Supărare, dezgust, sfârșeală. Ce tragedie! Arena Națională a fost sâmbătă gazda unei noi tentative de stabilire a unui record mondial. Peste 12.000 de oameni ar fi trebuit să pună România în celebra Guinness Book cu cel mai mare curs de resuscitare gratuit.
Organizatorii s-au chinuit opt luni pentru ca acest țel să devină realitate. Sute de oameni din mai toate colțurile țării, medici, asistenți, angajați ai Serviciilor de Ambulanță sperau să strângă laolaltă români dornici să deprindă tehnicile elementare ale masajului cardiac. Pentru viață. Demersul lor a fost un eșec.
La limită, dar tot eșec se cheamă. Bineînțeles că cei implicați în organizare, Societatea de Salvare București și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, sunt dezamăgiți. Pesemne se întreabă unde au greșit. Ce n-a mers astfel încât românii să lase măcar pentru câteva ore îndeletnicirile de weekend obișnuite pentru a învăța ceva care poate face diferența dintre viață și moarte.
Unii au dat vina pe organizare, slabă, ca la orice eveniment făcut de și pentru români. Nu subscriu. Organizarea a fost impecabilă. Alții au dat vina pe cei cărora le era adresat acest curs de resuscitare. Românii au preferat să se îndoape cu mici și să facă plajă sâmbătă, în loc să ia parte la ceva cu adevărat măreț.
În ciuda unor voci răgușite din organizare, care și acum își ascund cu greu frustrarea, iar nu sunt de acord. Omul de rând are alte rațiuni după care își setează prioritățile. Universul lui micro este mai important decât ceea ce se întâmplă „în lume”. Lumea lui n-a suferit, încă, o lovitură, nu a fost încă periclitată.
Dar, când acest lucru se va petrece, va ști că mititeii au fost sâmbătă mai puțin importanți decât să învețe cum să întoarcă din morți o rudă leșinată. Așa suntem cu toții, învățăm din greșeli. Iar ale noastre sunt, întotdeauna, cele mai bune.
Înțeleg frustrarea celor care s-au chinuit să aducă Guinness World of Records în România. Dar noi, românii, nu ducem lipsă de recorduri. Suntem ași la a rupe gura lumii. Noi ducem lipsă de civism și de educație civică. Prea preocupați de atingerea acestui obiectiv minor, unii dintre organizatori au omis miracolul pe care tocmai l-au înfăptuit.
10.175 de români au fost convinși să vină pe stadion, însă nu pentru un meci de fotbal. Nu pentru a scanda lozinci împotriva unei echipe, nici pentru lansarea unei candidaturi. Ei s-au adunat pentru un curs de resuscitare gratuit și n-au fost plătiți sau mituiți pentru asta. Nici cu oale, nici cu găleți. Nici măcar cu zahăr sau cu ulei. Acum, cei 10.175 de români știu ce trebuie să facă atunci când unul de-al lor se prăbușește pe stradă. Acum, cei 10.175 de români au deprins tehnicile, simple, de menținere a cuiva în viață până la sosirea medicilor.
Cei 10.175 de oameni sunt acum mai pregătiți decât fotbaliștii, antrenorii, arbitrii și asistenții privați care s-au uitat unii la alții când Patrick Ekeng își dădea duhul pe teren. Acum, cei 10.175 de curioși vor putea aplica în viața reală ceea ce ieri le-a fost prezentat sub formă de exercițiu. Iată motive suficiente să fii mândru de această ispravă.
Voi cei care ați pus umărul pentru ca acest eveniment să aibă loc ar trebui să vă simțiți împliniți. Eu sunt, deși v-am privit de la distanță zbaterea. Sunt mândru de cei 10.175, fiindcă au îndurat căldura și au renunțat la a-și pierde timpul lor liber pentru a și-l ocupa cu ceva dătător de speranță.
Sunt bucuros că peste 10.000 de oameni au avut acces la un curs de resuscitare gratuit. Sunt încrezător că acești oameni nu vor abuza de Ambulanță atunci când cineva din anturajul lor se va afla în suferință și că vor aplica ceea ce au învățat pe Arena Națională. Cine știe, poate printre cei care vor avea nevoie de ajutor, cândva, mă voi număra și eu. Și, poate, cine știe, se va găsi unul dintre cei 10.175 care să mă salveze de la moarte, cu mâinile goale.