Medicii Spitalului Clinic Colentina din Capitală au reușit o operație în premieră în sistemul sanitar public românesc. O femeie de 48 de ani a fost operată pe creier, în timp ce aceasta era trează. Pacienta a fost conștientă tot timpul de ceea ce fac medicii, ba chiar a vorbit, a râs cu doctorii și a desenat pe o hârtie. Intervenția a fost necesară fiindcă femeia avea o tumoră în aria motorie primară, aria senzitivă primară și aria care deservește percepția hemispațială (vezi foto).
Din echipa care a dus la bun sfârșit această operație au făcut parte medicii anesteziști Lelia Iliescu și Adriana Badea, precum și medicii neurochirurgi Ionuț Gobej și Dorin Bica, dar și medicul neurolog Laura Crăciun.
„Este cea mai spectaculoasă tehnică anestezică, pacienta primește inițial anestezie generală intravenoasă totală, este setată neuromonitorizarea și neuronavigația, apoi începe intervenția chirurgicală. Când se ajunge la formațiunea tumorală, adică după 20-30 de minute, pacienta este trezită. Pe parcursul intervenției neurochirurgicale, care a durat 4 ore, pacienta în vârstă de 48 ani a fost perfect trează, foarte cooperantă și a efectuat diferite teste de evaluare a funcțiilor motorii și senzitive, în vederea stabilirii marginilor de rezecabilitate, astfel încât aceasta nu va ramâne cu deficite”, a spus dr. Lelia Iliescu.
Deși poate părea SF, acest gen de operație este suportată din bugetul Casei de Asigurări de Sănătate, deci pacientul nu plătește nici un ban.
Cu toate că e vorba de o premieră demnă de laudă pentru Spitalul Colentina, astfel de operații pe creier cu pacientul treaz s-au mai făcut în România. Poate vă surprinde, dar prima intervenție de acest gen de la noi din țară a fost făcută în 1973 la Timișoara, grație geniului medicului Vasile Miclăuș. Acesta a și inventat un aparat de stereotaxie cerebrală (tehnică de imagerie care permite reperarea în spațiu a structurilor anatomice), pe care l-a fixat în dreptul craniului unui pacient care suferea de diskinezie (anomalie a mușchilor caracterizată prin apariția unor mișcări nefirești și involuntare la nivelul feței, gâtului, brațelor sau trunchiului). Azi toată lumea îi spune Parkinson.
Un film-document, din timpul acestei operații, a fost postat recent pe site-ul televiziunea-medicală.ro. Este prima filmare realizată la noi în țară în timpul unei intervenții neurochirurgicale. Azi, din păcate, astfel de operații cu pacient treaz nu se mai fac în Timișoara.
Notă: Dr. Ionuț Gobej, șeful secției de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Colentina, ne-a furnizat unele lămuriri în legătură cu intervenția care a avut loc în cadrul unității medicale din Capitală. Iată declarația domniei sale:
„Ceea ce numim astăzi „awake surgery”, sau neurochirurgie cu pacientul treaz, nu are nicio legătură cu tratamentele de neurochirurgie funcțională folosite pentru boli cum ar fi parkinson, distonie, tremor esential, etc. „Awake surgery” implică, prin definiție, anestezia generală, urmată de craniotomie (adică tăierea unei rondele din craniu), apoi trezirea pacientului și administrarea de teste neurologice adecvate localizării tumorale la care se asociază cartografierea corticală si subcorticală cu ajutorul unor stimuli electrici, folosind diverse metode electrofiziologice. Termenul de „awake surgery” este unul strict neurochirurgical și are o definiție exactă.
Astfel că textul de mai sus este o speculație. Cu alte cuvinte, intervenția realizată la spitalul Colentina este o premieră medicală pentru sistemul de stat din România. La Brain Institute, instituție privată din București, a fost facută prima astfel de operație în România”, a declarat medicul.
Ceea ce vrea să spună domnul doctor e că operația care a avut loc în 1973 nu poate fi inclusă în aceeași categorie cu cea de la Colentina, prin urmare ea nu poate fi considerată prima intervenție pe creier cu pacient treaz de tip „Awake surgery”.
In imagine, aria occipitala e desenata in lobul parietal. Distanta mare intre unde e desenata si unde ar trebui sa fie.
Mulțumesc DrM. O să caut un grafic mai bun, mai aproape de realitate.
Ceea ce numim astazi „awake surgery”, sau neurochirurgie cu pacientul treaz, nu are nicio legatura cu tratamentele de neurochirurgie functionala folosite pentru boli cum ar fi parkinson, distonie, tremor esential, etc. „Awake surgery” implica, prin definitie, anestezia generala, urmata de craniotomie (adica taierea unei rondele din craniu), apoi trezirea pacientului si administrarea de teste neurologice adecvate localizarii tumorale la care se asociaza cartografierea cortticala si subcorticala cu ajutorul unor stimuli electrici folosind diverse metode electrofiziologice. Termenul de „awake surgery” este unul strict neurochirurgical si are o definitie exacta.
Astfel ca textul de mai sus este o speculatie. Cu alte cuvinte , interventia realizata la spitalul Colentina este o premiera medicala pentru sistemul de stat din Romania. La Brain Institute, institutie privata din Bucuresti, a fost facuta prima astfel de operatie in Romania.
Cred ca articolul a fost comandat de un doctor „binevoitor”….
Ionuț Gobej, pe acest site nimeni nu beneficiază de articole la comandă. A fost un anunț al echipei medicale de la Spitalul Colentina, pe care l-am găsit de interes pentru cititorii mei. Mulțumesc pentru informațiile legate de awake surgery, eu nu sunt de specialitate. Încă nu sunt lămurit ce ați vrut să spuneți cu „o speculație”.