Portabilitate 2021 | În ce condiții poți pleca dintr-o rețea și când poți fi refuzat

Credit foto: Andrea Piacquadio/Pexels.com

Share This:

Portarea în altă rețea mobilă este o facilitate garantată utilizatorilor de servicii telecom. De portabilitate se poate bucura orice client al operatorilor din domeniu, însă trebuie știut că poți pleca din rețea cu respectarea unor condiții. Conform ANCOM, furnizorii de servicii de telefonie nu pot refuza utilizatorilor portarea numărului de telefon decât în anumite situații stabilite de lege. Iată care sunt acestea!

Cum poți porta un număr de telefon, fără dureri de cap

Primul lucru pe care trebuie să-l faci când vrei să-ți muți numărul de telefon în altă rețea este să completezi o cerere de portare. Cererea se depune la furnizorul de telefonie în rețeaua căruia vrei să te portezi. Dacă ești la Vodafone și vrei portare Telekom, atunci depui cerere la Telekom. Clar până aici!

Odată ce ai depus cererea (cel mai adesea online) și e acceptată de noul furnizor (furnizor acceptor), contractul cu vechiul furnizor (donor) încetează. Nu trebuie să faci nimic în plus, însă nu uita de obligațiile pe care le ai față de vechiul furnizor!

Portarea numărului de telefon către un alt operator nu anulează obligațiile pe care ți le-ai asumat la semnarea contractului cu operatorul inițial. Astfel, dacă soliciți portarea înainte de expirarea perioadei minime contractuale, va trebuie să achiți penalități de reziliere anticipată.

Aceste penalități diferă de la furnizor la furnizor, însă în general se ridică la contravaloarea unui abonament lunar înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea contractului. Dacă ai beneficiat de prețuri avantajoase, în cadrul unor promoții, la achiziția unui telefon mobil, vei fi nevoit să achiți contravaloarea acestuia.

Sfatul meu este să verifici data la care urmează să expire perioada minimă contractuală și să faci portarea atunci. Sau să-ți asumi plata unor despăgubiri de reziliere anticipată.

PUBLICITATE: Portare OrangeAbonamentul e gratuit în prima lună dacă te portezi pe YOXO până la 30 iulie 2021

Portabilitate 2021. Când poate fi refuzată cererea de portare

Credit foto: Andrea Piacquadio/Pexels.com

Operatorul acceptor poate refuza portarea numărului în cazul în care nu furnizează tipul de serviciu solicitat de utilizator. Aici poate fi dat ca exemplu serviciul de telefonie prepaid. Nu toți operatorii au serviciu de telefonie prepaid.

Operatorul donor (de la care vrei să pleci) poate refuza cererea de portare în mai multe situații. Iată-le:

  • Cererea nu este corect completată;
  • Datele de identificare a abonatului sunt incorecte sau nu corespund cu numărul a cărui portare se solicită;
  • Numărul se regăsește în una dintre categoriile de resurse de numerotație exceptate de la portabilitate;
  • Operatorul donor nu furnizează servicii prin intermediul numărului respectiv. De exemplu, prin încetarea contractului ca urmare a unei solicitări venite din partea utilizatorului anterior depunerii cererii de portare. De aceea, utilizatorii sunt sfătuiți să NU solicite încetarea contractului încheiat cu furnizorul donor în situația în care doresc să-și porteze numărul de telefon;
  • Numărul pentru care se solicită portarea nu a fost utilizat pentru convorbiri în rețeaua operatorului donor;
  • Cartela SIM este declarată pierdută/furată.

Când nu poți fi refuzat la portare în altă rețea

  • Când ai datorii față de operatorul donor. Asta nu e problema operatorului acceptor;
  • Când te afli încă în perioada minimă contractuală cu operatorul donor. Nici asta nu e problema operatorului la care vrei să pleci.

Portabilitate 2021. Unde poți reclama încălcarea drepturilor tale

În cazul în care ți se refuză dreptul de portabilitate, în afara situațiilor descrise mai sus, te poți adresa furnizorului acceptor. Dacă ai nevoie de mediere, poți apela la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Vezi AICI cum se depune o sesizare!

Încă 5 întrebări despre portarea în altă rețea (pagina următoare)

1 Comment on "Portabilitate 2021 | În ce condiții poți pleca dintr-o rețea și când poți fi refuzat"

  1. Foarte bine explicat, multumesc mult pentru informatie!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.