Băi, fraților! Ați văzut câte reclame la bere sunt le televizor în perioada asta? Aproape că nici nu știi ce să mai cumperi, nu? Astă iarnă – avalanșă de medicamente, vara asta – infuzie de bere. Profit de această ocazie pentru a vă spune cum arată o bere de nota 10 în viziunea mea. Dar, mai întâi trebui să mărturisesc că prima întâlnire cu berea nu a fost dragoste la prima degustare. Aveam 15 ani când am băut prima mea sticlă de jumate (atenție minori, berea este băutură alcoolică și nu e recomandată pentru consum decât după 18 ani) – și mi s-a părut cea mai îngrozitoare băutură din lume.
Asta, poate și pentru că n-am băut-o cu tata. Dar anii au trecut și gusturile s-au schimbat, astfel că acum berea ocupă un loc important la masă. Am realizat un decalog, un set de ingrediente care fac din consumul de bere o experiență de neuitat. Iată cum trebuie să fie berea de nota 10!
1. O bere de nota 10 trebuie să fie proaspătă și să conțină ingrediente autentice. Un comerciant de beri artizanale îmi spunea de curând că dacă nu ai încercat până acum berea naturală, atunci, cel mai probabil, nu știi care este gustul adevărat al berii. Deși nu-l pot contrazice, îi dau dreptate doar parțial. Am băut și beri pasteurizate bune.
2. O bere de nota 10 are o temperatură de servire de 6 grade. E valabil pentru berea de tip Lager, cea mai populară de pe piața din România. Însă, mulți dintre noi facem o greșeală când o punem la congelator ca să o răcim rapid. Berea nu se răcește cu forța, însă putem folosi o altă metodă care mi-a fost recomadată de un berar priceput. Paharul este cel pe care îl introducem în congelator, pentru 2-3 minute.
În acest timp, pe pereții săi se va forma un strat subțire de gheață care va răci berea suficient de bine pentru consum. Această metodă are, însă, un dezavataj: va trebui să fim mai atenți cum turnăm berea în pahar, pentru că va face mai multă spumă decât în mod normal. Ajungem și la spumă.
3. O bere de nota 10 face un guler de spumă de fix două degete. Însă, pentru a ajunge la această grosime trebuie să înclinăm paharul la 45 de grade în timp ce turnăm, încet, licoarea și să-l îndreptăm pe măsură ce recipientul se umple.
Dacă nu aveți rezultate din prima, puteți apela la alt truc pentru a controla nivelul spumei, recomandat tot de meșterii berari: clătiți paharul cu apă înainte de a-l umple cu bere. Pelicula fină de apă care se va depune pe pereții lui va împiedica formarea spumei în exces. Și, totuși, spuma de bere e bună fiindcă are rolul de a ține dioxidul de carbon cât mai mult timp în băutură.
4. O bere de nota 10 nu are mălai adăugat. Am băut multe beri cu mălai, fără să-mi dau seama. Abia când am citit etichetele am început să urmăresc diferența de gust. Undeva în capul meu se nășteau niște concepții potrivit cărora berile cu mălai sunt inferioare celor care respectă „legea purității berii”. Apoi am aflat că mălaiul, un ingredient mai ieftin decât malțul de orz, aduce un plus de savoare berii.
Mălaiul fermentat produce mai mult sirop de bere decât boabele de orz și are capacitatea de a îndulci berea. În fapt, românii apreciază berile dulcege și veți fi surprinși să aflați câte sortimente de pe piața din România conțin mălai. Explicația adăugării mălaiului în bere nu e una pur economică, ci ține și de obiceiurile de consum ale amatorilor acestei băuturi dintr-o zonă sau alta. Americanii, spre exemplu, beau multă bere cu mălai.
5. O bere e de nota 10 dacă în varianta la doză are folie de aluminiu deasupra. Ani de zile am suferit din această cauză și am fost luat la mișto de toți prietenii că ceream pahar de fiecare dată când comandam bere la cutie. Nu pun gura pe doze nici în ruptul capului, iar dacă totuși o fac înseamnă că mi-e sete rău. Prima bere la cutie din România care a venit cu un astfel de upgrade a fost Albacher, care a lansat alu-foil acum zece ani.
De fapt, 2008 este și anul în care Albacher s-a lansat în România, deci 2018 este an aniversar pentru cei de la Romaqua Group. Grupul scoate pe piață sortimentele Albacher Premium, Albacher Winter, Albacher de Paști, Albacher Radler, acestea fiind îmbuteliate atât la PET și doză, cât și la sticlă.
6. O bere este de nota 10 când o bei cu prietenii. Berea nu e apă, să o bei doar când ți-e sete. E o băutură de socializare, iar menirea ei e să consolideze legăturile dintre oameni. Cei mai mulți prieteni de-ai mei consumă bere când ne vedem la terasă, iar voia bună ne însoțește întotdeauna când masa e plină de pahare înspumate.
7. O bere de nota 10 se consumă întotdeauna din paharul potrivit. Britanicii au acel Imperial pint (568 mililitri) din care berile stout au un gust aparte. Nu încerca să bei o astfel de bere dintr-o halbă, fiindcă nu vei simți același lucru. Berile Weizen (nefiltrate) se servesc cel mai bine din pahare înalte, mai înguste la bază și mai late la gură, de regulă de 400 de mililitri. Berile Lager și Pils au și ele un pahar cu care se însoțesc cel mai bine, iar acesta poartă denumirea de Pilsner.
Se aseamănă cu paharele de mai înainte, cu deosebirea că are gura mai largă. Paharele Tulip, care imită forma unei lalele, sunt potrivite pentru servirea berilor belgiene puternic alcoolizate, iar pentru berile belgiene mai ușoare, dar și pentru cele de tip IPA (Indian Pale Ale) există paharele Goblet.
O surpriză plăcută, pe care am experimentat-o într-o vacanță în Portugalia, a fost paharul Snifter, care e potrivit pentru berile aromate sau cu o concentrație ridicată de alcool. Și aici mă refer la beri care ajung la 14%-15%, precum vinurile.
8. O bere de nota 10 e asociată cu mâncarea potrivită. Românii combină adesea berea cu pizza, dar trebuie să știți că această băutură merge foarte bine cu o multitudine de preparate culinare, însă alegerea celor mai bune combinații nu e deloc ușoară. Food pairingul de bere, care este arta însoțirii băuturilor din hamei cu mâncarea, e la fel de sofisticat ca și cel de vin. Descoperă mai multe combinații reușite AICI.
9. O bere de nota 10 are calitatea recunoscută la nivel internațional. Nu sunt multe beri în România care să dețină disticții pe plan mondial, iar faptul că primesc, totuși, o astfel de recunoaștere, e un semn că munca din spatele produsului respectiv e serioasă.
10. O bere de nota 10 se reinventează singură de la un an la altul. Cum a reușit Albacher, de exemplu. La zece ani de la apariție, berea la cutie a fost îmbunătățită cu un gadget care o transformă în câteva secunde într-o bere la sticlă. Vă las mai jos cu filmul realizat de colegul de blogosferă Viktor Capra, să vă explice el cum funcționează Glass-Up. Vă doresc poftă la bere, pe care să o consumați în mod responsabil!
Citește și:
De ce îmi încep fiecare zi cu un pahar cu apă. De preferat Borsec
Am întrebat o sută de români: care apă pentru copii este mai bună? Iată răspunsurile!
Ai spus ca o bere de nota 10 nu are malai adaugat, dar promovezi intr-o oarecare masura Albacher, care contine malai….
Da, așa e. I-am dat 10 pentru folie. 🙂 Nu pentru mălai
Weizen este bere de grau (weizen = grau), numita si bere alba (weissbier), foarte populara in tarile de traditie germanica. Daca nu-ti permiti sa faci o vizita acolo si sa gusti din berile agricultorilor locali, poti macar sa citesti articolul de wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Wheat_beer
Ceea ce vreau sa subliniez este ca n-are absolut nicio legatura daca e filtrata sau nu. Dupa ce un barman imbecil m-a corectat ca „acea bere” e de fapt „nefiltrata,” sunt sensibil la subiectul cu pricina.
Multumesc pentru atentie.