.

Cum ai reacționat când ai primit diagnosticul?

„Ca orice pacient. Am plâns, nu mi-a venit să cred, dar, pentru că sunt o fire foarte puternică și determinată, mi-am propus să văd ce pot face în această situație nouă. La început, când mi-a fost foarte greu, o prietenă foarte dragă mie mi-a trimis povestea unei tipe din State, care trăia cu un cancer rar. Mi-a pus problema în felul următor: dacă tipa asta trăiește de 11 ani cu un cancer rar, inoperabil, pentru care nu există tratament, atunci poate pot să fac și eu ceva în privința asta și poate sunt mai multe lucruri de descoperit despre această boală. Drept urmare, am tranformat acea disperare și acea stare de confuzie într-o curiozitate de a afla mai multe despre această boală, care devenise viața mea.”

Cosmina Grigore, patient coach Asociația Imunis

Te-ai simțit vreodată stigmatizată pentru boala pe care ai avut-o?

Da, de foarte multe ori. Și eu m-am stigmatizat. La interior, cancerul e dificil de gestionat. Ai vrea să fii, evident, un om normal, dar nu te mai simți un om normal și nu te vei mai simți niciodată. Lucrul acesta e foarte greu de gestionat, la început. Durează câțiva ani. Inclusiv eu m-am stigmatizat, pentru că mi se părea tot timpul că eram altfel, că viața mea era foarte diferită, numai că acum mă bucur enorm că viața mea a fost atât de diferită și că am avut această boală. A fost un catalizator pentru a scrie o poveste de viață foarte diferită de a celorlalți.

Mă simțeam stigmatizată prin mesaje dintr-astea complet retardate: Fii pozitiv! Gândește pozitiv!, când în capul tău este doar cum gestionez această nouă relație cu moartea? Și cu întrebări de genul: Tu te mai întorci la muncă? Sau oameni care stăteau relativ departe de mine, având senzația că boala asta se ia. Chiar și întrebări de genul: Dar tu mai faci sex?, adică o femeie care nu mai are un sân mai face sex? Toate acestea denotă o lipsă acută de informare privind boala, o lipsă acută de empatie”.

Cine te-a susținut în această călătorie a ta?

M-a susținut familia mea, absolut necondiționat, chiar dacă, este evident și normal, nu știe nimeni cum să te ajute. Nici tu nu știi, dar descoperi ușor, ușor, pe măsură ce înveți să supraviețuiești. M-au susținut colegii de la jobul pe care-l aveam când a fost diagnosticată, oamenii prin viața cărora am trecut și se pare că am lăsat o urmă de bine, și erau oameni la care nu mă așteptam. S-au mobilizat colegii de la facultate și au organizat un concert caritabil pentru mine, unde au venit oameni cu care am fost la grădiniță, în școala generală… a fost ca o baie de iubire.

Cineva cu care lucrasem în Anglia, la un moment dat, a făcut un grătar caritabil pentru mine și a invitat colegi de la muncă, de peste tot din Europa. Și-mi aduc aminte că-mi trimiteau poze și-mi spuneau că sunt alături de mine, iar eu nici nu-i cunoșteam pe oamenii respectivi… Nu știu cum, dar întregul univers, cumva, a vrut ca eu să supraviețuiesc. Și eu am prins mesajul ăsta și am făcut tot posibilul să lupt.”

Cosmina Grigore. Credit foto: zalexis photography

Dar a fost ceva sau cineva care te-a tras în jos?

Au fost și lucruri care m-au tras în jos; au fost unii medici, care nu știau să comunice cu un pacient diagnosticat cu cancer. Îmi aduc aminte de o doamnă doctor de la Parhon, care mi-a spus, a propos de stigmatizare, n-am ce să caut la Parhon, eu sunt pacientă cu cancer, să plec de unde am venit, și anume la Fundeni. Din punctul meu de vedere, femeia aceea n-ar trebui să profeseze.

M-au tras în jos medicii care mi-au spus că nu este nimic grav. M-am tras eu în jos, adică propria mea minte, de multe ori, cu depresiile și anxietățile pe care le aveam la început. Cred că, dintre toate, cel mai tare te poate trage în jos propria ta minte; te poate salva sau te poate îngropa, la propriu.

Și mie moartea mi se părea o soluție mult mai ușoară, dar era această forță, forța vieții și a creației, care te trage în sus și care aduce în viața ta tot felul de oameni care îți arată că vor ca tu să supraviețuiești.”

Prin asociația Imunis ai reușit să transferi mare parte din învățăturile tale către alte paciente din România. Ce le spui ca să le convingi să lupte cu pesimismul din ele?

Le spun ceea ce-mi spuneam și mie, le ajut să aibă curajul să-și imagineze alte versiuni ale lor, pe care, poate, nu și le-au imaginat niciodată. Sau pe care le-am făcut și eu cu mine, pentru mine… mi-am permis să-mi imaginez că aș putea să fiu femeia visurilor mele.

Cât de important este pentru un pacient să aibă un navigator pe acest drum sinuos?

O, este esențial. Unul dintre motivele pentru care am ales să fiu patient coach este pentru că am vrut să ajut pacientul să câștige timp, să-și scurteze traseul foarte complicat prin tumultul de informații care abundă acum pe internet (multe nu știi dacă sunt ok sau nu), să fie inspirat să lupte. Concret, navigatorul de pacienți este un liant absolut esențial – și mă înclin în fața inițiativei doamnei Victoria Asanache, care a decis să formeze mai mulți navigatori de pacienți, observând câtă nevoie este de astfel de oameni. 

Navigatorul este menit să câștige timp și să ajute pacientul, să-i traducă ce i se întâmplă, să-l ajute să navigheze prin spital, să-l ia de mânuță și să-l ducă unde are nevoie în circuitul din spital. Să-l liniștescă, să vorbească cu medicul și să-i transmită informațiile pe înțelesul lui.”

1 Comment on "Cosmina Grigore, femeia care a răpus cancerul de sân: „Mă bucur că am avut această boală”"

  1. O persoana cu adevarat puternica, respect!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.