Un eveniment grandios, care a pus Bucureștiul pe harta culturii de stradă a lumii, își deschide porțile miercuri, 30 mai 2017. Ediția a șaptea a Festivalului Internațional de Statui Vivante promite să țină cu sufletul la gură, la propriu, pe toți cei însetați de arta teatrală neconvențională. Pentru prima dată în istoria sa, festivalul se va întinde pe durata a șapte zile și va alinia la start trupe de primă mână din Olanda, Austria, China și România. Organizatorul acestui mare eveniment cultural, Teatrul Masca din Capitală, vă propune o incursiune în lumea tăcută, dar profundă, a teatrului de esență tare, a statuilor vivante.

Festivalul aduce 60 de spectacole unice, în trei spații publice ieșite din tipar: Parcul Humulești (cartierul Ferentari, Sectorul 5), Parcul Crângași (Sectorul 6) și Parcul Herăstrău (zona Roata Mare, Sectorul 1). Deschiderea oficială a evenimentului (Noaptea Statuilor Vivante) va avea loc miercuri, la Casa Filipescu-Cesianu, începând cu ora 20.00. Programul complet al spectacolelor și trupele participante le găsiți pe site-ul evenimentului. Accesul publicului la spectacole este gratuit.




Pentru că mă leagă amintiri frumoase de acest festival, nu voi rata nici această ediție. Duminică seară am avut chiar plăcerea de a-l întâlni în Centrul Vechi pe artizanul acestui spectaculos eveniment cultural, actorul Mihai Mălaimare, director al Teatrului Masca. L-am scos pentru câteva minute din sânul echipei sale de actori, care se pregătea să joace piesa Arca lui Lenin, în cadrul Festco 2017. Jovial, cum îl știu toți apropiații, Mihai Mălaimare a acceptat să ne împărtășească tuturor câteva gânduri înainte de debutul Festivalului de Statui Vivante. Enjoy!

danbrumar.ro: Cum arată această ediție a Festivalului de Statui Vivante?

Mihai Mălaimare: Ediția a șaptea este extraordinară. Festivalul nostru este în creștere și mai avem rezerve. Având în vedere că festivalul mondial de la Arnhem nu se desfășoară anul acesta, am preluat noi șefia, suntem cei mai mari din lume în acest moment. Vom fi, cu siguranță, cei mai mari din lume în doi-trei ani. Ceea ce ne deosebește față de festivalul de la Arnhem este că într-o bună măsură festivalul îl realizăm noi, îl creăm noi. Ei nu fac decât să importe statui din Olanda sau din alte țări, cărora le oferă o logistică și atâta tot. E mai degrabă comerț.

În șapte ani de când facem acest festival am adus inovații care, încetul cu încetul, au fost preluate și de profesioniștii din Vest. Dacă până acum doi ani nici nu se punea problema ca la statuile lor vivante să existe vreo poveste, vreun story, muzică sau mișcare într-un anume fel, acum au început. Pentru că și-au dat seama că, de fapt, statuia vivantă este momentul de culme al teatrului stradal, este esența teatrului.  În cele cinci minute cât durează o poveste, tu poți să spui Hamlet. Și lumea să-l înțeleagă în totalitatea sa.

danbrumar.ro: E mai dificil să joci un spectacol de gest, decât unul tradițional, vorbit?

Mihai Mălaimare: Categoric, fiindcă în acele cinci minute trebuie să ai doar acele gesturi care sunt încărcate profund de semnificație și care să susțină un discurs solid și profund. Există o statuie pe care o tot dau ca exemplu, Ofelia. Cel care o vede pe actriță, Amalia Popa, jucând Ofelia, nu numai că înțelege absolut toate replicile, dar aude, pătrunde, deconspiră într-un fel pentru sine toate replicile din Hamlet. E un lucru extraordinar.

danbrumar.ro: Ce e nou anul acesta în cadrul festivalului, față de anii trecuți?

Mihai Mălaimare: Anul acesta aducem câteva inovații. În primul rând, festivalul crește de la cinci la șapte zile. Targetul este unul mai special, în sensul că jucăm în Ferentari, ceea ce este un lucru inedit. Jucând în Ferentari, în Crângași și în Herăstrău, noi acoperim aproape întreg spectrul de public în zona stradală.

danbrumar.ro: Cum e publicul din Ferentari?  

Mihai Mălaimare: Am mai jucat aici, este senzațional. E un public însetat, e un burete. La ei nu s-a dus nimeni. Toată lumea a considerat că Ferentariul este echivalent cu violență, cu mizerie, ceea ce nu-i departe de adevăr. Nu iese fum fără foc, dar a trebuit să recunosc că până și copiii, care de obicei sunt mai recalcitranți, au rămas siderați în fața statuilor noastre vivante și, mai mult decât atât, au încercat să joace odată cu ele. Este un lucru absolut fabulos. Dacă toți actorii ar afla în prima zi de actorie, de la profesorii lor, că e posibil ca evoluția lor, munca lor, creația lor să schimbe destinul altcuiva probabil că și în România arta teatrală ar avea un alt nivel.

danbrumar.ro: Ce trupe vom vedea anul acesta jucând pe stradă?

Mihai Mălaimare: Avem trei echipe de actori, din trei țări diferite. E o echipă austriacă, din Viena, care se cheamă Big Names, care aduce în prim plan o sumă de personalități din diverse planuri ale societății. De la Einstein, la Steve Jobs, spre exemplu. Mai vine o companie din Olanda, Adorable, care e condusă de Yvonne Hollander, directorul artistic al Festivalului Internațional de la Arnhem.

Dar atracția acestei ediții o constituie un grup de șase actori din China. I-am invitat pentru că Teatrul Masca este printre fondatorii Ligii Teatrale de pe Drumul Mătăsii. Pe cei șase îi antrenăm de vreo 12 zile, timp de zece ore pe zi… Da, i-am zăpăcit (zâmbește). Sunt foarte buni și extrem de muncitori și ambițioși. Ceea ce le predam seara, găseam a doua zi perfect făcut, dovadă că ei repetă la hotel, în camere. În București vor juca O noapte furtunoasă de Caragiale. Este ceva incredibil. Cum să spun, Caragiale a fost jucat în multe feluri, și în România și în străinătate. Dar statui vivante chinezești, e pentru prima dată. Va fi ceva unic.

Pe de altă parte, noi am adus o altă invenție în zona machiajului. Am făcut tranziția de la un machiaj teatral, la unul specific statuilor. De exemplu, sprâncenele nu sunt desenate, ci sunt construite prin depozitare de argilă, ca să creăm volum. Ca la orice statuie – cu excepția celor grecești unde erau pictate – sprâncenele ies în evidență. Este absolut tulburător. Dintre cele 16 statui cu care Teatrul Masca participă anul acesta, mai bine de trei sferturi sunt absolut extraordinare.

danbrumar.ro: Ce diferență este într-un actor veritabil care joacă într-un spectacol de statui vivante și un interpret de statuie vivantă de pe stradă?

Mihai Mălaimare: Atunci când vezi un actor profesionist făcând o statuie vivantă te impresionează și te emoționează. Restul sunt cerșetori sau amatori de proastă calitate. Din păcate, sunt și actori printre ei. Mulți au trecut pe la noi, prin mâna mea, dar au plecat cu puținele lucruri pe care le-au învățat și acum pretind că ar fi profesioniști. Unii au tupeul să și predea, să fie dascăli.

În opinia mea, statuia vivantă are echivalența apariției commediei dell’arte în secolul al XVI-lea. Atunci era un teatru elitist, așa, academic, și brusc a apărut, domnule, o generație de actori care jucau în stradă și care erau formidabili, colosali. Cam așa ceva este și cu statuia vivantă. Numai că, așa cum în România democrația a fost pervertită de gunoaiele societății care s-au urcat pe tron după 1989, și statuia vivantă, care este teatru de cea mai profundă și mai bună calitate, a fost pervertită de cerșetori și amatori. Din cauza asta, primăriile din Barcelona, din Paris, din Berlin au luat decizia să le interzică.

danbrumar.ro: Care e povestea spectacolului Arca lui Lenin, pe care l-ați montat în Centrul Vechi?   

Mihai Mălaimare: E un spectacol mai vechi al nostru, realizat în tehnica statuii vivante, cu statui proletcultiste. Nu face parte din festivalul de statui vivante. El vorbește despre perioada stalinistă a anilor ‘50, în Rusia sovietică, și apoi ecoul ei în România populară. Eu am vrut să fac inițial o serie de statui proletcultiste, pe care să le introduc în festivalul statuilor vivante. Dar, după aceea, mi-am dat seamă că e un material bun pentru un spectacol. Am găsit niște texte din reportajele vremii, am folosit muzică din perioada respectivă, dar, curios, se găsește foarte puțin material din acea perioadă. Mi se pare straniu, căci vorbim de o perioadă plină de „efervescență” culturală.

A fost o societate construită de ticăloși, cu ticăloși, împotriva unor oameni absolut normali. Pe mine, personal, comunismul nu m-a necăjit cu nimic, de aceea îndrăznesc să cred că pot să privesc acea perioadă cu obiectivitate. Sigur, am stat la cozi. Am stat două zile la coadă pentru 20 de litri de benzină, dar tot acolo mi-am cunoscut și nevasta. Deci, e un lucru bun (râde).

Nu mi-am propus o atitudine cu spectacolul ăsta. Vreau doar să arăt, să desenez, e un crochiu. Pentru ca cei de vârsta mea să nu uite și pentru ca aceia care privesc comunismul ca pe o chestiune exotică să știe că așa ceva a fost posibil.

Dacă ți-a plăcut articolul, știi ce ai de făcut. Dacă vrei să le faci ziua mai frumoasă și prietenilor tăi, recomandă-l! A… și nu uita să mergi să vezi spectacolele de statui vivante! Merită.