Știu, când zic Ilfov vă gândiți mai întâi la străzi de pământ și fără canalizare, la asistați social și familii sărace, la servicii de transport jalnice, la infrastructură precară pentru dezvoltarea afacerilor. Poate și la vila din Ștefănești a lui Adi Minune. Și nu puteți fi acuzați de lipsă de obiectivitate, căci toate cele de mai sus pot fi susținute cu probe.

Ceea ce poate nu știați este că dezvoltarea județului Ilfov este obligatorie pentru salvarea Bucureștiului, iar faptul că ea bate pasul pe loc este și o consecință a politicilor falimentare de la „centru”. În cele ce urmează vă voi explica de ce capitala României este o piedică pentru dezvoltarea acestui județ, care în ultimii ani a cunoscut o „explozie” a interesului manifestat de familiile tinere și de mediul de afaceri. Iată cinci patru motive ale insuccesului politicilor publice din Ifov!

1. Problemele de trafic ale Bucureștiului

Pentru un locuitor al capitalei, traficul aglomerat la orele de vârf este o problemă de zi cu zi. Sistemul de management al traficului, implementat de Primăria generală în cazul a 50% din intersecțiile din oraș, nu e capabil să regleze afluxul sufocant de autovehicule în primele ore ale dimineții și după-amiaza.

În cele mai importante momente ale zilei pentru mobilitatea locuitorilor săi marele oraș cedează, iar experții spun că în cel mult un an Bucureștiul se va bloca de tot dacă nu se iau măsuri drastice. Un plan în acest sens a fost conturat de administrația locală, dar măsurile întârzie să apară. Problemele de trafic ale Bucureștiului afectează și localitățile din Ilfov, legate printr-o rețea de drumuri care sunt mereu blocate dimineața și după-amiaza.

Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică, Ilfovul este singurul județ din România cu creștere demografică. Dacă în 2002 erau înregistrați 300.000 de oameni, acum sunt 437.612 locuitori, iar datele sunt valabile pentru anul 2015 (ultimele disponibile oficial).

Explicația stă în faptul că locuitorii capitalei au migrat înspre cele 40 de comune și orașe din județ, unde și-au ridicat case, în speranța că vor scăpa de ambuteiajele din București. Spre ghinionul lor, problemele au devenit mai mari, întrucât și-au stabilit doar domiciliul aici, continuând să lucreze în capitală și să-și ducă copiii la școli din marele oraș.

2. Proiectele strategice, doar pe hârtie

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) este un mega proiect, un document strategic care are ca scop creșterea mobilității locuitorilor din regiunea București-Ilfov. În PMUD au fost incluse cele opt orașe și cele 32 de comune din Ilfov care ar trebui să beneficieze de o politică de dezvoltare a transportului public unitară cu Bucureștiul, de care sunt legate natural.

Ideea creării acestei strategii a aparținut autorităților din Ilfov, care au cooptat administrația locală din capitală pentru implementarea ei.

Proiectul a fost definitivat în 2015 și înaintat fostului primar general, Sorin Oprescu, care a fost convins de beneficiile lui. Spre ghinionul tuturor, bucureștenii aveau să afle de la DNA că au un primar care ia mită, în urma unui flagrant realizat în septembie 2015. La scurt timp după scandalul iscat de ancheta DNA, Bucureștiul a rămas fără primar general, dar și fără vreo speranță că PMUD va putea demara conform planurilor.

Orașul a avut, pentru câteva luni, primar interimar, apoi am intrat în focurile alegerilor. După aceea au venit lunile de acomodare la primărie pentru Gabriela Firea. Unii spun că tot în perioadă de probă se află și acum, dar eu zic că-s doar răutăți. Ceea ce este important e că noul primar general a fost convins de nevoia implementării acestui mega proiect, însă PMUD 2016-2030 a fost aprobat de Consiliul General abia la 29 martie 2017.

S-au pierdut doi ani prețioși din cauza unor deficiențe în actul de guvernare al capitalei. Astfel, Bucureștiul a fost în această perioadă o piedică în dezvoltarea județului Ilfov fiindcă nu a fost capabil să asigure continuitatea și predictibilitatea pe care proiectele de asemenea anvergură le cer.

3. Rivalitățile și orgoliile politice

Au existat dintotdeauna și nu vor dispărea niciodată, indiferent câte victime colaterale vor face. În cazul de față, rivalitățile de ordin politic pun sub semnul întrebării proiecte de importanță strategică în regiunea București-Ilfov și al naibii să fiu dacă cei care le patronează nu sunt demni de tot disprețul. Acum, la putere e coaliția PSD-ALDE.

Ceea ce poate nu știați e că 30 din cei 40 de primari ai localităților din Ilfov sunt liberali. Cum s-a întâmplat asta, mi-e greu să înțeleg. Din pricina acestor rivalități politice, dezvoltarea județului Ilfov are de suferit și aici mă refer la un proiect uriaș întocmit de Consiliul Județean Ilfov, care vizează extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în 22 de localități din județ.

Master Planul, întocmit în 2014, prevede investiții de peste 340 de milioane de euro, iar populația care ar urma să beneficieze de roadele acesteia se ridică la 210.000 de persoane.

CJ Ilfov știa la vremea respectivă că nu are acești bani (bugetul anual al Consiliului e mai mic decât cel al unei primării de sector), așa că a solicitat fonduri europene nerambursabile. Toate bune și frumoase, dar documentația trebuie trimisă mai întâi la Ministerul Fondurilor Europene, care poate transmite recomandări, sfaturi și instrucțiuni valoroase pentru a ușura procesul de absorbție a banilor europeni.

Numai că, tot ce a făcut ministerul de resort din 2014 încoace a fost să blocheze accesul CJ Ilfov la fondurile nerambursabile și asta ar trebui să te mâhnească fiindcă actuala guvernare se jură că face tot posibilul să atragă tot ce-i dă UE pe nimica.

Refuzul de a semna documentația în vederea depunerii cererii de finanțare dovedește că Ministerul Fondurilor Europene, indiferent de cine e condus, are interesul ca proiectele care nu poartă semnătura celor de la putere să eșueze. Bucureștiul, prin instituțiile sale guvernamentale, s-a dovedit încă o dată o piedică pentru dezvoltarea județului Ilfov.

4. Lipsa de viziune

Știu că țara asta e înnebunită după autostrăzi. Mulți dintre conaționali cred că autostrăzile sunt o soluție pentru un transport rapid și sigur, dar și un motor de dezvoltare economică. Bucureștiul are acces la trei astfel de șosele de mare viteză, dintre care una (A3) se oprește într-un gard pe strada Petricani.

Dacă CNAIR i-ar da drumul, tot traficul de pe această autostradă s-ar descărca într-o rețea de străzi (Petricani, Fabrica de Glucoză, Dimitrie Pompeiu) încă nepregătită să preia numărul uriaș de mașini. Aici nu e lipsă de viziune, ci lipsă de acțiune, întrucât proiectele de supralărgire a acestor străzi datează de acum mai bine de 12 ani.

Dar să revenim la lipsa de viziune în gestionarea traficului adiacent capitalei și să ne oprim pe Șoseaua de Centură a Bucureștiului care, dacă mă întrebați pe mine, nu e de fapt șosea de centură. E o alee cu patru benzi pe alocuri (în nord) și cu două benzi ca vai de ele în sud.

Lipsa unei viziuni pe termen lung referitoare la impactul devastator al traficului de mare tonaj în regiunea București-Ilfov produce efecte de câțiva ani. Vede cineva? Nu. Eu dacă aș fi ministru al transporturilor în această țară mi-ar fi rușine să-mi trec această funcție în CV.

Căci ce poate fi mai umilitor decât să fii ministru al transporturilor într-o țară fără transporturi. Cum au împiedicat lipsa de viziune și incompetenaă dezvoltarea județului Ilfov? Păi să tot fie vreo zece ani de când se vorbește despre necesitatea construirii unei a doua șosele de centură, o autostradă circulară de circa 100 km lungime, care să preia traficul greu care se descarcă în localitățile din Ilfov.

În plus, această autostradă circulară este necesară pentru a spori conexiunile rutiere dintre România și țările europene, printr-o rețea de transport bine dimensionată și modernă.

Specialiștii europeni ne spun că dacă nu facem această a doua șosea de centură (mă rog, noi nu o avem nici pe prima pusă la punct), tot ce înseamnă trafic rutier București-Ilfov se va bloca în câțiva ani. Dar, pentru autoritățile de la București această centură circulară nu e o prioritate. Mai importantă e autostrada între Pitești și Sibiu, iar explicația lor e că Automobile Dacia, care e al doilea contributor la bugetul de stat, amenință (de câțiva ani) că-și mută producția de la Mioveni într-o țară civilizată.

Au dreptate francezii de la Dacia-Renault, dar să mă ierte dacă nu consider autostrada lor o prioritate. Constructorul de mașini contribuie cu 2-3 la sută la PIB, în vreme ce Regiunea București-Ilfov cu 28 la sută. Cred că prioritățile României ar trebui să fie în această direcție.