Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR) Toni Greblă activează într-un domeniu complet nou. După ce și-a dat demisia din CCR, pe fondul acuzațiilor de trafic de influență, Toni Greblă a ales să activeze în domeniul organizațiilor neguvernamentale.
Reprezentanții Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) au anunțat marți, 10 martie 2020, că fostul judecător va ocupa funcția de director de dezvoltare al fundației.
„Având o experiență vastă în funcții de înaltă responsabilitate, precum Președinte al Comisiei Juridice din Senatul României, Judecător la Curtea Constituțională a României sau Secretar General al Guvernului României, domnul Toni Greblă va contribui semnficativ, din poziția de Director de Dezvoltare al FACIAS, la combaterea eficientă a abuzurilor statului și la consolidarea mișcării civice dedicate protejării drepturilor și libertăților civile”, spun aceștia.
Toni Greblă și-a dat demisia din CCR în 2015, la scurt timp după ce a fost acuzat de DNA de trafic de influență. Recent, judecătorul a declarat că a fost cea mai bună decizie a sa, pentru a evita pătarea renumelui instituției.
Toni Greblă a fost achitat definitiv de acuzații în vara anului trecut, moment în care a anunțat că va lupta din răsputeri pentru ca umilințele prin care a trecut să nu se repete și în cazul altor români.
Toni Greblă a fost acuzat că a pretins și primit de la omul de afaceri Ion Bircina, cu titlu de foloase necuvenite, folosința gratuită, service-ul și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în valoare de 56.070 de euro.
Totodată, procurorii au susținut că ar fi primit folosința gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afișe și alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 de lei. Acuzațiile nu au putut fi probate.
FACIAS, proiecte civice în pregătire
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anunțat demararea următoarelor proiecte civice în perioada imediat următoare:
- conștientizarea de către cetățeni a drepturilor pe care aceștia le au în raport cu instituțiile statului;
- punerea în acord a legislației naționale cu jurisprudența CEDO în scopul îndeplinirii de statul român, într-un termen rezonabil, a obligațiilor financiare pe care le are față de cetățeni;
- responsabilizarea instituțiilor statului în a realiza o analiză transparentă a efectelor nocive ale tehnologiei 5G;
- identificarea unor soluții din partea instituțiilor publice în vederea susținerii tinerilor din centrele de plasament la împlinirea vârstei de 18 ani.
Be the first to comment on "Hăituit de DNA, fostul judecător al CCR Toni Greblă are un job nou"