Veselia s-a născut la sat. Și tot acolo moare, frumos, pe o cruce din stejar scobită cu meșteșug de Dumitru Pop Tincu, artistul care râde în nas morții. Maramureșeanul de 60 de ani, din Săpânța, cioplește în chip vesel acel dat al omenirii cu care toți suntem datori. Dacă ar fi trăit în epoca lui Degas și Renoir, cu siguranță sculptorul și pictorul din Săpânța ar fi dat un alt sens impresionismului, curentul care a scandalizat lumea artistică a sfârșitului de secol XIX. Dumitru Pop e continuatorul muncii magistrului său, Stan Ioan Pătraș, „cel dintâi glumeț al satului”, care a deschis moda monumentelor funerare hazlii din Cimitirul Vesel. Crucile realizate de Dumitru Pop sunt un fel de oracol al celor trecuți în eternitate, o mărturie a vieții lor lumești. Ele nu vă spun cum au murit, ci cum au trăit cei adormiți aici. Și ăsta e cel mai rezonabil mod a privi moartea.

„În realizarea crucilor mă inspir din viața de zi cu zi a oamenilor, din trăirile și experiențele lor. Ele reflectă practic întreaga viață a celor plecați la cele sfinte. Când primesc o comandă, mai întâi aflu totul despre acea persoană, pentru a realiza crucea în funcție de personalitatea și viața celui căruia i se adresează. Crucea e oglinda răposatului, toată viața lui e pe acea lucrare”, îmi spune sculptorul.

Deși tot ce face acum știe de la Ioan Pătraș, Dumitru Pop știe că nu trebuie să mulțumească cu atât. Pe lângă sarcina continuării muncii de pionierat a dascălului său, țăranul meșteșugar din Săpânța caută mere un stil al lui. Arta sa e vie, în continuă transformare și descoperire. „De la 9 ani am lucrat cu dânsul, tot ce știu am învățat de la el. După moartea sa, am preluat meșteșugul și tehnicile de bază, însă am încercat să-mi formez o viziune proprie. Să fiu eu însumi”.

A creat sute de cruci pentru localnicii care își dorm somnul de veci în Cimitirul Vesel Săpânța. Dar asta nu e tot, căci faima sa a depășit granițele comunei și ale țării. Are comenzi de monumente hazlii din Ungaria, Franța, Israel, Austria. Mai în glumă, mai în serios l-am întrebat cum va arăta crucea de pe mormântul său. „Crucea mea? Eu sunt profesor în sculptură și pictură. Voi lăsa la latitudinea elevilor mei, ei vor decide cum va arăta. Ei îmi cunosc copilăria și viața, așa că vor ști să creeze ceva pe placul meu”.

Pe mormântul și pe crucea lui Stan Ioan Pătraș din Cimitirul Vesel stă scris:

De cu tânăr copilaș/Io am fost Stan Ion Pătraș,
Să mă ascultați oameni buni/Ce voi spune nu-s minciuni.
Câte zile am trăit/Rău la nime n-am dorit,
Dar bine cât am putut/Orișicine mi-a cerut.
Vai săracă lumea mea/Că greu am trăit în ea
De la paisprezece ani/Trebuia să câștig bani
La lucru greu de pădure/Cu țapin și cu săcure.
Tata-n război a plecat/Înapoi n-o înturnat.
Trei copii noi am rămas/În lume cu greu năcaz.
Vrut aș fi să mai trăiesc/Și planul să mi-l plinesc.
Din șaizeci și nouă țări/M-au vizitat până ieri.
Din conducători de stat/Foarte mulți m-au vizitat
Și de acum când or veni/Pe mine nu m-or găsi.
Și le doresc la toți bine/Care au fost pe la mine
Că viața o lăsai/La 69 de ai.
Crucea mea când s-a lucrat/Care eu mi-am comandat
Doi elevi ce-au învățat/Mi-au făcut lucru pe plac:
Turda Toader, Stan Vasile/Dumnezeu Sfântu să-i ție.