Dacă ești bucureștean, asta este, probabil, întrebarea care te macină cel mai mult la început de iarnă. Nu că astă vară ai fi avut alta mai arzătoare, dar zic așa. Totuși, dacă vrei să știi de ce n-ai tu apă caldă și căldură la bloc, trebuie să cauți răspuns dincolo de discursul de campanie al lui Nicușor Dan.

Serviciul de termoficare din București a fost de proastă calitate din 1990 încoace. De ce? Fiindcă, mandat după mandat, primarii Capitalei au perpetuat un obicei devenit sport național în sudul țării. Așa ceva nu vezi în nord sau în centrul României. Acest obicei este protecția socială ca mită electorală. Ce înseamnă asta? Înseamnă că serviciile publice (încălzirea, transportul în comun, salubritatea) au fost menținute intenționat la preț scăzut pentru populație, din rațiuni pur electorale.

Atât de ieftine, încât au fost prestate mereu în pierdere, dar nu în pierderea operatorilor, ci în dauna orașului. Bucureștiul, orașul din România cu cele mai mari salarii pe cap de locuitor, are și azi unul dintre cele mai scăzute prețuri pe Gigacalorie (163,03 lei/Gcal, preț perceput populației).

Transportul public, aproape gratuit

Același oraș, cu cele mai mari oportunități de angajare pentru tineri, taxează o călătorie cu transportul public cu 1,3 lei. Tariful e neschimbat de cel puțin 10 ani.

Diferența dintre costul public al Gigacaloriei și cel real, facturat de furnizorul de apă caldă, este suportată din bugetul orașului. Prin cunoscutul sistem de subvenții. Până și bucureștenii care s-au debranșat susțin din impozite și taxe această gaură neagră care se cheamă Termoenergetica (ex Radet).

Ce trebuie să înțelegi este că Primăria Capitalei alocă anual sute de milioane de lei din banii tăi ca să acopere diferența de preț pentru căldură. Pe care, în mod normal, ar fi trebuit să o plătești tu. Ar mai fi și alte câteva sute de milioane de lei pe an pe care nu le plătește nimeni. Iar alea sunt piederile de apă caldă și căldură din rețeaua de termoficare a orașului.

Câtă apă caldă se scurge în pământ în fiecare zi

Rețeaua de termoficare a Bucureștiului are circa 1.000 de kilometri de rețea primară și circa 2.900 de kilometri de conducte secundare. Circa 70% din rețea are o vechime mai mare de 40 de ani. Acesta este motivul pentru care tu plătești și ceea ce nu consumi. Iar ceea ce nu consumi se duce direct în pământ.

Un fost președinte al Radet București a dezvăluit cum stă treaba cu pierderile de apă caldă și căldură din sistemul centralizat.

„În momentul de față (octombrie 2020 – n. red.), lucrurile sunt într-o evoluție negativă și lucrul ăsta se constată de la iarnă la iarnă. Dacă pierderea de apă brută din sistem era de aproximativ 800 de tone, vorbim de o medie zilnică în sezonul de iarnă 2015-2016, în ultima iarnă ea a depășit 2.000 de tone pe oră. Vă dați seama cât de gaurită este rețeaua, cât de neviabilă”, a declarat Gabriel Dumitrașcu la Digi24.

În loc să rezolve problema sistemică, Primăria Capitalei alocă sume astronomice în fiecare an pentru a alimenta această gaură neagră. Când cel mai înțelept lucru ar fi fost să investească în înlocuirea rețelelor deteriorate. În acest fel s-ar fi eliminat pierderile de apă caldă și căldură, iar tu ai fi plătit un preț corect. Nu ai fi fost un beneficiar al protecției sociale. Lucrurile de calitate costă, însă în cazul Bucureștiului nu poți plăti pentru ceea ce nu primești.

Ca să te enervezi și mai tare, Gabriela Firea se lăuda în 2019 că în 3 ani a înlocuit 180 de kilometri de rețea de termoficare. 180 km din aproape 4.000 km. Ceilalți primari ce au păzit?

CITEȘTE ȘI:

• Black Friday 2023 | Lista magazinelor cu reduceri mari în noiembrie
• Hârtia igienică neagră la 1.250 € rola e cea mai obraznică fiță
• Green Camp Glamping, colțul verde din România spiritului liber | Rafting, escaladă, aventură
• Am scris primul articol folosind AI și mi-a dat „cu virgulă”: are mai mult șoc și groază decât mi-am imaginat
• Cum mai puteți crede în Dumnezeu?

N-au avut niciodată bani pentru ceea ce contează

În materie de investiții neinspirate, primarii Capitalei s-au întrecut unii pe alții. Ani la rând au aruncat banii pe lucruri care au luat ochii votanților. Autobuze frumos colorate, panseluțe la preț de orhidee, borduri din prefabricate, statui și monumente. Dar și concerte și festivaluri, târguri tematice și poduri care nu duc nicăieri.

Țevile de termoficare nu se văd, că sunt îngropate în pămât. Dar tocmai ele sunt problema cea mai apăsătoare pe care o are Bucureștiul acum. Și doar un administrator de oraș vizionar se putea gândi la ea. Păcat că noi n-am avut niciunul.   

Au vrut să facă transportul în comun gratuit

Sorin Oprescu a fost un primar de un populism rar. Ce poți aștepta de la un om de stânga? În 2010, ca să evite măsura nepopulară de majorare a prețului biletelor RATB, a tăiat abonamentele gratuite ale aparatului administrativ al celor 7 primării din București. Doctorul spera să facă economie la bugetul local cu eliminarea privilegiilor de care se bucurau 12.000 de oameni. Dar nu a făcut nimic pentru a stârpi „căpușele” din interiorul regiei de transport.

Prețul biletului a rămas 1,3 lei până azi, deși orice audit economic ai face, ai ajunge la concluzia că o călătorie nu poate fi mai ieftină de 2,5 lei. Operatorii de transport din orașe civilizate, mult mai civilizate decât Bucureștiul, precum Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, taxează călătoria cu 2-2,5 lei, în timp ce costul abonamentelor lunare, pe toate liniile, poate depăși 100 de lei.

Transportul public din București este, ca și serviciul de termoficare, ținut în brațe de edili pentru a cumpăra bunăvoința unui oraș alergic la cuvântul „scumpiri”. Niciun primar nu a vrut se pună cu orașul și să piardă din popularitate. În acest timp, toți au demonstrat cât de lipsiți sunt de c**ie. Dar noi i-am votat pe acești eunuci.

Un tramvai, vă rog, un tramvai!

În 2016, când a preluat mandatul de tristă amintire, Gabriela Firea vorbea de gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Pe la jumătatea perioadei de „guvernare” locală, ea a revenit la această temă, explicând că banii colectați din vânzarea de abonamente se ridică la puțin peste 3 milioane de euro pe lună, sumă care nu contribuie substanțial la bunul mers al serviciului.

Păi, dacă e o sumă neglijabilă, de ce nu a investit-o în achiziția de tramvaie noi, cele mai eficiente mijloace de transport din lume? Trei milioane de euro în fiecare lună însemnau 36 de milioane de euro pe an. În patru ani strângea un buget de 144 de milioane de euro, iar azi aveam o comandă fermă de cel puțin 70 de tramvaie noi. Ba, chiar mai multe, fiindcă am auzit că românașii noștri de la Astra Arad vând bucata cu un preț mai mic de 2 milioane de euro.

N-a fost să fie!