Green Camp Glamping, colțul verde din România spiritului liber | Rafting, escaladă, aventură

Credit foto: danbrumar.ro

Share This:

PREAMBUL
Când vii pentru prima oară în România, poți să exclami „Hmm, ce țară frumoasă! Câtă natură neatinsă de mâna omului!”. Dar, când locuiești aici ai înclinația de a sublinia mai mereu părțile ei negative. Deseori fac și eu așa, dar un lucru nu se va schimba niciodată: natura sălbatică, virgină, e cel mai de preț dar pe care-l găsești pe aceste meleaguri. Acum o să vă povestesc despre Green Camp Glamping Vadu Oii (Buzău).

*

Județul Buzău nu e tocmai locul meu preferat de petrecut vacanța în România. În trecut am vizitat Râmnicu Sărat (o tristețe), Vulcanii Noroioși (o tristețe și mai mare) și Sărata Monteoru (era o nuntă cu mulți țânțari). Nu-mi propusesem, așadar, să mă întorc prea curând. Până am descoperit Green Camp Glamping Vadu Oii, un loc de cazare la cort care te face să te simți în inima naturii.

Am descoperit locul prin intermediul unui prieten și am știut din prima clipă că vreau să merg acolo. Corpul îmi cerea aventură. Nu mai dormisem din liceu sub cerul liber (cu excepția unei nopți la stână, în facultate), îmi era dor să fac focul pe malul apei, să-mi prind singur peștele pentru cină, să-mi aud inima bătând în piept, noaptea, sub cerul înstelat.

E un colț de Românie în care să mergi cu gașca de prieteni sau cu familia. Eu mi-am luat un singur companion în această expediție, fiul meu de 10 ani, și am pornit într-o aventură „băiețească”, din acelea de care făceam când eram eu de vârsta lui. Sau mai mare.

În loc de intro: Ce este Green Camp Glamping

Green Camp nu e tocmai un loc neatins de mâna omului, însă intervențiile realizate aici la nivelul naturii sunt minime. Cei doi artizani ai acestui proiect, parteneri de business, au visat să creeze un habitat care să ofere experiențe unice în natură și activități outdoor la care nu ai acces la oraș. Principiile de bază de funcționare ale locului de cazare și aventură sunt respectarea naturii la ea acasă și resurselor sale și sprijinirea comunității locale prin promovarea bunurilor și serviciilor pe care aceasta le oferă.

Green Camp Glampind dispune de 48 de locuri de cazare, după cum urmează:

  • 12 corturi Bell x două persoane
  • 4 corturi Bell x patru persoane
  • 3 corturi Safari x două persoane
  • 1 cort Royal Safari x două persoane.

Toaletele și dușurile sunt la comun, însă curățenia este ireproșabilă. Descoperă ceva poze în galeria foto de mai jos!

Cazarea la Green Camp Glamping Vadu Oii

Cortul nu este cel mai de lux loc de cazare, dar confortul de care am avut parte a întrecut așteptările. Am petrecut patru nopți la jumătatea lunii iulie 2023 și m-aș întoarce oricând la patul king size cu care este dotat cortul Bell de două persoane.

Ultima oară când am dormit într-un cort eram în liceu, și n-a fost o experiență prea plăcută, fiindcă ne-a plouat pe toți. Aici nu s-a pus problema de așa ceva, fiindcă adăposturile de la Green sunt super impermeabile.

Ce a fost neobișnuit, lucru resimțit cu precădere în prima noapte, a fost excesul de umiditate. Cortul nostru era poziționat exact în buza pădurii, la o aruncătură de băț de râul Bâsca Mică, care susură neîncetat în liniștea nopții ca-n poezia lui Eminescu.

Deși ne-am cazat în plin sezon estival, când temperaturile depășeau 30 de grade în timpul zilei, noaptea se lăsa o răcoare din aia care macină oasele. De aceea, e recomandat să ai haine de dormit cu mâneci și craci lungi și, pentru friguroși și sensibiloși, un fes pe cap. Dar, pentru aceștia din urmă există aeroterme, puse la dispoziție de personalul complexului turistic.

Deși am fost pregătiți cu produse specifice anti-țânțari, nu am văzut/auzit nicio bâzâitoare în timpul șederii noastre acolo.

În prețul cazării au fost incluse și două mese (mic dejun și cină), iar prânzul îl poți lua acolo, opțional. Pentru că am rezervat din timp, am beneficiat de o mică bonificație, astfel încât tariful de cazare, cu mesele aferente, a fost de 377 lei/noapte (două persoane).

Rafting pe râul Buzău

A fost una dintre experiențele pe care le-am bifat încă de la început pe site-ul Green Camp, fiindcă am visat dintotdeauna să fac asta. Nu știam că poți experimenta așa ceva în România, dar, iată, se pare că nu am căutat suficient. I-am explicat lui Radu ce e raftingul, ce sentimente poți trăi într-o barcă în care trebuie să dai la vâslă la unison cu alți oameni, ce bucurie poți simți când încaleci un val, apoi încă unul și încă unul.

Nu mai făcusem rafting, dar văzusem la televizor. M-a crezut pe cuvânt când i-am spus că sunt expert.
Paranteză [Râurile lumii, pe care se poate practica rafting, sunt clasificate de la 1 la 6, unde 1 este puțin periculos, iar 6 este periculos al naibii. Râul Buzău are clasificarea 2, chiar 3 în zilele lui bune. Am făcut această mențiune ca să nu vă panicați inutil, chiar înainte de a ajunge aici].

Noi am făcut traseul de 14 km pe Buzău (2,5 ore pe apă) într-o miercuri cu nori pe cer, perfectă pentru rafting, avându-l pe Ovidiu Mârze pe post de cârmaci. Altă paranteză [Mi s-a părut cel mai tare instructor, un om remarcabil pe care merită să-l întâlnești, și pe barcă, și în afara ei]. Ovidiu și ceilalți colegi ai său sunt instructori brevetați de International Rafting Federation (IRF), deci no worries.

Traseul de rafting la Green Camp pornește din Nehoiașu, din dreptul hidrocentralei din localitate (situată la circa 35 de minute de complex). Fun fact: râul Buzău nu are un debit impresionant de apă tot timpul anului, de aceea această activitate turistică depinde, în sezonul cald, de programul hidrocentralei de la Nehoiașu.

Când este nevoie de producerea de energie electrică pe bază de apă, administrația hidrocentralei deschide vanele barajului de la Siriu, ceea ce duce la creșterea debitului de apă pe râu. Toți privații care fac rafing pe Buzău cunosc acest program și profită de creșterea debitului de apă.

Aș putea să spun multe despre senzațiile pe care le simți în barcă pe traseul de rafting, însă mi-e teamă că nu am suficiente cuvinte pentru a descrie bucuria pe care o simți când urci și cobori odată cu valurile. Vă las, în schimb, acest videoclip, cu imagini surprinse de cârmaciul nostru.

Preț experiență adulți și copii 7 ani+:

  • 220 lei de persoană (adulți)
  • 170 lei de persoană (copii sub 14 ani).

Relaxare cu caiacul pe Lacul Siriu

O altă activitate pe care nu trebuie să o ratezi când vii la Green Camp Glamping este o plimbare cu caiacul pe Lacul Siriu. După cum spun și gazdele noastre, nu trebuie să ai experiență în manevrarea caiacului, totul se învață loco.

Cu această ocazie poți admira viaductul ce străpunge Stânca Teherău, care creează impresia că formează un pod suspendat.

Pe întreaga durată a activității vei fi supervizat și monitorizat de ghizii brevetați de International Rafting Federation, Rescue 3 Interntional și British Union White Water Safety & Rescue. Durata plimbării pe lac este de două ore.

Preț experiență:

  • 200 lei de persoană (adulți)
  • 160 lei de persoană (copii sub 14 ani)
  • Gratuit pentru copiii mai mici de 6 ani (însoțiți de părinți).

Via Ferrata și tiroliană la Green Camp

Toată viața m-am ferit de cățărări. În copilărie, mama îmi zicea că pot să-mi rup naibii picioarele dacă mă urc în copaci. Astfel că, în timp, am dezvoltat o teamă de înălțimi, care m-a ținut multă vreme departe de urcări montane și pereți de escaladă. Adult fiind, nu mai am această teamă. Am învins-o lansându-mi o provocare ciudată: ia să văd și eu cum e să-ți rupi picioarele! Nu mi le-am rupt, am căpătat abilități SpiderMan.

La Green, ai un perete de escaldă magnific, care a fost inaugurat la sfârșitul anului 2020 din dorința de a le oferi celor cazați aici (și nu numai) și mai multe senzații tari. Ce e magnific la acest traseu e că se termină cu o tiroliană de 300 de metri lungime, care își are punctul terminus la baza complexului de gampling.
Traseul de urcare are circa 130 de metri înălțime, pe un perete de piatră aproape drept, care se poate parcurge în circa o oră.

Copiii de peste 7 ani au traseul lor dedicat, lângă cel destinat adulților.

Preț experiență:

  • 130 lei de persoană (adulți)
  • 100 lei de persoană (copii sub 14 ani).

Alte activități la Green Camp

Dacă nu plănuiești să înfrunți valurile râului Buzău sau înălțimile peretelui de escaladă, ai câteva opțiuni mai blânde de petrecut timpul liber. Am bifat și noi câteva și le recomandăm cu căldură.
Te poți înscrie pentru un traseu de drumeții montane, care poate dura câteva ore, alături de ghizii complexului. E bine să anunți din timp că vrei să faci asta, pentru organizarea traseului de grup.

Tot la Green Camp poți închiria biciclete asistate electric, care te pot purta pe cărări și drumuri forestiere din zona Vadu Oii – Varlaam – Gura Teghii.

Pescuitul pe râul Bâsca este o activitate relaxantă pe care noi am încercat-o și pentru care am venit pregătiți de acasă. Am pescuit la muscă, la râme și la gândaci și am prins pește cât să hrănim… un pitic cu gastric sleeve, dar important e că ne-am distrat.

În spatele zonei în care se află corturile a fost amenajat un loc special de relaxare și lectură. Hamacele amplasate la umbră, lângă râul Bâsca, sunt o recreere divină pe care nu o poți rata.

Cum e mâncarea la Green Camp Glamping

Eu când merg la munte mănânc mult. Aerul de munte nu-mi conferă doar somn odihnitor, ci și poftă de mâncare. La Green am sesizat ceva ce vezi în puține locuri: o preocupare constantă pentru sustenabilitate și reducerea risipei.

E de apreciat la acești oameni că se aprovizionează cu legume, fructe, pâine și carne de pe plan local, de la oamenii locului care, astfel, prosperă de pe urma activității turistice derulate aici. În fiecare zi ei bat piețele din împrejurimi (3-4 piețe locale) pentru produse proaspete pe care ți le pun pe masă.

Mâncarea e autentică, sănătoasă, gătită simplu, dar cu mult gust (nu poți rata prăjitura cu zmeură și frișca făcută în casă). Restul, mai descoperiți și singuri! Pentru întrebări, vă stau la dispoziție.

Cum ajungi la Green Camp Vadu Oii

Depinde de unde vii. Dinspre București poți ajunge prin A3 (Ștefănești), pe traseul A3 – Ghergița – Drăgănești – Albești-Paleologu – Urlați (DN102C) –Mireșu Mic – Pătârlagele (DN102B) – Valea Lupului – Nehoiu – Varlaam.

Tot dinspre București poți urma traseul DN1 (Otopeni) – Centura Ploiești – Boldești-Scăeni (DN1A) – Vălenii de Munte – Drajna (DN102B) – Bâscenii de Sus – Poienile (DN102C) – Valea Lupului – Nehoiu – Varlaam.

Cu mașina, acest drum se parcurge în 3h – 3,5h, în funcție de traficul de la ieșirea din Capitală.

1 Comment on "Green Camp Glamping, colțul verde din România spiritului liber | Rafting, escaladă, aventură"

  1. Nu era cazul aici. Corturile Glampinului sunt dotate cu paturi de hotel, covoare persane, perne de lux, lenjerie de bumbac si saltele. La intrare, vei fi intamp

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.