Oamenii ăștia sunt de pe Marte

Share This:

Nu o dată, în această pandemie, m-am simțit ca în filmul Underground al lui Emir Kusturica. Dacă nu știți subiectul pe care-l tratează, vi-l zic pe scurt: unii, mai fraieri, sunt ținuți într-un beci ani de zile, convinși de alții, mai deștepți, că afară războiul nu s-a terminat. Așa mă simt eu acum, când mă uit la televizor și îi aud pe Orban și Arafat perorând: Războiul nu s-a terminat!

Și, de bună seamă, nu s-a terminat, dar sentimentul ăsta mă cuprinde mai cu seamă când văd că-n jurul meu oamenii își continuă viața ca și când am fi liberi. Ca și când n-am fi încă în pandemie.

La fel se poartă și Muzeul Municipiului București, o instituție a Primăriei Capitalei, care organizează o expoziție cu public în interiorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Iubesc această instituție pentru că întotdeauna a avut o misiune educativă și sunt convins că va rămâne la fel. Însă, cred că un eveniment public în interior despre cât de aproape suntem de planeta Marte nu mi se pare o idee prea bună. Chiar dacă suntem pe cale să ne pierdem Pământul.

Pentru toți cei care susțin contrariul s-a făcut această expoziție: Mai aproape de Marte, pe care vă invit s-o vizitați. Dacă nu sunteți, cumva, închiși în vreun beci, ca mine.

„Mai aproape de Marte”, la Observatorul Astronomic

Muzeul Municipiului București invită publicul să descopere în interiorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bd. Lascăr Catargiu nr. 21) o expoziție temporară dedicată planetei Marte. Realizată cu ocazia apropierii acestei planete de Pământ, expoziția este la unison cu observațiile care se pot face seara prin instrumentele de la Observatorul Astronomic.

Publicul are ocazia să vadă în mod direct planeta și, în același timp, prin ochii sondelor spațiale care au fost acolo.

Afișul evenimentului „Mai aproape de Marte”

Marte – următorul nostru cămin planetar. Atunci când va decide să părăsească Pământul, omenirea nu va avea la dispoziție decât o singură planetă, una pe care se găsește apă, o gravitație acceptabilă, atmosferă care poate fi cu ușurință transformată în aer respirabil. Aceasta este Marte, care mai are un avantaj: se apropie destul de mult de Pământ.

La fiecare doi ani și patru luni, planeta se află la depărtarea minimă, străbătută în prezent în șase-opt luni de către sondele spațiale. Având în vedere calitățile pentru omenire ale planetei, în ultimii 40 de ani s-au lansat zeci de sonde spațiale, o flotilă care a fost ochii, urechile și nasurile noastre, care a cartografiat suprafața și subsolul, a descifrat meteorologia și condițiile de la sol.

Chiar în prezent câteva sonde sunt la Marte, iar alte trei pe drum. Expoziția din cadrul Observatorului are ca scop informarea publicului despre această fascinantă planetă, utilizând imagini satelitare și informații extrem de noi”, spune Adrian Șonka, astronom și lector la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Expoziția „Mai aproape de Marte” conține patru planșe mari și zece mici cu informații despre istoria observațiilor făcute asupra planetei, despre suprafața acesteia, despre explorarea ei la fața locului, precum și un colaj de peisaje marțiene, fotografiate de sonde care au asolizat. Expoziția include o hartă de mari dimensiuni a planetei, precum și observații vechi, desene realizate la telescop de astronomi și poate fi vizitată în timpul programului, fără costuri suplimentare.

Expoziția temporară completează expoziția de bază a Observatorului – „Descoperim împreună Universul: Expoziție de Astronomie” – care are ca subiect sistemul solar și explorarea acestuia, planetele, stelele și galaxiile, scopul principal fiind ilustrarea locului nostru în Univers, cu o temă secundară referitoare la explorarea sistemului solar, sondele spațiale fiind reprezentate într-un mod inedit.

Pe gardul Observatorului Astronomic pot fi văzute și două expoziții temporare: una despre aselenizări, cu informații despre cine, cum, când și unde a ajuns pe Lună; alta despre „Istoria Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu”, care începe în anul 1908, iar vizitatorii pot vedea imagini de la importante evenimente astronomice studiate de pe terasa și din cupola amiralului.

Be the first to comment on "Oamenii ăștia sunt de pe Marte"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.