Cumpăr meseriași buni pe care să-i vând scump

Share This:

Căutam, zilele trecute, o bară de tracțiuni pe care să mi-o montez în casă. Cu sau fără stare de urgență, am un feeling că o să lucrez de acasă multă vreme de acum încolo. Și-am zis că nu mă apuc să trag de fiare; dar pot să fac tracțiuni la bară. Și așa am ajuns pe un site drăguț – casaidea.ro îi zice – unde am găsit bara de tracțiuni. Doar în poză, că pe stoc nu mai era.

N-am plecat imediat, fiindcă m-a atras altceva: foarte responsive site-ul, design simplu, încărcare instantanee și o sumendenie de facilități pentru orice mascul care se trezește dimineața cu poftă de șurubărit. Dacă ar fi avut și produsul pe care-l căutam, parcă ar fi meritat să-l salvez la favorite.

Dau scroll și văd că e găzduit de Gomag, una dintre cele mai cunoscute platforme de E-commerce din România. Oamenii ăștia, care au vreo 1.300 de site-uri în portofoliu, îți predau orice magazin online la cheie începând cu nici 30 de euro pe lună.

Până nu demult mă bătuse gândul să deschid și eu o afacere online, dar dacă nu ai ceea ce se cheamă „spririt întreprinzător”… nu merge. De fapt, ceea ce-mi lipsește e curajul și n-are rost să mă ascund după deget. Dar am avut și eu un vis, pe care l-aș mai pune și acum în practică, dacă aș avea partenerii potriviți. Mă întreb dacă Țiriac ar investi în așa ceva.

Da, ideea mea este să „cumpăr” meseriași buni, pe care să-i „vând” scump. În traducere liberă, mi-ar fi plăcut să pot strânge laolaltă, pe același site, cei mai buni meseriași (instalatori, zidari, tâmplari, electricieni, zugravi etc) din București și Ilfov, pe care să-i promovez ca pe „cea mai bună soluție la problemele tale de zi cu zi” și să-i trimit să robotească în casele oamenilor.

Credit foto: Victoria_Borodinova/Pixabay.com

Există așa ceva pe piață, însă nu e ceea ce trebuie. Din comentariile negative pe care le citesc în online îmi dau seama că serviciile acestor oameni trebuie să fie serios îmbunătățite, iar munca celor mai buni altfel recompensată.

M-am gândit la un site accesibilizat pentru toate dispozitivele (PC, mobil, tabletă), în care clienții să-și aleagă meseriașii în funcție de notele pe care aceștia le primesc în platformă. M-am uitat puțin în galeria de teme disponibile în Gomag, însă nici una nu se apropie de cea la care visez eu. Asta nu-i o problemă, știu că platfomele de E-commerce precum Gomag îți asigură un design personalizat al magazinului online pe care vrei să-l deschizi.

Și pentru că vorbesc de un magazin online, unde vând servicii, de ce n-aș putea crea și o subcategorie în site, o secțiune în care meseriașii să recomande anumite materiale de construcții, instalații sanitare, articole pentru casă și soluții de iluminat? Care, mai apoi, să se poată cumpăra, din același magazin online. Cred că se poate lucra cu un număr restrâns de furnizori de materiale, pentru un număr restrâns de produse recomandate direct de meseriași.

Cred că, pentru ca un astfel de magazin online să aibă succes, meseriașii trebuie să fie credibili. Iar la început de drum, când nimeni nu a avut vreo experiență cu ei, oamenii ăștia trebuie să ofere ceva mai mult decât promisiunea unor lucrări de calitate.

De aceea, cred că site-ul trebuie conțină o secțiune de blog, în care meseriașii să fie încurajași să ofere sfaturi despre cum să-ți faci singur mici lucrări în casă. Iar pentru alea mai complicate să-i chemi pe ei. Pe bani. Ar merge, nu? N-am nici cea mai vagă idee, fiindcă n-am încercat 🙂

Credit foto: Alexas_Fotos/Pixabay.com

Be the first to comment on "Cumpăr meseriași buni pe care să-i vând scump"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.