Premieră în România: Realitatea Virtuală în recuperarea copiilor cu autism

Terapia ABA, integrată în Realitatea Virtuală

Share This:

După ce a fost folosită cu succes în țările nordice, SUA și Japonia aproape trei decenii, Realitatea Virtuală (VR) ajunge să aibă aplicații și în tratamentul copiilor cu autism din România. Primul proiect de acest gen, botezat Digital Therapy for Autism – ABA, este finanțat prin programul RO SMART – Țara lui Andrei (OMV Petrom) și este disponibil pentru circa 170 de copii cu vârsta de peste 4 ani.

Realitatea Virtuală dă o mână de ajutor în procesul de recuperare a copiilor cu autism și alte tulburări de dezvoltare prin integrarea tarapiei ABA. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenii, terapia ABA (Applied Behavior Analisys) este un program de învățare care are ca scop modificarea comportamentului autist al copiilor. Metoda are obiective clare și presupune sarcini mici bazate pe recompense.

Însă, cu ajutorul Realității Virtuale copiii vor fi expuși mai ușor la medii, stimuli și situații sociale noi, care fac parte din programul lor de integrare socială. Realitatea virtuală poate crea cu 50% mai puțin efort orice situație, stimul sau experiență necesare pentru recuperarea copilului cu tulburări.

Primii care vor beneficia de această metodă de tratament sunt copiii din cele două centre Autism Voice din București (peste 170). Potrivit celor care se ocupă de recuperarea lor, ei vor reuși să depășească probleme sociale și emoționale grave (temeri/fobii, tulburări de comunicare, anxietate, depresie, bipolaritate) și să accelereze aplicarea planului de intervenție cu 50% mai repede.

Suntem încântați de faptul că am reușit să dezvoltăm proiectul precum a fost gândit de la început. Ceea ce am reușit să gândim și să realizăm în parteneriat cu Agenția Ideologiq reprezintă o premieră. Integrarea copiilor cu tulburări este, în fapt, cea mai dificilă parte din parcursul recuperării acestora. Acum avem posibilitatea de a-i expune la acțiuni și activități de zi cu zi, fără să mai existe riscuri.

Copiii se pot obișnui prin VR cu contexte sociale cotidiene, cum ar fi mersul cu metroul, mersul la cumpărături, fără să le mai creeze frustrări, urmând ca apoi să ieșim și în mediile naturale și să urmărim integrarea. Suntem ferm convinși că până la finalul anului, când vom avea primele rezultate în urma implementării proiectului, acestea vor vorbi de la sine, iar studiul pe care îl vom realiza va fi edificator în acest sens”, a declarat Anca Dumitrescu, președintele Autism Voice.

Cum funcționează terapia ABA în Realitatea Virtuală

În cadrul acestui proiect, compania care a dezvoltat soluția tehnică a creat 5 experiențe interactive de realitate virtuală și 6 kituri VR. Copiii vor primi recompense după ce vor finaliza primele două experiențe interactive.

Prima experiență de realitate virtuală interactivă pentru copiii cu autism este creată în cadrul unui hypermarket.

Copiii vor avea de parcus interiorul magazinului, care este modelat și programat în totalitate de echipa Ideologiq. În cadrul experienței, copilul vizualizează un film 360 realizat în interiorul magazinului, iar apoi interacționează cu mediul de realitate virtuală. Copilul va fi îndrumat să aleagă un produs de pe raft, să îl pună în coșul de cumpărături, apoi pe banda casei de marcat, pentru a-l scana, oferind astfel posibilitatea terapeutului de a crea diferite jocuri, diferențiate în funcție de vârstă”, spun reprezentanții Autism Voice.

Cea de-a doua experiență interactivă de realitate virtuală de care au parte copiii are loc la metrou. Totul începe cu interacțiunea micuților cu metroul și cu cartela de acces, pe care trebuie să o cumpere și să o introducă în aparatul de taxat. Apoi, cei mici trebuie să coboare în subteran și să călătorească propriu-zis. Din acel moment, fiecare copil va putea vedea un film 360 – o adevărată călătorie cu metroul.

Sună destul de scary, având în vedere că e vorba de copii de 5-6 ani, care poate nu au mers niciodată cu acest mijloc de transport în comun.

Ceea ce e de-a dreptul remarcabil e că, pentru realizarea acestor scenarii, au fost realizate filmări profesioniste în trenurile de pe Magistrala I de metrou și în supermarketul Cora Sun Plaza.

Experiența de tip recompensă este destinată premierii copiilor care au trecut cu succes de primele două contexte și cuprinde o activitate într-o rachetă modelată de echipa Ideologiq. Cu ajutorul acesteia se pot accesa diferite filme 360 cu situații cum ar fi zborul cu parapanta, zborul la bordul unui avion, sau plimbarea cu un roller-coaster”, mai spun reprezentanții centrelor de copii cu autism.

Kiturile de Realitate Virtuală (VR) sunt create special pentru acest proiect și oferă terapeuților posibilitatea de a observa în timp real exact ceea ce văd copiii în căștile de VR (Oculus Rift S), ghidându-i și oferindu-le susținere în parcurgerea cu succes a experiențelor. Modul de folosire a dispozitivelor este unul cât se poate de simplu și sigur, având un sistem plug&play, cu o mobilitate sporită.

Au fost opt luni pline în care am lucrat cu drag la acest proiect și ne bucurăm că am reușit să dezvoltăm un sistem atât de util copiilor care suferă de aceste afecțiuni. Am ales ca experiențele să aibă componente modelate 3D, cu ajutorul cărora terapeuții asociației să îi ghideze pe copii, dar și o componentă reală, adusă în mediile VR cu ajutorul filmărilor 360. Astfel, se poate spori intenția de desensibilizare, prin includerea unor situații cu care copiii se pot întâlni în orice moment al zilei”, au explicat Adrian Ichim și Adrian Apostol, fondatori Ideologiq.

La finalul acestui an, toți cei care au lucrat la implementarea proiectului vor avea rezultatele unui studiu care va arăta cât de bine a funcționat acesta. Dacă totul va fi pe plus, iar avantajele folosirii acestei tehnologii în tratarea copiilor cu autism vor fi evidente, modelul ar trebui multiplicat la nivel național.

Despre Autism Voice

Autism Voice, fondată în 2008, este prima asociație specializată în recuperarea copiilor cu autism care a introdus în România posibilitatea formării specializate ABA a terapeuților, iar astăzi este singura instituție din România care oferă cursuri de formare continuă acreditate de către BACB (Behavior Analyst Certification Board).

Autism Voice dispune de două centre de terapie unde 400 de copii cu tulburări comportamentale de spectru autist sunt ajutați să se recupereze prin terapia ABA. Totodată, prin Autism Voice, peste 1.200 de părinți au fost prezenți la cursurile gratuite, aproximativ 2.000 de psihologi și specialiști au fost formați în terapia ABA (terapie prin repetiție) și peste 2.000 de cadre didactice au participat la programele de formare.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.