Nu m-au interesat dintotdeauna oamenii, nici ce probleme au, nici ce-i umple de fericire. Pe mulți nici nu m-am obosit să-i privesc și să le ascult păsul, iar numele lor erau cel mai adesea un amănunt greu de memorat. Nu mi-am pierdut niciodată timpul analizând comportamente și punând cap la cap evenimente din viața lor pentru a găsi o eventuală justificare pentru trăirile, emoțiile, frustrările și necazurile fiecăruia. Compasiunea mi-a fost străină; mila – un sentiment degradant. Ura – o pierdere de vreme.

Nu, eram doar eu și ale mele. Necazuri, frustrări, bucurii, împliniri. Asta până când s-a schimbat ceva în viața mea și m-a obligat să mă raportez la alții; să analizez prin comparație totul; să ascult mai mult pentru a mă putea desăvârși. Nici acum nu sunt perfect, dar omul bun din mine mi-e martor că mă străduiesc. Iar primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a ieși din această spirală a ignoranței este să nu nu te mai plângi că ești nefericit. Apoi să te consolezi că alții au probleme mai mari decât tine. Și, iată, cum ajungem la ceea ce voiam să spun în această perorație, în care este vorba despre niște oameni care se iubesc.

Un el și o ea, mai precis. Poate cel mai tradițional cuplu cu gândire liberală din câte cunosc. Uniți prin aceeași suferință, au ajuns să ia totul de la viață cu gândul că dacă lor nu li se cuvine atunci cui? Ancuța și Sorin sunt doi foști bolnavi de tuberculoză care și-au unit destinele după ce au învins cumplita boală și prejudecățile celor din jur. Mă rog, cu alea mai au ceva de furcă, dar de asta sunt și eu pe-aici, să vă spun că TUBERCULOZA, ODATĂ VINDECATĂ, NU SE IA, FRAȚILOR!

„Un vis împlinit. Mi-am permis să fiu fericită”, este gândul cu care se trezește în fiecare zi Ancuța Neacșu, mamă a unui băiețel de patru luni. „Mi-am permis să fiu fericită”. Doamne, ce bine sună! De parcă cineva i-a refuzat fericirea. Știu că pare stupid, dar realitatea e și mai rea de atât.

Ca bolnav de TBC, Ancuța s-a izolat foarte mult. O dată pentru că trebuia să stea departe de ceilalți, ca să nu răspândească boala, și a doua oară pentru că cei din jur au coborât-o din vârful lanțului trofic. Ea nu mai era om.

Este o realitate dură a tuturor bolnavilor și foștilor bolnavi de TBC, discriminați și exilați într-o lume paralelă din cauză că, independent de voința lor, au contractat o bacterie cu nume pompos (Koch) care dezvoltă o maladie asimilată eronat cu sărăcia și mizeria.

Despre discriminarea foștilor bolnavi de tuberuloză am scris cândva AICI, în urma unui experiment care a demonstrat fără tăgadă că lipsa de informație duce la ignoranță, iar ignoranța ucide tot ce e uman în noi.

„Uitându-mă în urmă nu credeam că există viață după TBC. Acum 11 ani aveam dubii că voi izbândi, deoarece rata de vindecare era foarte mică. Cea mai mare temere a mea a fost faptul că pot muri și nu voi apuca să fac în viață ceea ce mi-am propus”, mi se destăinuie Ancuța Neacșu.

Dacă vreți să știți, nu și-a făcut planuri mari. A căutat să găsească fericirea alături de un bărbat care să n-o judece pentru trecut și care să-i ofere în prezent suficiente motive să viseze la viitor. Și l-a găsit pe Sorin Neacșu, actualul ei soț, și el fost bolnav de TBC, pacient al sanatoriului de la Moroeni. Povestea lui Sorin – AICI.

„După tuberculoză viața mea și-a schimbat culoarea, din gri a devenit roz. Eu și Sorin ne-am cunoscut la Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR). Implicându-ne în fapte caritabile ne-am dat seama că avem multe în comun. Eram singuri și fără obligații. Am evoluat ca relație și ne-am căsătorit anul trecut în luna iunie. Ca și coincidență, anul acesta, tot în luna iunie, a apărut în viața noastră Matei”, îmi spune Anca.

Fiul lor este cea mai mare bucurie și realizare. Amândoi văd ca o mare victorie a lor ca familie faptul că reușesc să treacă peste orice obstacol, indiferent cât de greu e și cât timp le ia să ajungă la liman. „Victoria mea personală este faptul că am reușit să înving tuberculoza multidrog rezistentă și să-mi împlinesc visul de a-mi întemeia o familie”, mărturisește Ancuța Neacșu. Nu l-am întrebat și pe Sorin, dar bag mâna în foc că asta e și marea lui victorie.

„Atunci când ești bolnav ai da tot ce ai să fii sănătos, să poți face multe lucruri. Dacă ești optimist poți învinge boala, te poți bucura din nou de tot ceea ce este frumos, devii mai deschis cu cei din jurul tău. Pe mine m-a schimbat foarte mult, încerc să mă bucur în fiecare zi de orice lucru mărunt și nu exagerez, văd viața cu alți ochi și e mult mai frumoasă.” – Ancuța Neacșu, FOST bolnav de TBC. Soție. Mamă.

Înainte de a pleca…

Pentru o viață sănătoasă și lipsită de discriminări, informează-te mai bine în legătură cu ce este tuberculoza, care sunt simptomele ei și cum se transmite!

Pe 9 octombrie 2018, Legea Tuberculozei a primit vot de susținere în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților. Actul normativ prevede, printre altele:

* Concediu plătit pentru pacienți pe toată durata tratamentului pentru tuberculoză

* Indemnizație de hrană pentru pacienți pe toată durata tratamentului

* Suport psihologic pentru toți pacienții, care să-i determine să urmeze tratamentul până la capăt și să-i ajute să lupte contra stigmatului social.