Cum bagi un Ferrari 488 GTB în Casa Poporului fără să-l zgârii. Fotografii exclusive

Ferrari 488GTB. Credit foto: Dorin Constanda

Share This:

Răspunsul simplu e: greu și cu mare atenție. Cei care chiar au reușit performanța asta au avut mai mult de muncă decât vă puteți imagina. Au scos toate cele patru roți, au montat un cadru metalic în jurul bolidului și, cu ajutorul unor scripeți, l-au târât circa 80 de metri până în Sala Tache Ionescu a Palatului Parlamentului, situată în prelungirea Sălii Unirii.

Bolidul, primul exemplar din modelul 488GTB care pășește pe pământ românesc, a fost lansat oficial în România, luni, în cadrul unui eveniment restrâns la Palatul Parlamentului. Alte cinci au fost deja comandate de clienți din România, oameni înstăriți și fani ai mărcii.

Nu știu cine sunt fericiții posesori de Ferrari 488 GTB din România, căci constructorul italian refuză să ofere astfel de date, însă vă pot spune că ei au plătit între 175.000 și 200.000 de euro pentru a-și lua unul. Însă, până vor intra în posesia mașinilor trebuie să aștepte între 6 și 24 de luni de la efectuarea comenzii, care presupune achitarea unui avans de 20% din costul final.

Ferrari 1.1
Ferrari 2.22

Dacă sunteți fani ai mărcii, iată câteva date tehnice. Ferrari 488 GTB are un motor V8 de 3.902 centimetri cubi, ce dezvoltă 670 de cai putere la 8.000 de rotații pe minut. Accelerează de la 0 la 100 km în 3 secunde și de la 0 la 200 km în 8,3 secunde, ceea ce-l face al naibii de agil. Viteza maximă e 330 km/oră (nu cea mai grozavă), iar consumul oficial de benzină e 11,4 litri/100 km (oare?).

La capitolul emisii, Ferrari pare mai prietenos cu mediul decât modelele VW Diesel cu motoare măsluite (260 g Co2/km). Mașina are o transmisie semiautomată, iar vitezele se pot schimba de la nivelul volanului, la fel cum fac piloții din Formula 1.

Acest model, care duce mai departe tradiția și linia îndrăzneață a lui 308GTB, a fost lansat oficial în luna martie la Salonul Auto de la Geneva. Însă, câteva exemplare au fost văzute pe străzile Europei încă din luna februarie. La noi a ajuns mai târziu, deoarece – spune Camelia Bazac, CEO Forza Rossa România – asta e politica Ferrari.

Cât despre drumuri potrivite pentru un astfel de model, doamna Bazac ne liniștește. Dracul nu-i chiar așa de negru. „Avem drumuri pentru astfel de mașini, de ce să nu avem? Și eu conduc un Ferrari prin București și pe Autostrada Soarelui, când merg la mare”.

Românii care au deja Ferrari nu o contrazic, ba chiar întăresc cele spuse de ea. În prezent, în România sunt în jur de 180 de exemplare Ferrari, achiziționate noi sau second-hand. Ce să le mai spunem decât „vânt din pupa”? Iată niște imagini mai jos, realizate de colegul Dorin Constanda.

Ferrari 3
Ferrari 5
Ferrari 4
Ferrari 6
Ferrari 7

Be the first to comment on "Cum bagi un Ferrari 488 GTB în Casa Poporului fără să-l zgârii. Fotografii exclusive"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.