Am copilărit într-un oraș cu o importantă comunitate săsească înainte de 1989 (Sibiu) și dacă am învățat ceva de la ea a fost să-mi placă sărbătoarea Paștilor. Sașii transilvăneni aveau cele mai frumoase obiceiuri de Paști, îndrăgite chiar și de români, care erau ortodocși. Și aici începe povestea jocurilor copilăriei mele, în sărbătoarea învierii Domnului.

În adolescență eram dus la biserică și pus de bunică să învăț pe de rost rugăciunile „esențiale” ale creștinătății. Nu-mi plăcea, dar de fiecare dată când rosteam Înger, îngerașul meu parcă mă simțeam ocrotit de o forță superioară. Sau, poate, era doar senzația dată de plapuma, groasă de 30 cm, pe care bunica o punea pe noi seara, înainte de culcare.

Copil fiind, nu mi-au plăcut niciodată Paștile la ortodocși. Mi se păreau prea triste pentru o sărbătoare care cinstea învierea Fiului Omului. Plus că nu era nimic distractiv pentru tine, copil, în acele zile. Ouă roșii, mers la biserică, masa în familie, poate un desert. În rest nu mai țin minte nimic.

Însă nu voi uita niciodată obiceiurile sașilor în zilele de Paști, pe care le-au preluat și românii. Inspirau optimism, poftă de viață. Să le luăm pe rând.

Balul recruților

Balul recruților, precedat de întrecerea recruților, e un obicei a cărui origine n-o cunosc. Sașii din Sibiu îl practicau cu mult înainte de Revoluția din 1989. Balul era o petrecere la care participau tinerii de 18-19 ani, care urmau să plece în armată în acel an sau în anul următor. Însă, înainte de bal, tinerii se întreceau în cel mai ciudat mod posibil pentru mintea mea de copil.

În Duminica Paștilor, tinerii care urmau să servească patria mergeau prin cartier (sau pe ulițele satului) și adunau de la oameni ouă crude de găină. În a doua zi de Paști, ouăle se așezau pe una dintre străzile principale, la o distanță de 1-2 metri unul de altul.

Din ceata de tineri numai buni de armată erau selectați doi vlăjgani, care primeau câte o sarcină. Unul trebuia să culeagă ouăle înșirate pe stradă, unul câte unul, și să le pună într-un coș. Făcea asta alergând până în capătul șirului, pentru ca apoi să se întoarcă și să pună în coș oul cules de pe jos. Apoi se întorcea și repeta operațiunea până termina ouăle.

Citește și: Cum să economisești bani DE Paște, ca să nu rămâi în urmă cu datoriile

Celălalt trebuia să alerge pe o distanță stabilită înainte, în împrejurimi. Cine termina primul sarcina era declarat câștigător.

„La final, câștigătorul era aruncat în sus, iar seara se sărbătoreau la balul recruților unde se gătea păpărada (omleta – n.red.) din ouăle adunate”, spune doamna Renate Kober, pe pagina de Facebook a Muzeului Astra.

Obicei preluat de români după Revoluție

După 1990, când sașii au părăsit în număr mare Transilvania, obiceiul a fost preluat de români, care îl țineau în zilele Paștelui ortodox. Îmi amintesc acele zile, ca și când au fost ieri. Deși, în vechime, balul era doar simbolic, în cartierul în care am copilărit eu (Turnișor), petrecerii de după întrecere i s-a dat o importanță mai mare.

Recruții adunau de la oameni și ouă încondeiate, frumos vopsite, atât de găină, cât și de prepeliță, rață sau chiar struț. În a doua zi de Paști, după alergare, se organiza o licitație. Acolo erau scoase la vânzare cele mai frumoase ouă încondeiate pe care le-au primit băieții. Se strângeau sume impresionante în urma acestei licitații, iar recruții petreceau cu multă băutură.

Marele meu regret este că nu am nici o poză de atunci. Dar puteți vedea un video AICI, care datează din martie 1989. N-am participat la această sărbătoare decât din postura de spectator. Până să ajung la vârsta recrutării în armată mă mutasem din cartier și din oraș.

Rostogolitul ouălor

Asta era distracția preferată a puștilor care n-aveau nici o treabă cu întrecerea recruților. Numit Eierschippeln, rostogolitul ouălor de Paști avea mai multe versiuni. La mine în cartier, copiii au preluat de la sași varianta în care ouăle erau rostogolite pe un jgheab de lemn înclinat. Scopul jocului era să ciocnești ouăle concurenților tăi, rostogolite deja în iarbă. Când făceai asta, confiscai ce loveai.

La finalul zilei, erau mereu unii cu coșurile pline, iar alții cu buzele umflate și ochii plânși.

Prin alte părți, cum ar fi continentul nord-american, obiceiul este asemănător în rândul credincioșilor catolici. Acolo scopul jocului este să rostogolești ouăle pe o distanță cât mai mare, fără să le spargi. Este deja cunoscută faimoasa rostogolire a ouălor de Paști găzduită de Casa Albă în propria curte, unde sute de copii sunt lăsați să se joace pe pajiștea generoasă.

Obiceiul rostogolirii ouălor amintește de momentul dezvelirii lespedei mormântului lui Iisus, cu ocazia învierii.

Stropitul fetelor

Când mi-au mijit mustățile și am început să umblu după fete, mi-a căzut la inimă obiceiul udatului (stropitului) fetelor. Preluat tot de la sași, obiceiul presupunea să mergi în vizită la fetele din cartier (vecine, rude, colege, etc) și să le stropești cu parfum.

Primeai în schimb ouă roșii, pască sau cozonac și, poate, ceva bani. Cei mai norocoși primeau și pupici de la fete și, dacă e să fiu cinstit, doar pentru alea mă duceam la udat.

La origine, udatul se făcea cu apă, iar obiceiul ar fi fost preluat de sași chiar de la evrei. Se zice că o tânără a leșinat când a aflat de învierea lui Iisus, iar cei care i-au fost alături au stropit-o cu apă, ca să-și revină.

După 1989, când am preluat eu acest obicei, stropitul se făcea cu parfum sau, dacă nu aveai buget, cu deodorat Fa sau apă de colonie. Dacă mergeai cu gașca la udat, o fată ajungea să miroasă, după o singură trecere pe la pulverizat, ca magazinul Sephora din Mega Mall. Sau din alt mall, sunt singur că toate miros la fel.

Astea au fost Jocurile Paștilor copilăriei mele și au făcut întotdeauna sărbătoarea mai frumoasă.