Cristian Popescu Piedone a fost eliberat în urmă cu puțin timp din arestul Poliției Capitalei. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel a acceptat recursul edilului și a considerat că Piedone nu trebuie să mai rămână în arest. În acest moment se întocmesc actele de eliberare, ceea ce înseamnă că primarul demisionar va ajunge acasă în cursul acestei zile.
Interesant este că măsura arestului preventiv nu a fost înlocuită cu altă măsură privativă de libertate, dar asta nu înseamnă că instanța a recunoscut că fostul primar e nevinovat în dosarul de cerecetare deschis în urma tragediei din clubul Colectiv. Fostul primar va fi cercetat în stare de libertate.
Piedone eliberat. Fostul primar a fost arestat preventiv la 7 noiembrie împreună cu două subalterne din primărie, după ce a fost acuzat că a semnat autorizația de funcționare a clubului Colectiv fără să solicite patronilor avizul de la pompieri.
Decizie definivită
Decizia Curții de Apel București este definitivă, iar procurorii nu mai au altă cale de atac. Odată cu el au fost eliberate și cele două funcționare ale primăriei. Instanța a respins, ca nefondată, propunerea DNA de arestare a celor trei. Decizia de eliberare a fost luată de judecătorul Constantinescu Constantin Luchian.
Instanța reține vinovăția angajaților ISU București-Ilfov, care nu au înregistrat nicio acțiune de control efectuată în clubul Colectiv. De asemenea, rămân în arest cei trei acționari ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu.
Între timp, atribuțiile fostului primar de la sectorul 4 au fost preluate de viceprimarul Daniel Băluță, în urma ordinului emis ieri de Prefectul Capitalei. Azi, chiar în urmă cu o oră, și atribuțiile fostului viceprimar au fost preluate, prin hotărâre de consiliu local, de consilierul local Ștefan Spiridon, reprezentant al Partidului Conservator.
De ce s-a grăbit DNA să ceară arestarea lui Piedone?
Procurorii DNA s-au pripit când au cerut arestarea primarului de la sectorul 4. Ei n-au analizat temeinic legislația în domeniul autorizării unităților de alimentație publică, nici documentele pe care primăriile sunt îndreptățite să le ceară la dosar. Nicio primărie din București nu solicită avizul eliberat de pompieri patronilor înainte de a elibera acord sau autorizație de funcționare, fiindcă legea nu prevede această obligație.
Cele patru documente solicitate prin lege sunt următoarele:
- Aviz sanitar, emis de direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii sau de ministerele cu reţea proprie de sănătate publică.
- Aviz veterinar, emis de direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor teritoriale sau, după caz, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau de ministerele cu reţea veterinară proprie.
- Aviz de mediu, emis de autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului.
- Aviz de protecţia muncii, emis de inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Prin urmare, este vorba de o scăpare a legii, care trebuie imediat îndreptată, în sensul eliminării declarației pe proprie răspundere la depunerea dosarului de autorizare. Nu cred că le va lua foarte mult procurorilor, dar și judecătorilor, să înțeleagă că dosarul de cercetare a lui Piedone a fost construit pe o eroare.
Mă aștept, astfel, ca primarul demisionar să fie scos definitiv din anchetă, căci legal nu i se poate imputa nimic. Bineînțeles, presa, opinia publică, strada și familiile celor care și-au pierdut apropiații în incendiul de la Colectiv vor vinovați, vor pedepse usturătoare pentru cei care au permis o astfel de tragedie. Vina, vor stabili și judecătorii, e în altă parte.
Citește și:
Leave a comment