Site icon Așa și pe dincólo

Experiment în pandemie: accesul în magazinele Enel, doar cu programare

Accesul în magazinele Enel se face doar cu programare telefonică

Share This:

În plină pandemie, Enel Energie și Enel Muntenia au demarat un experiment care vizează creșterea gradului de confort al abonaților lor. Din această săptămână, clienții celor două companii au acces în magazinele Enel doar cu o programare prealabilă. Vizita se poate programa prin telefon, la numărul 021.9977.

Conform reprezentanților Enel, proiectul-pilot vizează cele 17 magazine operate de Enel Energie și Enel Energie Muntenia în regiunile Banat, Muntenia Sud și Dobrogea. Prin acest expriment se urmărește reducerea timpilor de așteptare și creșterea eficienței operaționale.

Venim în sprijinul clienților noștri și extindem serviciile și produsele care pot fi accesate atât în mediul online, cât și telefonic, pentru a le oferi siguranță și încredere. Acest proiect-pilot face parte dintr-un amplu proces de transformare digitală a companiei. Este unicul de acest fel în sistemul energetic românesc. Clienții care vor apela la noul serviciu se vor bucura de operațiuni mai rapide. Implicit, vor petrece mai puțin timp în magazine”, a declarat Michele Abbate, directorul general al Enel Energie și Enel Energie Muntenia.  

Citește și: Precis nu știai asta! Ce face Enel cu datele tale personale

Citește și: Programul Rabla pentru ochelari. Câți bani poți primi pentru înlocuirea ochelarilor de vedere

Abonații Enel Energie și Enel Energie Muntenia vor putea face programări în magazinele menționate apelând serviciul de Call Center, la numărul de telefon 021.9977 (apel cu tarif normal), și apăsând tasta 5. Programarea în magazine se face doar de către titularul de contract, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00. Acesta va fi programat în minimum o zi lucrătoare sau maximum cinci zile lucrătoare de la inițierea apelului telefonic.

Vezi lista cu magazinele Enel mai jos!

Reprezentanții Enel nu au precizat dacă abonații trebuie să-și facă programare și pentru plata facturilor, însă vom reveni cu o explicație.

Programare telefonică în magazinele Enel – cum procedezi

Enel recomandă utilizarea aplicației MyEnel

În contextul pandemiei de coronavirus, furnizorii Enel le recomandă  abonaților să evite riscurile asociate unui drum la magazin și să utilizeze aplicația MyEnel. Aceasta poate fi activată cu ușurință fie online, pe my.enel.ro, fie prin descărcarea aplicației pentru telefonul mobil. Aplicați este disponibilă, gratuit, pe App Store și Google Play.

Prin intermediul MyEnel, clienții pot primi și plăti facturile de energie electrică sau gaze naturale. Totodată, își pot înregistra indexul sau verifica balanța de plată. De asemenea, în aplicația MyEnel, în secțiunea Contractare Rapidă, sunt disponibile ofertele comerciale. Astfel, atât clienții existenți, cât și cei potențiali, au posibilitatea de a transmite online solicitări de încheiere a unui contract de furnizare. Fie de de energie electrică, fie de gaze naturale.

În perioada martie – octombrie 2020, datorită eforturilor companiei de accelerare și de popularizare a soluțiilor digitale, numărul conturilor MyEnel a crescut cu aproape 50% față de același interval al anului trecut. Mai mult, în cele opt luni s-a dublat numărul clienților care au descărcat aplicația MyEnel”, mai spun reprezentanții Enel.

Exit mobile version