Pentru prima dată în viața mea am realizat că eroii există. Că acele personaje fantastice din benzile desenate nu sunt doar plăsmuiri ale imaginației unora, ci oameni în carne și oase capabili de fapte care depășesc sfera normalului. Acei eroi de legendă ai lui Stan Lee, pe care-i vedem adesea pe History, sunt printre noi. Ei ies la suprafață când le-o cere istoria ori atunci când omenirea își strigă cu disperare dreptul la viață. Un astfel de supraom e Gabriel Drăghici, un tânăr cu picioarele pe pământ, dar cu ambiții mari care-i permit adesea să se desprindă de sol asemeni păsărilor care iau primele lecții de zbor.
Gabriel are 37 de ani, lucrează într-o bancă unde face „raportări pentru BNR”. E căsătorit și are o fetiță de 6 ani, Ziais, pentru care ar înconjura planeta pe jos. În timpul său liber face sport extrem, ajută oameni necăjiți și salvează lumea… de la ignoranță. Săptămâna trecută a înotat 24 de ore fără oprire într-un bazin de 35 de metri din Galați, pentru a încuraja comunitatea de acolo să ajute o mamă și un tată, greu încercați de suferința fiicei lor de un an și trei lui.
Gabriel Drăghici, omul săptămânii mele
Odată cu această ispravă a devenit primul român amator care înoată o zi și o noapte fără încetare, dar și omul săptămânii mele. Zilele trecute a acceptat să vorbească cu mine despre această experiență umanitară, care a scos în stradă sute de curioși, dar prea puțini donatori. El s-a achitat onorabil de sarcina lui, acum e rândul nostru, al celor care l-am privit de pe margine.
Gabriel, cum naiba ai putut înota o zi și o noapte fără oprire? Faci sport de performanță?
„Am mai înotat cândva, tot în scop caritabil, vreme de 12 ore. La vremea aceea, prin 2013, credeam că e testul suprem pentru mine, însă am reușit să-l trec fără mari probleme. Când am decis să ridic ștacheta la 24 de ore, mă gândeam că nu poate fi o diferență așa de mare între cele două probe. M-am înșelat amarnic, fiindcă a fost infinit mai greu. Nu sunt înotător profesionist, am început ca toată lumea cu o tură de bazin, până am ajuns la această performanță”.
Cum a fost în apă în tot acest timp? Tu nu știi ce-i aia oboseală?
„Am avut mari probleme cu temperatura apei, care pe timp de noapte coborâse la 18 grade. Această valoare scăzută a influențat temperatura corpului meu, care a ajuns undeva pe la 34,5 grade, apoape de hipotermie. La 2 noaptea m-au rugat să mă mut în bazinul acoperit, în care era apă caldă. Aici nu am putut înota prea mult, fiindcă bazinul era foarte mic, iar schimburile pe care le făceam la fiecare capăt mă solicitau fizic. M-am întors în bazinul de afară și atunci am început să simt frigul.
Au turnat apă caldă pe mine, cu furtunul, dar a fost în zadar. Mie îmi era în continuare frig. După șase ore de înot a început să mă doară umărul stâng, durere cu care am mers până la final. Atunci a fost un moment de răscruce, când mă gândeam că nu voi putea termina cursa, că trebuie să mă opresc, însă am găsit resurse să merg mai departe. Când mai aveam două ore, am zis că și dacă îmi rup mâna tot merg până la capăt. Căre finalul cursei au început să vină mulți oameni la bazin, printre care și copii, pentru a mă încuraja. Asta mi-a dat putere și m-a făcut să cred că voi reuși”.
Ai o fiică de 6 ani. Cum a primit vestea că urmează să înoți ca un bezmetic 24 de ore?
„Fiica mea a fost foarte speriată, era convinsă că voi muri. Citise ea pe undeva că e un risc foarte mare să înoți atât de mult, motiv pentru care nu voia să se împace cu gândul că mi-am asumat sarcina asta. Ea nu a dormit deloc în noaptea de sâmbătă spre duminică, ci m-a susținut de pe margine”.
De ce te-ai implicat în acest caz umanitar?
„M-am implicat în multe campanii umanitare aici în București, însă m-am gândit să fac ceva și pentru gălățenii mei. Am luat legătura cu o fundație din Galați, care mi-a spus povestea Evelinei Dicu, o fetiță superbă care suferă foarte mult. Gestul meu a fost unul de sensibilizare a oamenilor din Galați, de implicare a comunității locale într-un proiect umanitar care are ca obiect ajutorarea unui membru al ei”.
Cum e Gabriel Drăghici în afara bazinului de înot sau când nu salvează vieți? Povestește-ne despre viața ta la birou.
„Prin natura meseriei mele, sunt un tip ordonat. Însă cred că sportul m-a ajutat să fiu astfel. În fiecare zi ajung la serviciu cu 30 de minute mai devreme pentru a-mi face o listă cu lucrurile pe care vreau să le realizez în acea zi. La final de săptămână verific dacă am reușit tot ce mi-am propus și dacă mai sunt lucruri pe care nu le-am bifat”.
Ce ne mai pregătești? Mai ai în plan să faci ceva nebunesc?
„Nu știu, poate o să merg pe bicicletă 24 de ore fără oprire, cine știe? Mi-am anunțat participarea la maratonul internațional București, însă cea mai mare provocare a mea e o nebunie pe care sunt pe punctul de a o pune în practică împreună cu bunul meu prieten Andrei Roșu. Vrem să mergem la Decatriathon, o competiție care în momentul de față e găzduită doar de Mexic și unde ți se cere să înoți 38 km, să mergi pe bicicletă 1.800 km și să alergi 422 km. E un concurs extrem de solicitant și periculos, motiv pentru care americanii au renunțat la el. Eu vreau să încerc și asta”.
Ea e fetița pentru care Gabriel Drăghici s-a luat la trântă cu el însuși
Evelina Ștefania Dicu are acum un an și trei luni. Din nefericire pentru ea și pentru familia ei, micuța s-a născut cu o boală gravă, în prezent incurabilă, care îi afectează sistemul digestiv. Fibroza chistică e o afecțiune relativ nouă și foarte prost diagnosticată. Ea se manifestă prin solidificarea mucoaselor organismului, cu afectarea unor organe precum plămânii și pancreasul.
Persoanele care suferă de fibroză chistică pot avea probleme respiratorii, de nutriție și de dzvoltare. Nu există tratament pentru această maladie, ci doar medicamente pentru stoparea evoluției sale. Tot ce poate face medicamentul e să ofere celui bolnav o viață mai bună până când va închide ochii ori până când cineva, în lumea asta, va găsi un leac pentru această boală necruțătoare.
Cum o puteți ajuta pe fetiță
Fibroza apare la copil dacă acesta moștenește câte o genă patologică (gena fibrozei chistice) de la ambii părinți. Dacă el moștenește gena de la un singur părinte, atunci nu va dezvolta boala, ci va deveni doar purtător de genă modificată. Dar asta înseamnă că ar putea transmite boala propriilor copii. Ambii părinți ai Evelinei sunt purtători de genă patologică, astfel că Evelina a avut ghinionul teribil să dezvolte boala. Spun „ghinion” fiindcă celălalt copil al familiei e perfect sănătos.
Șansa Evelinei se numește Orkambi, un remediu aprobat de Administrația americană a medicamentelor, dar imposibil de găsit sau de subvenționat în România. Costul tratamentului cu un astfel de medicament este colosal, iar familia Evelinei nu-i poate face față singură. O lună de viață pentru copilul lor i-ar costa 30.000 de dolari, o sumă greu de pronunțat, darămite de strâns.
Părinții Evelinei au nevoie de un miracol, dar mai presus de orice au nevoie să nu-și piardă speranța. Acesta este motivul pentru care Gabriel Drăghici a mobilizat comunitatea oamenilor buni din Galați, chemați să mențină flacăra speranței aprinsă. Cei care vor să o ajute pe Evelina pot dona bani în conturile deschise, în lei și euro, la Banca Transilvania sau aceesând site-ul campaniei umanitare.
Cont IBAN RON: RO68 BTRL RONC RT02 8615 2701
Cont IBAN EUR: RO18 BTRL EURC RT02 8615 2701
Leave a comment