Criza Covid-19 – Cine sunt antreprenorii care au donat pentru cauza noastră comună

Credit foto: Noah Buscher/UNSPLASH

Share This:

Mă uit la mediul de afaceri și nu pot să nu remarc situația grea în care se află antreprenorii din turism, transporturi, HORECA, și din multe alte domenii. Oameni care depind de prezența noastră în societate, de comportamentul nostru normal de cumpărare. Oameni care au ales să se raporteze altfel la criza Covid-19.   

Mă uit și la comportamentul SANADOR care, deși nu e de blamat întru-totul, ne arată aceeași luptă pentru supraviețuire în care suntem angrenați cu toții.

Totuși, în aceste vremuri tulburi și incerte, există oameni cu suflet mare care și-au rupt de la gură pentru a fi prezenți în societate cu un dram de ajutor. Persoane fizice, milionari, organizații neguvernamentale, antreprenori și companii care au înțeles să sprijine efortul medicilor de a eradica amenințarea COVID-19.

Pentru că singura certitudine în acest moment este că vom reuși să trecem peste această amenințare doar dacă acționăm împreună.

Iată câțiva dintre cei care în această perioadă grea pentru afaceri au ales să facă bine pentru cei din jur! Puteți completa lista comentând la acest articol, merită toată aprecierea noastră.

Un atelier de croitorie din comuna Zorleni, Vaslui, înființat cu fonduri europene pentru crearea de costume populare, va fabrica măști de protecție pentru coronavirus.

Criza Covid-19 – oamenii care aduc speranța

Startup-ul timișorean Symme3D va crea un ventilator pentru terapie intensivă, folosind o imprimantă 3D. „Noi proiectăm ventilatorul, îl vom și produce, dar realizăm faptul că nu vom putea face față cererii. De aceea dorim să-l dăm cu titlu gratuit tuturor, pentru a putea mări exponențial capacitatea de producție”, a declarat Călin Brandabur, CTO la Symme3D, pentru revista Biz.

Credit foto: Rodrigo/Pexels

Casa de discuri Global Records a alocat 125.000 de euro pentru a sprijini lupta sistemului medical în combaterea răspândirii virusului.

Startup-ul IT Tknos asigură, gratuit, companiilor mici și mijlocii din România sprijin pentru implementarea procedurilor de telemuncă.

Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi a pus la dispoziţia autorităților, gratuit, hotelul său de 4 stele. Pentru cadrele medicale, poliţiştii şi jandarmii care au intrat în contact cu bolnavii cu coronavirus.

Omul de afaceri George Becali a solicitat fabricii de cămăși Brainconf să facă, pe banii lui, măști medicale și halate pentru medici. Conform Antena 3, patronul de la FCSB a donat mese, scaune și paturi unor spitale din București, dar și televizoare și telefoane.

Am dat vreo 13.000 de euro doar pentru calculatoare și 20.000 de euro pentru un mare scanner. Fata domnului Adrian Streinu Cercel mi-a cerut ajutorul. Streinu Cercel a făcut lista cu ce era nevoie”, a declarat acesta la postul TV.

Fostul manager de la FCSB, Mihai Stoica, spunea că Becali a făcut, de-a lungul vieții lui, donații de 50 de milioane de euro.

Scutiri și amânări de rate de la bănci

Patria Bank reeșalonează pe 3 luni ratele clienților persoanelor fizice.

OMV Petrom a anunțat că va dona Crucii Roşii Române un milion de euro pentru a depăși criza Covid-19.

BRD amână plata a până la 3 rate pentru clienții persoane fizice și prelungește durata facilităților de credit pentru micro-întreprinderi.

McDonald’s România a anunțat că va asigura mâncarea pentru toți românii aflați în carantină, în spațiile asigurate de statul român.

Rețeaua de magazine PROFI va dona un million de lei pentru dotarea secțiilor ATI cu aparatură necesară în tratarea bolnavilor de COVID-19.

Kaufland România şi Lidl România donează 100.000 de recoltoare pentru exsudat nazal şi faringian. Primele kit-uri au fost deja livrate.

Grupul Cris-Tim sprijină campania Fundației “Prețuiește Viața” și donează alimente persoanelor care fac parte din categorii cu risc mare de îmbolnăvire. E vorba de peste 2.800 de bucăți de produse Ready Meal, 600 de pachete de mezeluri Cris-Tim cu Eticheta Curată și 2.400 de bucăți de produse lactate marca Mugura.

E nevoie de măști

Compania Continental Sibiu donează 20.000 de euro. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea a 4 containere de triaj epidemiologic, necesare Spitalului Județean Sibiu.

Criza coronavirus. Banca Transilvania donează 1,4 milioane de lei pentru cumpărarea unor aparate de ventilație mecanică, necesar în spitale. Totodată, Banca Transilvania permite clienților persoane fizice să amâne până la 3 rate.

ING Bank România oferă clienților persoane fizice posibilitatea să amâne două rate. Mai mult, liniile de credit ale companiilor vor fi prelungite cu 3 luni.

Banca Românească și-a anunțat clienții persoane fizice că pot beneficia de suspendarea temporară, de până la 2 luni, a plății ratelor datorate.

Romgaz a donat 1,25 milioane de lei pentru distribuirea în întreaga țară a un milion de măşti de protecție.

AVON România a donat 1,7 tone de produse de igienă (săpunuri lichide și geluri de duș cu formulă identică) pentru centrele de carantină din București.

În criza Covid-19, Aegon România a decis să achiziționeze două izolete pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Ajutor pentru spitale în criza Covid-19

Farmec Cluj, cel mai mare producător român de cosmetice, a început vineri producţia a două noi produse igienizante pentru mâini, pe bază de alcool 70%: loţiune şi gel. Totodată, Ministerul Sănătății a anunțat că va acorda producătorului de cosmetice autorizația de a fabrica produse biocide.

Compania Cotnari a donat 50.000 de lei Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie.

Grupul Agricola a oferit 60.000 de euro pentru amenajarea și dotarea unui laborator de microbiologie pentru testarea COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Totodată, se vor achiziționa materiale de protecție și de igienă pentru Comitetul Județean de Urgență.

Electrica Furnizare contribuie cu aproximativ 433.000 lei pentru achiziția de măști sanitare de unică folosință.

Antibiotice Iași va acorda un ajutor de 300.000 de lei și medicamente necesare către 7 spitale din județul Iași.

Grupul TeraPlast donează 85.000 de lei spitalelor din Bistrița și Băicoi.

Aqua Carpatica a anunțat că donează apă spitalelor de boli infecțioase din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Craiova, Constanța și Iași. Compania va mai dona 50.000 de măști de protecție, 50.000 de mănuşi şi 50.000 de botoşi de protecție pentru personalul medical.

Mastercard a anunțat că donează 100.000 de euro pentru cumpărarea de echipamente de prevenție și tratare a COVID-19.

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) donează suma de 100.000 de lei pentru achiziția de materiale dezinfectante, sanitare și de igienă.

Compania Maurer Imobiliare a donat spitalelor din județul Brașov containere modulare cu destinația de pre-triaj.

One United Properties donează 100.000 de euro – 22 ventilatoare și 1.500 teste rapide pentru depistarea COVID-19 spitalelor din București.

Rețeaua de farmacii Catena a donat 100.000 de euro către fondul de urgenţă pentru susţinerea sistemului medical românesc, înfiinţat la iniţiativa Organizaţiei „Salvaţi Copiii România”.

Cei care fac bine nu ar trebui să rămână anonimi. Haideți să le mulțumim! SHARE!

Credit foto: Noah Buscher/UNSPLASH

Be the first to comment on "Criza Covid-19 – Cine sunt antreprenorii care au donat pentru cauza noastră comună"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.