Premierul Dacian Cioloş dă o lovitură grea românilor care se chinuie să scape de creditele în franci elveţieni care i-au secat de venituri. Şeful Executivului a trimis luni legea conversiei creditelor la Curtea Constituţională pe motiv că actul normativ ar produce mari prejudicii băncilor şi economiei naţionale. Prin acest gest, Executivul se poziţionează din nou împotriva modificărilor aduse OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Deşi aceste modificări au fost deja avizate de Parlament, Guvernul a sesizat Curtea Constituţională pentru ca aceasta să se pronunţe pe marginea textului, scrie profit.ro. În expunerea de motive, adresată anterior Preşedinţiei, Dacian Cioloş arată că modificările aprobate de Parlament nu sunt constituţionale, pe motiv că nici un act normativ, conform Constituţiei, nu poate produce efecte retroactiv. Totodată, premierul face referire la legislaţia europeană (Directiva 17/2014 a Parlamentului European şi a Consiliului European) care prevede că „statele membre pot să reglementeze mai în detaliu împrumuturile în monedă străină, cu condiţia ca o astfel de reglementare să nu fie aplicată cu efect retroactiv”.
Cioloş explică astfel că o conversie a creditelor în CHF la cursul existent la data semnării acestora ar cauza băncilor pierderi de 2,4 miliarde de lei. Datele au la bază simulările realizate de BNR. Banca Centrală arată că două bănci ar ajunge cu indicatorul de solvabilitate sub nivelul care să le permită continuarea funcţionării. Alte patru instituţii bancare vor avea nivelul de solvabilitate sub nivelul recomandat.
În cazul în care creditele ar fi convertite la cursul existent la data acordării, la care s-ar adăuga 20% din valoarea lor, pierderea potenţială a băncilor ar fi de circa 2,5 miliarde de lei. Dacian Cioloş atrage atenţia că economia românească ar avea de suferit în cazul unei instbilităţi legislative şi la nivel bancar. Premierul menţionează că instituţiile bancare cu capital străin ar putea acţiona în judecată statul român pentru instabilitatea creată la nivelul mediului de afaceri. El dă exemplul Croaţiei, ţară care a permis conversia în euro a creditelor luate în CHF la cursul din data acordării. Măsura a condus la pierderi de 901 milioane de dolari în rândul băncilor şi la ameninţări cu procesul internaţional din partea acestora. Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement la adresa Croaţiei pe această temă.
La fel ca în Croaţia, în Ungaria se aplică deja conversia creditelor imobiliare din CHF în forinţi. Aici, rata dobânzilor a fost limitată prin lege. Măsura, spune Cioloş, a adus băncilor pierderi de 400 de milioane de dolari pe an.
Dacian Cioloş consideră că modificarea OUG 50/2010 trebuie să prevadă o serie de criterii de eligibilitate. Mai precis, ordonanţa să se aplice doar pentru consumatorii care la data analizei solicitării de conversie au datorii la bănci în valoare mai mare de 50% din veniturile nete. Alte condiţii de eligibilitate sunt: plafonarea creditelor care pot fi convertite la 150.000 de euro, echivalent în CHF; aplicarea acestor prevederi doar în cazul creditelor luate pentru achiziţia/construirea/reabilitarea/consolidarea/extinderea unei locuinţe destinate satisfacerii nevoii de locuit.
Comentariu
Vă vorbeşte un om care nu a împrumutat niciodată bani pentru casă. Prin urmare nu pot pretinde că ştiu ce simt şi trăiesc în acest moment românii care au credite luate în valută. În schimb, am prieteni şi cunoscuţi care trăiesc cu această povară de ani de zile. Unii şi-au dat casele în plată şi s-au mutat cu chirie, alţii încă se judecă pe acestă procedură, în schimb ce alţii aşteaptă aceste modificări legislative pentru a scăpa de ratele chinuitoare.
Cu toate acestea, îmi e greu să înţeleg cum oameni, chiar şi cu studii şi cu bun simţ dovedit, pot susţine sus şi tare că au fost duşi în eroare de bănci. Îmi pare imposibil de crezut că nişte oameni cu minime cunoştinţe legate de creditare, fluctuaţii de curs valutar şi economie şi-au putut imagina, măcar pentru o clipă, că valutele străine vor fi la fel de „avantajoase” şi peste 5, 10 sau 15 ani. Refuz să mă las înduioşat de lamentările unora dintre aceia care acum spun că au fost prostiţi de bănci, când li s-a spus că francul elveţian e cea mai stabilă monedă. Cu toate acestea, nu pot să nu empatizez cu nişte oameni care, lună de lună, varsă mai toate veniturile pe care le generează prin muncă în conturile datoriilor istorice.
Atunci daca nu ati omprumutat niciodata bani de la banci va rog sa nu mai comentati aiurea.Oamenii nu au imprumutat bani ca sa se plimbe ci sa-si ia o casa sau sa faca ceva in casa.Lasati pe altii sa comenteze
Gata! M-am oprit. Nu mai comentez 🙂
Ăsta ține cu ursul se vede treaba 🙂 Oricum, felicitările mele stimabile pentru că ați stat deoparte de tentațiile creditelor, şi mai puțin pentru atitudinea dvs. Viață frumoasă în continuare!
În fiecare zi, în ultimii 6 – 7 ani, mă tenta să împrumut bani. Nu am luat credit că mi-a fost frică să-mi iau angajamentul că-l voi restitui în 20-30 de ani.