Îți fuge mintea? Înscrie-te la cel mai tare concurs de cultură generală!

Credit foto: proedus.ro

Share This:

Fosta mea profesoară de limba română din liceu îmi spunea (de fapt mă toca la cap) că nu există termenul de „cultură generală”. Cultura, ori e, ori nu e, fără variantă de mijloc. Ceea ce deținem cu toții la o anumită vârstă, în funcție de pregătirea pe parcursul vieții, se cheamă „cunoștințe generale” despre lume. Dacă nu-ți place modul de abordare al profei mele, atunci rămâi la „cultură generală”, căci înțelegi prea bine unde vreau să bat.

Așadar, dacă „mustești” de cunoștințe din domenii variate, ori vrei să-ți testezi limitele, dă fuga la Colegiul Național „Matei Basarab” din București (sau, mai bine, folosește adresa de mail eduactiepmb@yahoo.com) și înscrie-te la cel mai inspirat concurs de cultură generală din Capitală, destinat elevilor de liceu, EVRIKA! Primăria București, prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive „Proedus”, organizeză a treia ediție a acestei competiții de stors creierii.

Concursul, care se adresează elevilor din clasele a XI-a și a XII-a (care, a propos, abia au scăpat de simularea la Bac), își propune să promoveze în rândul tinerilor valorile istorice și culturale ale Bucureștiului. Deci, întrebările nu vor fi pe teme vaste, ci doar din istoria orașului București, fiind o modalitate de promovare a studiului istoriei naționale.

Vestea proastă este că marți, 22 martie, este ultima zi de înscriere (regret că nu am postat mai devreme această informație). Concursul se va desfășura în incinta Colegiului Național „Matei Basarab”, sâmbăta, 26 martie 2016, între orele 10.00 – 16.00, iar câștigătorii vor fi premiați cu tabere și excursii gratuite la mare sau la munte. După înscriere, veți fi repartizați în grupe de cel puțin zece elevi, deci veți învăța că victoria e posibilă doar dacă munciți bine în echipă.

Ca să câștigați, va trebui să răspundeți în mai puțin de trei minute la cinci întrebări despre București. Ia să vedem cât de buni sunteți: Care a fost cel mai bun primar pe care l-a avut Bucureștiul și de ce? Glumeam, nici nu știu dacă întrebarea asta va fi în concurs, dar nu strică să căutați răspunsul pe undeva.

Concurs de cultură generală. Până în acest moment s-au înscris 270 de elevi. La ediția din 2015 au participat 100 de elevi, premiile puse în joc fiind următoarele: primii șapte elevi clasați au primit un sejur în Grecia, iar ceilalți câștigători au fost premiați cu excursii la munte sau tabere la mare, în stațiunea Costinești. Concursul de cultură generală EVRIKA este o inițiativă a Centrului de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret București „Proedus”, realizat cu sprijinul Consiliului General al Municipiului București și al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Be the first to comment on "Îți fuge mintea? Înscrie-te la cel mai tare concurs de cultură generală!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.