Cum am descoperit plastilina la 34 de ani

Share This:

Nu-mi amintesc să fi avut plastilină în copilărie. Sau, dacă am avut, cu siguranță nu era printre jucăriile mele preferate. Spre deosebire de mine, fiul meu e înnebunit după ea pentru că a descoperit că orice plăsmuire a sa poate prinde formă. Rareori am văzut la un copil bucurie mai mare decât cea pe care i-o dă satisfacția lucrului făcut de mânuțele sale. Cei care aveți copii preșcolari, știți ce vreau să spun. Lui Radu, care are doi ani și zece luni, îi plac cel mai mult torturile. Nu doar din plastilină, ce-i drept, dar pe astea le poate avea oricând. Găsește că e nemaipomenit să frământe cu mânuțele lui „aluatul” moale și dospit, pe care îl întinde apoi cu sucitorul din dotare. Apoi, cu figurinele din pachet modelează blatul, „însiropat” întotdeauna cu compot de cireșe. Adaugă alt strat de cremă, apoi unul de glazură, iar la final nu uită de lumânări, făcute tot din gomoloațe de plastilină, după închipuirea lui. De fiecare dată când facem tort împreună, sărbătorim pe cineva, cu „La mulți ani” în trei limbi, ceai de tei și sirop de agave. Ce nebunie!

Într-una din zile, am ținut morțiș să preiau de la el șorțul de marsterchef și m-am pus pe turnat biscuiți. Însă, cu stângăcia unui om care n-a modelat niciodată plastilină, am dat-o în bară: am rupt mașinăria de făcut biscuiți (cred că poți să faci cu ea și cârnați). Ce dezamăgire, ce tristețe m-a cuprins pe mine, nu pe el. „Tati, cum mai facem noi biscuiți acum?”, mi-a zis. Da, chiar, cum mai facem biscuiți? Fă-te, tati, luntre și punte și repară drăcovenia, căci altfel nu mai avem desert la masă! Și atunci am dat un search pe google și am realizat că nu eu eram problema, ci plastilina și mașinăria de cârnați, făcută dintr-un plastic ordinar. Așa am avut ocazia să aflu că n-am făcut cea mai bună alegere, că platilina poate conține substanțe toxice ori alergene, că una se întărește mai repede decât alta, că un preț mic e similar cu o calitate proastă. Iată cum am ajuns să trec pe lista mea de cumpărături, la cei 34 de ani ai mei, plastilina Play Doh!

Cinci motive să-i cumperi copilului tău plastilină Play Doh

Prima mea grijă înainte de a cumpăra un set de plastilină a fost ca produsul să-mi alunge cele trei mari temeri: cât de toxică e plastilina, ce fac dacă ăsta mic o înghite și cât de ușor/greu se curăță de pe covor. Instrucțiunile din pachet sunt cât se poate de clare, dar nu ajungi să le cunoști decât după ce cumperi produsul, așa că am apelat la alți părinți care au experimentat așa ceva. Iată ce mi-au zis ei!

Ingredientele nu sunt toxice. Oricât de mult m-am dat peste cap să aflu compoziția exactă, nu am putut, căci, spun cei de la Hasbro, care produc plastilina Play Doh, rețeta nu poate fi comunicată către terți. Ingredientele nu sunt toxice și nu conțin alergeni, cu excepția glutenului de grâu. Plastilina mai conține apă, sare și făină și are aceeași aromă, indiferent de culoare. Asta e bine, pentru a preîntâmpina dorința unui copil de a mânca figurinele pe care le creează.

Ușor de modelat. Are o consistență plăcută, nu e nici tare, nici prea moale. Poate fi modelată ușor și se întărește abia după o expunere îndelungată. De multe ori, Radu constată abia a doua zi că nu a pus-o la loc în păhăruțe și se schimbă la față când își dă seama că nu o mai poate struni cum vrea el. Așa că, de fiecare dată când își lasă plastilina de izbeliște, intervin și adaug puțină apă (ce rău pot face?) și frământ până o aduc la consistența ideală. Alți părinți îmi zic că plastilina poate fi înfășurată într-un prosop umed și pusă într-un recipient etanș, unde e păstrată peste noapte. Fiindcă mi se pare prea mult de muncă, aleg prima variantă.

plastilina 2

Îndepărtează plastilina de pe covor cu peria. În prima zi, covorașul de joacă al lui Radu arăta ca și când ar fi fost pictat. Zeci de pete de toate culorile, parcă puse cu mâna. Plastilina căzută pe covor nu se îndepărtează cu apă sau produse de curățat. Lăsați-o să se usuce și dați cu o perie, apoi cu aspiratorul. Bucățile mici de plastilină care nu s-au uscat încă pot fi îndepărtate cu ajutorul unei bucăți mai mari, prin încorporare. Luați o bucată mare de Play Doh și strângeți-le pe cele mici, ca pe firimituri.

Posibilități nelimitate. Am cumpărat un set Play Doh „Stația pompierilor”, care îți permite să dai viață atribuțiilor de zi cu zi ale celor care se luptă cu flăcările. Când mă joc cu fiul meu, ne imaginăm că o casă e cuprinsă de flăcări portocalii. Pentru a le stinge, chemăm pompierii, care sting focul cu un jet de apă albastră.

plastilina 6

Pompierul din dotarea cutiei are acces la un hidrant de apă și e însoțit, întotdeauna, de un cățel-salvator. Când focul amenință clădirile învecinate, potaia se scapă pe ea de frică, la propriu. Animalul nu se poate ține ca omul și ne umple zona de joc cu răhățel maro sau portocaliu, spre încântarea lui Radu. Însă, când ne plictisim de joaca de-a incendiul, modelăm fructe, tăiței și păstăi de-ți vine să le pui în farfurie, și alta nu.

plastilina 8

Dezvoltă creativitatea. Cred că e valabil pentru orice tip de plastilină, nu doar pentru Play Doh. Jocul de modelare a plastilinei îi ajută pe copii să-și dezvolte gândirea, imaginația și dexteritatea, dar este și o binefacere pentru sistemul nervos. Am constatat că fii-miu nu se rezumă doar la ceea ce scrie în instrucțiuni și încearcă mereu să creeze ceva nou, de care se bucură apoi ca…ca un copil mic ce este.

plastilina 7

Iată ce alte seturi de plastilină Play Doh mai sunt în comerț!

plastilina 9

plastilina 1

Distracție plăcută! 🙂 🙂 🙂

 

 

 

 

 

 

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.