O cetățeancă din Argeș fierbe prune încă de prin anul 2002. Ea crede că face un produs de excepție, fapt confirmat de străinii care se înghesuie să-i cumpere pasta de prune la tonă. În 2008 își zice că ar câștiga mai mult dacă ar renunța la vânzarea în vrac.

Îl ambalează frumos în borcane de 350 de grame, pe care le leagă și cu o bentiță tricoloră. Să te lingi pe bot doar privindu-le. Visând la cozile interminabile care se vor așterne în magazine, femeia noastră bate la porțile unui supermarket, să le propună ălora să-i vândă marfa.

Nerușinații îi cer 100.000 de lei taxă de raft și garanția că le va furniza marfă tot anul. Dezamăgită, femeia noastră se întoarce acasă cu coada între picioare și cu sudălmi amare între dinți. Peste câțiva ani, UE certifică magiunul său de prune drept produs original românesc la standarde de calitate europeană.

Azi, Bibiana Stanciulov are alte probleme cu scoaterea pe piața a magiunului de Topoloveni.

„Din cauza produselor surogat, scoase pe piață de cei care ne copiază, avem un nucleu mic de clienți. Cei mai mulți consumatori aleg să se îndrepte spre produsele mai ieftine”, ne-a spus Bibiana Stanciulov, care a pus Magiunul de Topoloveni în registrul denumirilor de origine și indicațiilor protejate.

Magiunul său 100% românesc, cu brevet și medaliat la nivel european nu lipsește de pe rafturile marilor magazine. Cu toate acestea, românii nu se înghesuie să-l cumpere, chiar dacă e dovedit științific că acționează ca un medicament. De ce? Pentru că sunt zeci de alte produse pe piață mult mai ieftine. Ce dacă au zahăr cu duiumul și prune doar pe etichetă!

***

Și acum să mă justific de ce cred că legea supermarketurilor sau „legea Fabricat în România” nu e decât un populism ieftin al politicienilor români.

Modificările aduse Legii 321/2009 i-au excitat peste măsură pe ziariști, care au titrat cu litere de-o șchioapă că de acum vom mânca mai multe produse românești. (Nu înțeleg ce sau cine ne oprește și acum să o facem). În această capcană a eforiei de moment au căzut și câțiva producători locali, convinși că toate problemele lor legate de desfacerea produselor au luat sfârșit.

Parlamentarii, care au votat in corpore această lege, sunt convinși că micii fermieri vor prospera grație acestui act normativ și că nu mai e nevoie de măsuri complementare de susținere a fermelor de subzistență. Să vă spun de ce nu cred că această măsură va duce la sporirea consumului de produse românești.

Marile rețele comerciale care activează la noi nu au dat cu flit produselor românești. Cei care își fac cumpărăturile în sezon pot sesiza că legumele și fructele autohtone nu lipsesc de la raft. În luna mai am putut cumpăra cu toții cireșe și căpșuni made in România, însă în iunie găsim la raion caise, piersici și nectarine din Turcia și Grecia.

Explicațiile pentru care cele românești lipsesc sunt două: pentru că nu s-au copt încă și pentru că cele de import sunt disponibile în orice moment al anului, în cantități industriale. Roșiile românești abia au apărut în piețe, dar se văd și în supermarket. Până acum, cei care nu s-au putut lipsi de această legumă, au cumpărat tomate din Turcia, Grecia sau Italia. De ce? Iată explicația unuia dintre cei mai mari producători de legume-fructe de la noi.

„Circa 80% din producția de legume-fructe de anul trecut am livrat-o către supermarketurile din țară. Restul mărfii a ajuns la export. Problema e că micii fermieri nu au nici o șansă să livreze vreodată marfă către un supermarket fiindcă nu au cantitatea solicitată de acesta și nici condiții de ambalare, depozitare și etichetare. De ce nu vedem legume românești iarna în supermarket?

Păi fermierii din Italia au factura de gaze subvenționată 50% pentru produsele din sere. Noi nu primim nimic. Nu creștem nici legume, nici fructe pe timp de iarnă fiindcă nu ne permitem să suportăm costul cu încălzirea. Statul nu ne-a ajutat cu nimic. Deși producem enorm, nu avem spații de depozitare. Depozitul în care ne ținem marfa e închiriat de la o societate spaniolă”, ne spune Mircea Croitoru, director executiv al Societății de producători Matca din Galați.

Deși toți românii tânjesc după produse locale, fie pentru că le consideră mai sănătoase, fie pentru că vor să-i încurajeze pe fermierii autohtoni, ei nu au acces la ele tot timpul anului. În luna mai a acestui an am poftit la cartofi românești noi. În supermarket se vindeau cu 7,99 lei/kg (în piețe nu costau mai puțin).

Dar la magazin, cartofii noi din Egipt se găseau, încă din martie, la prețul de 2,99 lei/kg. Pentru ce produs credeți că au optat românii? Păi pentru cartofii de import, căci erau mult mai ieftini. De ce e diferența de preț atât de mare? Pentru că acea marfă de import fie a intrat în țară fără acte de proveniență, fie e rezultatul agriculturii intensive cu chimicale.

Lipsa stocului este unul din motivele pentru care retailerii îi ocolesc pe micii producători. Ei preferă să cumpere marfă de la marii furnizori, care le pot pune la dispoziție cantitatea necesară satisfacerii nevoii de consum. Acum, retailerii vor fi obligați să-i coaguleze pe micii fermieri, să-i strângă de pe coclauri și să-i pună să producă pentru ei. Adică, ceea ce nu a reușit statul român cu asocierea micilor producători trebuie să facă magazinele. Felicitări politicienilor români și guvernanților cu vederi europene!

„Rețelelor de magazine nu le convine această lege pentru că acum vor fi obligate să se implice direct, să caute să atragă cei mai buni și mai serioși producători autohtoni și, de ce nu, să-i ajute să prospere dacă vor să le livreze produse de calitate”, e de părere Alexandra Stanca Tudor, director executiv al Asociației Producătorilor de carne de porc din România.

De ce mai cred că această lege e de un populism rarisim? Pentru că ea nu va avea rezultatul scontat, acela de promovare a produselor excepționale care ies din mâinile micilor producători. În susținerea acestei idei, vă propun o incursiune în industria lactatelor de la noi.

Recent, olandezii de la Friesland Campina, care dețin compania de lactate Napolact (mărcile Zuzu și Fulga), au decis să nu mai cumpere laptele fermierilor din Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj. În schimb, ei s-au îndreptat spre fermierii din Ungaria, care le furnizează materie primă pentru 10 bani/litru mai puțin.

Producătorii români din nordul țării au fost scoși din schemă din rațiuni pur economice, astfel că „laptele din inima Ardealului” nu e decât un slogan de prostit populația credulă. Eu, ca și consumator, când cumpăr produse Napolact, pe cine stimulez și cui fac un deserviciu? De ce, în loc să mă oblige să cumpăr un produs realizat cu lapte de import, statul român nu ia măsuri pentru protejarea fermierului român, aflat într-o competiție inegală cu cei din afara granițelor?

Lactalis, un gigant francez, tocmai a cumpărat Albalact, cel mai mare producător de produse lactate din România. Oare, va face la fel? Din câte înțeleg eu, intenția acestei legi nu este să sprijine multinaționalele care înghit, rând pe rând, tot ce e afacere de succes în România, ci să ajute producătorii locali, ăia mici sau mari, să-și vândă produsele pentru care asudă zi și noapte. Ca să nu mai pomenesc cazul de notorietate al brânzei LaDorna, care e produsă în Polonia, dar vândută în țară ca produs românesc.

„Această lege nu garantează că românii vor cumpăra produse românești, nu are cum să o facă. Însă poate garanta prezența acestora pe rafturile supermarketurilor, la loc vizibil, nu în spate. Pentru ca obiceiul de consum să fie schimbat, e nevoie de educarea populației, care trebuie să cunoască beneficiile produselor românești de calitate, certificate la nivel european”, îmi spune Bibiana Stanciulov.

Femeia, care produce celebrul magiun de Topoloveni, spune că legea e cât se poate de europeană, însă are un handicap major: nu face referire la produsele tradiționale de origine controlată, cum sunt magiunul ei de Topoloveni ori salamul de Sibiu. Bibiana Stanciulov e de părere că produsele românești de calitate, curate, vor avea succes la consumatorii români în măsura în care acestea sunt protejate de stat.

„Din cauza produselor surogat, scoase pe piață de cei care ne copiază, avem un nucleu destul de restrâns de clienți. Din cauza veniturilor în general mici ale românilor, comercianți caută să pună în rafturi produse ieftine. Dar atâta vreme cât eu vând borcanul de magiun, produs ecologic, fără zahăr, 100% românesc și de origine controlată cu 10 lei și ei îl pun la vânzare cu 17-20 de lei, atunci nu cred că la mine e problema”.

În loc de concluzii

Legea supermarketurilor e populistă. Măsura obligării comercianților de a pune pe rafturi produse românești în proporție de cel puțin 51% nu garantează un consum ridicat. Mărfurile românești vor fi întotdeauna concurate de cele importate, fiindcă acestea din urmă se găsesc și în extra sezon, la prețuri de dumping.

Succesul produselor autohtone va depinde de cultivarea „patriotismului local”, dar și de măsurile susținute ale guvernanților de protejare a lor în fața afluxului aparent incontrolabil de mărfuri din afară.

Renunțarea la taxa de raft, de care se foloseau retailerii pentru a-i ține la distanță pe producători, este cea mai bună măsură care se ia pentru protejarea celor mici. Deși o consideră revoltătoare, fiindcă va duce la majorarea prețurilor și la creșterea inflației, reprezentanții marilor rețele comerciale ar trebui să înțeleagă că cei care le calcă pragul vor produsele pe care ei le-au respins până acum.

Scurtarea termenelor de plată pentru produsele livrate vor asigura producătorilor încasări imediat după predarea mărfii. Conform legii, magazinele trebuie să achite contravaloarea produselor proaspete cumpărate la cel mult șapte zile de la primire. Pentru celelalte categorii de produse, termenul de plată este 30 de zile.