Exact cum au intuit locuitorii sectorului 6, Parcul Drumul Taberei a înghițit mai mulți bani decât merita. Lucrările de amenajare au costat 75 de milioane de lei, din care 74 de milioane au fost bani europeni. Acum, însă, edilii Sectorului 6 au constatat că cea mai mare oază de verdeață din această zonă administrativă a Bucureștiului mai trebuie să „pape” niște bani. Conform primarului Gabriel Mutu, proiectul tehnic a fost întocmit total greșit. Planurile inițiale nu fac altceva decât să-i oblige pe edili să cheltuiască mai mulți bani din bugetul local.
„În opinia mea, proiectul a fost greşit de la bun început. Soluţiile tehnice pe care acei proiectanţi, arhitecţi le-au prezentat şi au şi devenit obligatorii au fost greşite. În acest moment, noi suntem puşi în situaţia în care, pentru a rezolva aceste probleme, fie trebuie să dăm bani înapoi, fie trebuie să cheltuim bani în plus”, a declarat Gabriel Mutu pentru agenția Mediafax.
Mai exact, este vorba despre aleile din parc. Acestea au fost prevăzute cu pietriş mărgăritar stabilizat cu răşină, un material care necesită intervenţii anuale, susţine edilul. Pentru a evita aceste cheltuieli, primăria a decis să înlocuiască acel material cu asfalt obişnuit sau dale de piatră. Soluţia tehnică urmează să fie aleasă în perioada următoare. Schimbarea proiectului tehnic iniţial presupune însă returnarea banilor primiţi pentru realizarea acestor alei. În total e vorba de opt milioane de lei, proveniţi din fonduri europene. În momentul în care primăria va decide înlocuirea pietrișului, Parcul Drumul Taberei se va închide publicului în zonele în care se va lucra.
Parcul Drumul Taberei a fost modernizat începând cu anul 2013. Primăria Sectorului 6 a investit 74 de milioane de lei din fonduri europene şi un milion de lei din bugetul propriu. Aici s-au construit şapte kilometri de sisteme de irigaţii cu senzori; o pasarelă suspendată, care oferă o panoramă asupra întregului parc; o pistă circulară de role şi biciclete de 1,6 kilometri lungime; trei spații de joacă pentru copii; două pavilioane de recreere; bănci și stâlpi de iluminat noi au apărut în parc; lacul cu fântână a fost reamenajat; parcul a fost dotat cu camere video cu infraroşu şi recunoaştere facială.
Inclusiv Curtea de Conturi a sesizat că investițiile realizate în Parcul Drumul Taberei sunt de natură să împovăreze și mai mult bugetul local. „S-a luat decizia înlocuirii unei vegetaţii abundente dezvoltată într-o perioadă lungă de timp; care a necesitat investiţii şi cheltuieli anuale însemnate, cu un parc tematic cu vegetaţie redusă. Fapt care e discutabil din punctul de vedere al protejării şi îmbunătăţirii condiţiilor de mediu. Acest lucru va genera creşterea cheltuielilor bugetare pentru întreţinere în perioada următoare”, arată raportul Curții de Conturi.
Serele-minune au „păpat” alte 12,5 milioane de lei
Primăria Sectorului 6 aloca, la sfârșitul anului trecut, peste 12,5 milioane de lei pentru „ finalizarea reamenajării Parcul Drumul Taberei”. În fapt, a fost vorba de finanțarea lucrărilor de realizare a minunatelor sere, care n-au fost inaugurate odată cu parcul. Deși aceste lucrări erau prinse în contractul de finanțare nerambursabilă, primăria a scos bani din buget fiindcă proiectul a fost întârziat. Serele trebuiau finalizate, odată cu parcul, până cel târziu în data de 31 decembrie 2015.
Același raport referitor la utilizarea fondurilor locale pentru amenajări şi întreţinerea spaţiilor verzi în Bucureşti, în perioada 2007 – 2014, spune că Sectorul 6 a cheltuit inutil alte 3 milioane de lei.
„Decizia Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti de a face o nouă investiţie în Parcul Drumul Taberei prin distrugerea totală a amenajărilor şi dotărilor existente, nu a respectat principiile economicităţii şi eficienţei. Prin aceste lucrări nu a fost amenajat un spaţiu verde nou sau unul degradat, investiţiile anterioare de peste 3.000 mii lei fiind distruse în totalitate”.
Leave a comment