„Viața mea nu se oprește aici”. Mărturiile unui bolnav de tuberculoză de la sanatoriul Moroeni

Sorin Neacșu. Credit foto: danbrumar.ro

Share This:

„M-am trezit pentru a 87-a oară în acest pat odios. Sunt lac de sudoare, iar pijamaua mi s-a lipit de trup. Un gândac de bucătărie face ture pe ușa frigiderului, parcă vrând să caute răcoarea din interior. Nu-i nimic acolo, amice, doar o pâine mucegăită și un pateu început acum trei zile! Mă ridic cu greu în capul oaselor și constat că cearșaful meu, cândva alb ca laptele, a devenit o cârpă. Abia mâine e ziua când se schimbă așternuturile. Mă reped la geam, cu gândul să-l deschid. Aer, frate, de asta am nevoie! Afară, Georgică trage lacom dintr-o țigară începută și abandonată aseară. Ieri nu și-a luat pastilele și ceva îmi zice că nici azi n-o va face.

Nefericitul, nici nu vrea să se vindece, ci doar să bântuie pe-aici, cu anii. Afară n-are pe nimeni; nici masă, nici nevastă, nici acoperiș deasupra capului. De parcă eu am mai multe. Nici acum nu înțeleg cu adevărat de ce m-ai părăsit. Nu te-ai îngrozit când ai aflat că sunt tuberculos, dar te-ai înfuriat peste măsură când ți-am spus că nu pot primi învoire mai mult de-o săptămână. Ai plecat. Atunci am vrut să mor, dar acum am găsit un motiv pentru care trebuie să trăiesc. Să le spun acelora ca tine că boala m-a ales pe mine ca să mă învețe să prețuiesc viața”.

***

Sorin Neacșu are 36 de ani și asta e povestea lui.

A fost întotdeauna un om activ, neastâmpărat și plin de energie. Poate că boala asta cumplită, tuberculoza, l-a ales pe el ca să-l coboare, ca pe Icar din înaltul cerului, printre ai săi. Sorin e un băiat de la țară, dar după cum vorbește nu zici că s-a născut în comuna Cornești, județul Dâmbovița. Viața lui a luat o turnură neașteptată în 2013, în Vinerea Mare a Paștilor, când a aflat că e bolnav de tuberculoză. Lumea lui părea că s-a sfârșit de tot atunci și credea că nu-și va mai reveni vreodată.

„Tușeam foarte tare și transpiram noaptea foarte rău. Medicul de familie îmi zicea că trebuie să fie de la țigări. Mă lăsasem de fumat de vreo două luni, dar se părea că tutunul își făcuse culcuș serios în plămânii mei. Am zis că o să treacă cu timpul, așa că nu m-am panicat”, își amintește Sorin. Asta se întâmpla în noiembrie 2012, iar diagnosticul la care nu se aștepta nimeni a venit abia în primăvara anului următor.

„M-am panicat foarte tare când am realizat că pierdusem 7 kilograme în interval de câteva luni, în ciuda faptului că nu-mi schimbasem regimul de viață. Prietenii îmi spuneau că am slăbit mult și că ar trebui să consult un medic, să caut mai adânc în străfundurile trupului meu. Mi-am refăcut analizele și medicii mi-au dat vestea: trebuie să merg de urgență la spital, pentru că e ceva grav, dar nu știau ce. Tot ce au găsit a fost o pată la plămâni”.

Tuberculoza asta nu ucide doar trupul, ci și spiritul, căci e cunoscută ca „boala sărăntocilor”, a oamenilor străzii. Anatema e mai greu de îndurat decât boala trupească însăși. „Îmi imaginam că prietenii mă vor stigmatiza, că mă vor izola. Dar cel mai mult mă măcina gândul că aș fi putut transmite boala asta cumplită și altora din jurul meu. Am petrecut mult timp în compania fiicei unui văr de-ai mei. Îmi e tare dragă, parcă ar fi copilul meu.

Și iată-mă acum în situația îngrozitoare de a-i spune că nu ne mai putem juca împreună și, mai rău, că n-ar strica să meargă cu toată familia să se caute de boli la doctori. Când mi-au spus că nici unul dintre ei nu contractaseră boala, mi s-a luat un pietroi de pe inimă. De acum urma să îmbrac halatul alb al penitenței și să duc, de unul singur, o luptă crâncenă cu o maladie care-și alege gazdele la întâmplare și care cruță pe cine vrea”.




De Paști, Sorin n-a ieșit deloc din casă. Teama de a da ochii cu oameni cunoscuți, cu vecini cârcotași sau rude panicoase l-a făcut să se izoleze complet de lumea de afară. Pentru el, lungul drum al penitenței începuse de Învierea Domnului, o sărbătoare a celebrării vieții și iertării în tradiția creștină. El trebuia întâi să „moară” pentru a putea trăi din nou. Pe 8 mai, după Paști, se internează la Spitalul TBC din Târgoviște, unde i se confirmă diagnosticul. De aici e trimis la Sanatoriul Moroeni, sanctuarul tuberculoșilor din România, care avea să-i fie celulă pentru următoarele șase luni.

„Era cumplit acolo. Auzisem câte ceva despre acest loc, însă îmi ziceam că lumea are tendința să exagereze și să deformeze realitatea. Poveștile celor de aici te îngrozeau, pur și simplu. Nu am cuvinte să exprim ce am simțit când mi s-a spus că urma să petrec aici cel puțin 60 de zile”. Un bolnav de tuberculoză urmează o schemă convențională de tratament vreme de două luni. După expirarea celor 60 de zile, pacientului i se face o antibiogramă, adică o analiză care arată rezistența bacteriei la tratament.

„La un test efectuat la 57 de zile de la internare aveam semne că bacilul ieșise din organism. Începusem să prind culoare, să iau în greutate și să mă simt cu adevărat viu. Însă, antibiograma a arătat că aveam șapte rezistențe ale bacteriei la tratamentul pe care îl urmam. Medicii nu-și explicau rezultatul ăsta, care era contrar tuturor semnelor pe care eu le prezentam”. Atunci a suferit al doilea șoc. Medicii i-au spus că starea lui de sănătate se agravase și că sunt nevoiți să-i administreze un tratament mai agresiv. „Șocul a fost mai mare decât data trecută, căci acum intervenea izolarea”, își amintește Sorin.

Credit foto: Facebook/Copilăria începe acolo-Sanatoriul Moroeni

Credit foto: Facebook/Copilăria începe acolo-Sanatoriul Moroeni

Etajul III, unde erau mutați cei bolnavi de tuberculoză multidrog rezistentă, era cunoscut drept locul de unde nimeni nu mai pleacă pe picioarele lui. Un loc al damnațior, al bolnavilor incurabili, infernul pe pământ. Condițiile de cazare în această aripă a sanatoriului trădau o lipsă acută de interes din partea autorităților medicale în a asigura acestor bolnavi, extrem de afectați în plan emoțional, un mediu acceptabil pentru a-și duce pe picioare boala. Parchetul din saloare era scorojit și scârțâia ca puntea unei corăbii trecute prin furtuni devastatoare. Pereții nu mai văzuseră varul cu anii, iar gândacii și muștele îi decorau adesea cu mult sârg.

Dacă deschideai frigiderul, aveai toate șansele să dai peste musafiri nepoftiți, care se înfruptau din puținele bucate provenite din afara spitalului. Iarna, centrala termică a stabilimentului duduia, din noiembrie până în martie, creând o atmosferă irespirabilă în saloane. Vara, pacienții se topesc în saloane, căci nu există sisteme de aer condiționat. Nu e de mirare că cei mai mulți își petreceau zilele de vară în afara sanatoriului, la aer curat.

Așternuturile erau rupte și se schimbau o dată pe săptămână. În acest mediu toxic și descurajant, câteva zeci de bolnavi de cele mai grave forme de tuberculoză trebuia să ducă o luptă inegală cu o maladie agresivă, dar în același timp eradicată în multe state europene. Localnicii comunei Moroeni vorbesc azi despre acest loc ca despre unul vrăjit, departe de strălucirea de altădată. „Moroeniul, Titanicul copilăriei noastre”, a murit definitiv cu fiecare suflet care i-a călcat pragul.

Dar, etajul III al sanatoriului era și a doua casă pentru unii dintre acești oameni bătuți de soartă. „Printre noi se aflau unii care se îmbolnăviseră voit sau care nu-și luau pastilele cu zilele. Nu voiau să se vindece, dar nici să moară, ci doar să stea acolo. Aveau casă și masă”. Unul dintre pacienții de pe etajul damnaților avea 13 ani de vechime în boală. Își lua medicamentele o dată la trei zile. Când analizele îi ieșeau bine era externat; dar se întorcea mereu la sanatoriu, ca albina la stup, când boala recidiva.

În acest mediu cumplit, un om doborât de boală se lupta cu el însuși și cu statisticile îngrozitoare. Anual, în România sunt tratați de TBC circa 27.000 de bolnavi, însă această cifră reprezintă doar 60% din cazurile știute. Dintre cei identificați și internați pentru combaterea afecțiunii, doar între 16 și 26% se vindecă. Ceilalți mor.




„Epidemia de tuberculoză rezistentă la tratament e uriașă în România. Populația României reprezintă doar 4% din cea a Uniunii Europene, dar aici sunt un sfert din cazurile din UE. TBC-ul rezistent la tratament înseamnă că toate medicamentele principale cu care se tratează această boală nu sunt eficiente, nu funcționează la acești pacienți. Rezultatul este că doar 62% din cazurile de TBC rezistent la tratament sunt identificate în România și rata de vindecare pentru aceste cazuri identificate este între 16 și 26%, adică jumătate din media globală. Foarte slab.

Rezolvarea situației tuberculozei în Romania trebuie să fie o prioritate pe termen lung. Din cele 10 milioane planificate pentru tratarea tuberculozei în 2013 au fost cu adevărat alocate doar 4, spune Martin Koehring, senior editor al The Economist Intelligence Unit (o organizație independentă cu sediul la Londra care oferă servicii de consultanță, cercetare și studii în domenii diverse), citat de hotnews.ro.

„Rația” unui bolnav de tuberculoză: medicamente luate cu lingura

„Rația” unui bolnav de tuberculoză: medicamente luate cu lingura

Luni, 4 august 2013, ora 7.00. E a 27-a zi de tratament la etajul III al sanatoriului de tuberculoși. Sorin se ridică din patul lui cazon, cu o dorință nebună de a evada, de a scăpa de boala care îi invadase corpul. Își pune tenișii în picioare și iese în curte, să alerge, cum a făcut din prima zi a sosirii sale aici. Pe drum, are impesia că cineva sau ceva îl urmărește îndeaproape. Dar nu e nici om, nici fiară. E propria temere că nu va ieși de aici viu. „Dacă toți ceilați au dreptate? Dacă nu e nici o cale de scăpare?”, își zice în gând. Mărește pasul. „Câți s-au vindecat în ultimele șase luni? Hmm? Răspunde la asta dacă te ține!”, se mustră.

Acum aleargă ca un apucat, ca un cerb lovit de streche. „La naiba cu toate astea!”, murmură ca pentru sine și fuge bezmetic, vrând să lase în urmă propriile gânduri. Când ajunge în fața porții sanatoriului e ud leoarcă și secătuit de puteri. „Trebuie să mănânci, Sorin”.

„Luam micul dejun la ora 8.00. Nu puteai sări peste masă, căci după două ore urma tratamentul. Înghițeam vreo 25 de pastille, în grupuri de câte cinci. Era oribil. Dar, mai mult decât atât, mă ucidea rutina. Trezit, mâncat, tratament, culcat în pat. Obișnuiam să citesc, însă doctorul îmi zicea că până și această activitate mă obosește, așa că trebuia să stau la pat. Însă, eu nu puteam renunța la alergare. Era singurul lucru care mă făcea să mă simt viu”. Și nu a renunțat la ieșirile sale matinale până în luna noiembrie, când a primit vestea că va fi transferat la București, la Institutul „Marius Nasta”. O echipă a Asociației pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR) i-a povestit despre existența unui nou tratament, inexistent în spitalele din România.

I-au analizat dosarul și i-au explicat că aceasta este șansa pe care o aștepta, de a se reface și de a-și relua viața de dinainte. „Am acceptat. M-au ales pe mine, poate pentru că au văzut că sunt un om care vrea să lupte pentru viața lui, care e optimist și pregătit să mai facă față încă unei scheme de tratament. Le voi fi recunoscător toată viața pentru că au crezut în puterea și dorința mea de vindecare”, ne-a spus Sorin, care după alte cinci luni de îngrijire medicală în Capitală a ieșit pe poarta Institutului „Marius Nasta” vindecat de boala care l-a ținut departe de cei dragi. Era 24 martie 2014.

„Întâlnirea cu prietenii? Nu a fost așa cum mi-o imaginam. Cu toții au înțeles că nu sunt un pericol pentru ei, că învinsesem în lupta cu boala. Au citit și ei mult despre tuberculoză, suficient de mult ca să nu mă condamne ori să mă ocolească. Pe 13 martie, de ziua mea, când mai aveam câteva zile până la externare, m-au și scos din spital ca să mă sărbătorească. A fost frumos din partea lor și am simțit că sunt important pentru ei, că mă întorsesem la viața de dinainte, că eram din nou eu”.




La jumătatea lunii aprilie, Sorin s-a întors la Moroeni. Dar nu pentru un nou tratament, ci pentru a împărți cadouri de Paști camarazilor de suferință. La etajul III era o rumoare de nedescris. Nici azi nu cred că a încetat. Minunea era clară ca lumina zilei: unul dintre ei s-a întors la etajul damnaților pe propriile-i picioare. De Crăciun, Sorin i-a vizitat din nou. Le-a dat cadouri și le-a spus că există viață după tuberculoză. Trebuie doar să crezi în puterea miraculoasă a organismului tău de a se reface după ce a fost invadat de bacilul necruțător. Pacienții și medicii de la Moroeni vorbesc și acum de Sorin Neacșu, un om care a sfidat moartea și a învins tuberculoza, o boală fără permis de ședere în țările civilizate ale Europei.

În 2014, de Paște, în vizită la foștii colegi de „celulă”, la Moroeni

În 2014, de Paște, în vizită la foștii colegi de „celulă”, la Moroeni

Acum se dedică luptei pentru eradicarea acestei boli și în România. Se întâlnește cu bolnavi de TBC, cărora le insuflă dorința de a trăi și speranța însănătoșirii. Vrea să-și întemeieze o familie și să-și continue studiile, căci nu are decât o școală profesională. A renunțat la fumat, alcool și cofeină și a adoptat un stil de viață sănătos. Adesea i se pare că vede gândaci mergând pe frigiderul de acasă ori că cearșaful e rupt și îmbibat cu transpirație. O parte din el a rămas acolo la Moroeni, în sanatoriul tuberculoșilor din Dâmbovița, ca să le spună și altora ce frumoasă e viața de afară.

Despre ASPTMR

Asociața pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR) este o organizație non-guvernamentală, non-profit, fondată în 2011 și are ca scop principal reprezentarea bolnavilor de tuberculoză în fața autorităților. Membrii săi au misiunea de a le înlesni pacienților accesul la tratament medical de ultimă generație. Asociația se implică în campanii care au ca scop oferirea de suport psihologic și social bolnavilor de tuberculoză. În prezent, asociația numără puțin peste 35 de membri, cei mai mulți fiind voluntari. Veniturile organizației au fost zero în anii 2011 și 2012, dar în 2013, prin proiecte și donații, a ajuns la 150.000 de euro.

ASPTMR promovează și susține, prin intermediul cooperării, dreptul la îngrijire medicală, la protecție socială pentru toți pacienții cu tuberculoză și o educație de înaltă calitate a populației, în vederea eradicării tuberculozei.

Ce este tuberculoza

Tuberculoza este o boală extrem de contagioasă și periculoasă care, dacă nu e depistată sau tratată la timp, poate duce la deces. Tuberculoza e cauzată de infectarea organismului cu bacteria Mycobacterium tuberculosis, numită și bacilul Koch, după medicul Robert Koch, care a descoperit agentul patogen al afecțiunii. Tuberculoca se transmite de la om la om pe calea aerului, de la bolnavul de tuberculoză pulmonară infecțioasă care nu urmează un tratament. Medicii spun că după circa 21 de zile de cură cu antibiotice, boala nu mai este transmisibilă, însă mai e prezentă în organism. Primele semne ale prezenței bolii sunt tusea prelungită, transpirație în exces, scăderea în greutate, urmate de tuse cu sânge.

Tuberculoza multidrog rezistentă este o formă mai agresivă a bolii și aceasta apare atunci când bacteria dezvoltă o rezistență la tratamentul convențional. În majoritatea statelor din Europa această maladie a fost eradicată, însă în România încă mai provoacă circa 1.500 de decese anual. În fiecare an se înregistrează circa 13.000 – 14.000 de cazuri noi de îmbolnăviri, însă se estimează că alte 8.000 – 9.000 de persoane sunt bolnave de TBC, dar nu se prezintă la doctor pentru diagnosticare și tratament.




3 Comments on "„Viața mea nu se oprește aici”. Mărturiile unui bolnav de tuberculoză de la sanatoriul Moroeni"

  1. Salut, am trecut prin acelasi chin. Am implinit varsta de 19 ani pe un pat in spitalul Marius Nasta din Bucuresti la sectia MDR din spate.. am o singura completare si nu vreau sa te sperii.. pe fisa de externare ce scrie, vindecat sau caz ameliorat ?

    • Îmi cer scuze că răspund atât de târziu. Am lipsit puțin din peisaj. Sorin îmi zicea că s-a vindecat complet, nu e doar ameliorat. Dacă vreți, v-aș putea pune în legătură, ca să puteți schimba câteva gânduri. Toate cele bune și multă sănătate!

  2. Un medic concediat de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sanpetru, dr. Horia Ionut Leoveanu, a facut dezvaluiri socante despre modul in care sunt tratati bolnavii, teroarea sub care lucreaza personalul si abuzurile care se fac. -Cadavrele erau tinute intr-o camera dezafectata a sectiei de la parter, timp mai multe zile, pacientii erau tratati numai de TBC, chiar daca aveau si alte afectiuni, iar externarile se faceau preferential-, spune Leoveanu. Acestea sunt insa doar o parte din neregulile descrise de Ionut Leoveanu.

    Medicul Horia Ionut Leoveanu a fost angajat la Spitalul TBC din Sanpetru in iunie 2000. Nu este pneumolog, dar are specializare in medicina generala. Sustine ca medicul Gheorghe Lupu l-a impiedicat sa-si faca meseria. -Am fost efectiv sechestrat in cabinet. Nu puteam examina nici un bolnav si nici sa fac vreo mentiune in fisa. Am observat apoi neregulile la medicamente. Pacientii primeau doar tratament pentru TBC. Daca aveau si alte afectiuni, nu erau tratati. Medicul Lupu ridica din sertare medicatia primita de bolnavi pentru alte afectiuni-, sustine dr. Leoveanu.

    Acuzat de omor

    -Am avut un pacient pe nume Andreuca. Suferea de hipertensiune. I-am prescris medicamente pentru aceasta boala. Medicul Lupu a sistat tratamentul dupa trei zile. Starea pacientului s-a inrautatit. Medicul Lupu i-a prescris Furosemid, dar a fost prea tarziu. Bolnavul a facut un accident cerebral. A fost transferat la Neurologie, unde a decedat-, continua medicul Leoveanu. Cazurile sociale nu prezentau interes pentru Spitalul TBC. -Medicul Lupu a refuzat sa efectueze controale pacientilor considerati cazuri sociale. Spunea ca oricum mor si ce conteaza un tigan in minus. Aceste cazuri mi se repartizau mie. Am fost nevoit sa apelez la colegii de alte specialiatti pentru a transfera acesti bolnavi la alte unitati spitalicesti pentru a primi tratament-, spune medicul concediat.

    Morga in salon

    O alta problema strigatoare la cer, afirma medicul Leoveanu, se refera la cazurile terminale sau la pacientii decedati care nu aveau acte de identitate. -Cadavrele era tinute intr-o camera dezafectata a sectiei de la parter, timp de mai multe zile. Am vazut cu groaza cum un om slab ca batul se umfla ca un balon. Ca sa nu mai vorbim de miros si de focarul de infectie-.

    Personalul, redus la tacere

    Medicul spune ca intreg personalul este terorizat. -Toata lumea tace, desi multi stiu ce se intampla. Angajatii au fost obligati sa plateasca din banii lor costul examenului periodic. Proviziile de iarna ale medicului Lupu erau facute de bucataresele spitalului. De multe ori a luat muncitorii de la spital ca sa-i construiasca lui casa. Isi crestea porcii cu resturile de alimente de la spital. Prin tot spitalul se plimbau caini. Am fost la un pas sa iau paduchi. Spitalul a primit o amenda substantiala de la Sanepid, bani care au fost imputati personalului. Fiecarui angajat i s-au retinut din salariu 150.000 – 200.000 de lei-, a mai spus medicul.

    Externari preferentiale

    Spitalul din Sanpetru nu mai are de doi ani o ambulanta proprie. -Bolnavii isi duceau analizele cu masina personala. Si externarile se faceau preferenaial. Daca un bolnav era descoperit in stare de ebrietate, trebuia sa-l externezi. Mergeau apoi la medicul Lupu in dispensar, dadeau ceva si erau din nou internati. Medicul Lupu a efectuat mai multe garzi decat este legal. I-a obligat pe unii dintre colegi sa i le cedeze. Astfel putea lua doua salarii, desi incalca legea-, a mai spus medicul.

    Frig in saloane

    Desi exista o dispozitie de la Casa de Asigurari de Sanatate, bolnavii au fost lasati sa tremure de frig. -CNAS a dispus furnizarea de caldura de la inceputul lunii noiembrie, dar centrala termica a spitalului a fost pornita abia in 15 noiembrie, cu regim redus peste noapte. Bolnavii au inceput sa se planga, deoarece tuberculosii au mare nevoie de caldura. Cand am fost de garda, am cerut fochistului sa porneasca centrala pentru ca in saloane erau doar 17 grade-, povesteste medicul. Conducerea nu a facut nimic. Conducerea spitalului nu a luat nici o masura de remediere a problemelor. -L-am informat pe directorul Ciobanu, dar stia care este situatia. Mi-a spus ca asa este omul, nu are ce face. Apoi mi-a prezentat actul de concediere si mi-a spus ca de la 1 martie nu mai lucrez acolo-, afirma dr. Leoveanu.

    Scuze prin acuze

    Dr. Gheorghe Lupu spune ca intreaga poveste este o razbunare a dr. Leoveanu. -Din cauza lui am primit amenda de la DSP. A facut o sesizare si au venit in control chiar cand s-a terminat micul dejun si mesele nu erau inca sterse. Este adevarat ca amenda a fost platita din banii celor vinovati pentru asta-, a declarat ieri dr. Lupu.

    In privinta camerei mortuare, Dr. Lupu spune ca aceasta este dezinfectata dupa ce cadavrele sunt ridicate. Cat despre porcii despre care vorbea dr. Leoveanu, seful sectiei spune ca acestia sunt ai unor angajati care locuiesc in fostele cladiri ale spitalului. -Oamenii si-au facut gospodarie si isi mai cresc animale-, a explicat dr. Lupu.
    adela 21:14, 29 octombrie 2017 at
    nu am cuvinte sa descriu ce am simtit vizavi de acest nemernic ,in 2015 la stejaris a murit un om datorita incapacitatii acestui nemernic, eu m-am dus disperata la el i-am dat bani ,dar nu a facut absolut nimic,am vorbit cu bolnavii din salon si asa am aflat ca are tarif ,sunt revoltata ,dar acest criminal in halat alb inca profeseaza .colegiul medicilor ce rol are ???? mi-aș dori din suflet ca toti cei care sau intersectat cu acest zis doctor să scrie,să încercăm să luăm atitudine.

    CORNEL 10:35, 30 octombrie 2017 at
    Este adevarat,perfect adevarat.Din Sanpetru LUPUL OILOR A AJUNS LA STEJERIS iar LEOVEANU IN SOMAJ.Era tupeist si spunea de la obraz”totul costa”

    Adela 12:55, 30 octombrie 2017 at
    Bună ziua doamna, îl cunosc foarte bine pe doctorul Leoveanu, nu pot să vă spun prea multe, dar ceea ce vreau să știți este că e bine, chiar foarte bine.

    NICU STOIAN 13:12, 31 octombrie 2017 at
    Da stiu episodul cand doctorul Leoveanu a fost dat afara si a doua zi LUPU SI ANGELA au venit foarte devreme pe sectie si ne-au avertizat ca vine in inspectie MINISTRA BARTOS datorita lui LEOVEANU si sa ii multumim lui.A spus daca suflati ceva zburati cu totii din spital si va las sa muriti ca pe niste caini.Avea un ton rusofon si metalic.Era turbat si nervos.Toata lumea tremura si el il calomnia pe Dr.Leoveanu.Amenda sanepidului era pentru cheful lui de aniversare si nu pentru curatenie.Tinuse o masa in”sala coloanelor”,iar noi am fost invoiti in sat sa nu fim prezenti.El l-a omorat si pe Cornel Florescu un gropar care nu avea de unde cotiza si nu i-a scos apa din plamani.Intr-o zi i-a spus se gaseste cine sa te ingroape si pe tine.Leo era turbat cand ne vedea beti.Nu tolera chestia asta.A luat in vara lui 2000 un bidon de cola,era foarte cald si am mers la dansul la cabinet.S-a incruntat si mi-a spus acum iesi afara.A venit cu bidonul in salon.A pus la toti din salon cola si a tinut de un pahar si pentru dansul,a baut aceasta cantitate din sticla de fata cu noi fara teama ca „sunt microbi”.Cand a iesit din salon a spus”e ultima data cand faceti asta.Eu nu sunt Dr.Lupu”Lupu facea conservele de iarna cu fetele de la bucatarie,iar fructele din livada erau numai pentru el la fel ca si ajutoarele care veneau pentru spital.Erau garzi in care nici nu urca pe sectie.Am muncit cu bolnavii mai zdraveni toata vara la casa lui din Sanpetru.Avea mare pica pe Leoveanu.Singura asistenta care era ok cu domnul Dr.Leoveanu era GABI BOTA si fetele de la bucatarie.

    FLORIN 18:36, 13 decembrie 2017 at
    Perspectiva etichetării reprezintă o schemă legitimă de analiză a proceselor sociale,colegiale si deontologice medicale care influenţează experienţa educaţională şi contribuţiile unor asemenea procese la succes sau eşec în formarea colegilor mai tineri,mai ales a viitorilor medici,,plasând cauzalitatea ultimă a succesului sau insuccesului nu în afara şcolii,facultatii si bunei cresteri ci examinând ceea ce se petrece în interiorul unei colectivitati din lumea medicala. Teoria etichetării atrage atenţia, de exemplu, asupra variatelor mecanisme evaluative (atât formale, cât şi informale) ce operează în şcoală, asupra modurilor în care şcolile alimentează şi sprijină asemenea mecanisme, asupra felului în care reacţionează studentii medicinisti, care sunt rezultatele în ceea ce priveşte interacţiunea interpersonală bazată pe modul în care aceste mecanisme 1-au evaluat pe fiecare dintre studenti şi cum. În timp, consecinţele faptului de a avea o anumită etichetă evaluativă influenţează opţiunile oferite unui doctor DICTATOR,INUMAN,PUS PE CAPATUIALA SI JAF.DE UNDE AI AVUT BANII GREI PENTRU CONACUL DIN SANPETRU.VA VENI O ZI CAND VEI PLATII NEMERNICIILE FACUTE DOCTORE LUPU GHEORGE TUDOR.

    FLORIN 19:12, 13 decembrie 2017 at
    Omul este un izvor de gânduri, de trăiri şi de sentimenteDE DURERE SI BOALA UNEORI NECRUTATOARE SI TERMINALA.. Nimeni nu a încercat să numere câte sentimente există în sufletul unui om in pragul mortii pentru că acestea nu se pot număra, căuta sau accesa, deoarece nimeni şi nimic nu au dreptul să le distrugă, umilească, mutileze şi şă-şi bată joc de ele.Doctorul LUPU GHEORGHE TUDOR,un venetic fara inima,si-a umilit colegul mai tanar si si-a calcat sfantul juramant a lui HIPOCRATE CARE POATE NU SE DEPUNE IN BASARABIA.
    Nimeni nu are dreptul să se joace cu ele, cu vorbele şi cu tot ce ar distruge acest izvor curat… ”sentimentul sufletesc”, mai ales când este al aproapelui tău, deoarece acestea sunt lucruri care dor şi dor foarte tare, iar cicatricile rămase sunt ireparabile; pentru totdeauna, lasă sechele şi traume. Distrugerea sentimentală a unui om, a celui drag şi apropiat este aidoma unei ”condamnări la moarte”, o condamnare înceată, dar foarte sigură, iar esenţa vieţii ar fi liniştea şi împlinirea sufletească.
    OARE ACEST DOCTOR LUPU CU UNTERIBIL CONAC AVEA SUFLET?

    UN GRUP DE FOSTI BOLNAVI CARE MAI TRAIM 14:15, 19 decembrie 2017 at
    Se cade sa spunem LA MULTI ANI DOMNULUI DOCTOR LEOVEANU T.IONUT HORIA!Lui Lupisor ce sa ii putem ura:un alt si nou conac,garzi sau zgarzi suficient de multe,o armata de slugi care sa aiba grija de VILA-CONAC,baietii in posturi cheie cu bani multi,spalati sa nu se infesteze de TBC,ajutoare daca mai vine prin tara Domnul Valentin,gratare pe Lempes!Ne cerem scuze dragul si iubitul nostru Domn Doctor IONUT HORIA T.LEOVEANU ca am fost atat de rezervati si saraci in urari dar domnia dumneavoastra oricum erati doctorul saracilor si erati multumit si asa……Principalul LUCRU ESTE SA NE FITI SANATOS SI MAI URCATI PRIN STEJERIS SI/SAU SANPETRU caci vorba ceea romaneasca”nu mor caii cand vor cainii”,inca suntem suficienti care sa va aparam!Cu drag sa va bucurati de viata,de ziua de maine si sa ramaneti acelasi om milos,ajutator,saritor si sufletist.Va meritati meseria aleasa si nu mai plecati urechea la ce spun tot felul de fraieri si cozi de topor(slugi,slujitori,vistiernici si alte specimene obisnuiti sa pupe dosul dar nu al mainii…..)

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.